Social

Cel mai spectaculos sport hipic, concursul de atelaje, la Herghelia Beclean. Caii de curse și poveștile lor (FOTO)

Herghelia Beclean, organizatoarea primei etape din Campionatul național de atelaje cu doi cai, a găzduit, sâmbătă, proba de maraton, eveniment care a atras un public numeros, fascinat de frumusețea cailor și de performanțele lor. Nu mai puțin de 18 echipaje au luat startul, 17 din țară și unul din Ungaria, o premieră pentru campionatul românesc.

În urma probei de dresaj, Nicolae Nistor de la ProAcva s-a clasat primul, Rakoczi Gergo de la Romsilva al doilea și Bajko Tibor de la Krigel al treilea. Echipajul de la Herghelia Beclean, cu Varga Roland driver (foto), a ocupat locul 11, caii fiind la prima lor participare la un concurs.


”Avem un atelaj tânăr, e primul lor concurs. Am ales să concurăm cu acești cai întrucât cei cu mai multă experiență au peste trei săptămâni un concurs internațional de trei stele în Ungaria. Caii aceștia cu care concurez mi-s foarte dragi, pot să spun chiar că ne iubim și așa putem face o echipă. Dacă nu tragem și noi, și ei în aceeași direcție, nu e ok. Lipițanii sunt niște cai temperamentali, ca și noi, oamenii. Rasa are o vechime de aproape 500 de ani și a rezistat în atâția ani ceea ce înseamnă că acești cai au creier foarte bun, au picioare foarte bune și au sufletul foarte bun. Ca să te asculte calul, trebuie să-i atingi sufletul. Dacă reușești asta, el va reacționa foarte fin și foarte ușor. Atingi sufletul unui cal dacă nu-l stresezi, dacă-l iubești și nu îi faci lucruri care nu îi plac. Eu nu cer mai mult de la un cal decât el poate da. Dacă fac o întoarcere pe dreapta, iar lui nu îi este comod acest pliu, atunci nu insist, mai bine facem un exercițiu pe stânga, care îi place lui”, a spus driverul Varga Roland.

El își începe fiecare zi la ora 6.00, merge la grajduri și verifică starea cailor. Apoi, îi hrănește, îi curăță și începe antrenamentele. După antrenamente urmează altă curățare sau un duș, iar caii se odihnesc 24 de ore. ”Le vorbesc cailor. Dacă simt că tonul e liniștit, nu se stresează. Dacă ridic tonul, îi stresez. Pe traseu, ceea ce auziți sunt cuvinte de liniștire. Le spun hoo sau bravo. Prin bravo înțelege că a făcut un lucru bun și se relaxează, le zic și când greșesc bravo fiindcă tot așa se liniștesc, pentru că presiunea face și omul să cedeze psihic, nu doar calul. Cea mai dificilă probă din concurs a fost dresajul fiindcă acolo e o concentrare maximă de 8-10 minute, pe teren, pe cai, pe exercițiul complet și proba de dresaj. Acolo totul depinde de exactitate, de finețe. Arbitri sunt atenți la mișcarea cailor, la poziționarea lor, la relaxare, la cât de ușor fac exercițiile acelea. Proba de maraton nu e așa de grea, dar se pot întâmpla accidente fiindcă mergem foarte repede între obstacole. Nu permite nicio probă greșeala. La proba de obstacole totul depinde de dresaj. Dacă sunt foarte bine dresați caii și au o gură foarte moale și sunt exersate cu ei exercițiile de pliu, pot întoarce foarte ușor lângă sâlp și așa devin mai iuți. Lipițanii sunt caii mei preferați. Sunt cai foarte harnici care întotdeauna vor a să câștige. Asta simțim când pornim la maraton simțim că vor și se concurează și cu ceilalți, și cu noi, își dau tot sufletul întotdeauna”, a spus Varga Roland.

Directorul Hergheliei Beclean, Ciprian Turculeț, a spus că acest concurs e o mare sărbătoare pentru județ și tocmai de aceea organizarea trebuie să fie impecabilă.

”Numărul mare de atelaje ne încântă. Ne-am străduit să oferim cele mai bune condiții. În cadrul sporturilor hipice este o disciplină pentru oameni și cai puternici. Durează trei zile concursul. Proba de maraton este una de forță, iar cea de obstacole poate cea mai spectaculoasă și așteptăm duminică să vină cât mai multă lume să se bucure de spectacolul pe care îl vor oferi echipajele”.

Despre sport, dar și despre cai am vorbit cu Rakoczi Ludovic, directorul tehnic al competiției, dar și tatăl campionului național Rakoczi Gergo.

”Concursul de atelaje este un sport foarte spectaculos, ca și cel de automobile. Se spune că, după Formula 1, acesta este sportul cel mai costisitor. Eu zic că e și mai costisitor. La Formula 1 ți-ai încheiat concursul, ai pus mașina în garaj și, dacă ai grijă de ea, o iei în aceeași stare. Aici nu poți pune calul în grajd. Trebuie să faci antrenamente zilnice cu el fiindcă altfel ori se îngrașă, ori își pierde condiția fizică, ori nu mai știe să concureze. Noi trebuie să învățăm de la nemți, de la austrieci, de la olandezi care au tradiție. Anul acesta este primul în care avem un concurent străin din Ungaria. Din păcate, nu prea vin din străinătate fiindcă nu avem autostrăzi. Ca să vii din Austria până în România și calul să stea 10 ore în camion, vii degeaba. Din fericire însă noi creștem cai în hergheliile noastre, dar cel mai bun loc unde îi putem etala sunt concursurile. Degeaba ai o fată frumoasă și o ții închisă în casă. Trebuie arătată lumii, la fel și caii fiindcă sunt foarte mulți observatori care vin la concursuri, se uită la cai, iar în mintea lor își și imaginează cum ar arăta calul în atelajul lor.

Ne bucură faptul că sunt 18 atelaje, în anii trecuți erau 13-14. Acest lucru înseamnă că tot crește interesul pentru acest sport nobil și sunt foarte mulți tineri. Sunt vreo cinci concurenți la prima lor competiție. Am văzut cai frumoși și am fost surprins la vizita medicală că, raportat la anii trecuți, toți caii sunt într-o condiție excelentă atât fizic cât și mental. Sunt foarte multe echipaje la început de drum. S-a dezvoltat foarte mult această herghelie, eu am fost și la primul concurs organizat. Și estetic, iarba e tunsă așa cum trebuie și organizarea e așa cum trebuie. Toată lumea e mulțumită.

Cei mai buni cai lipițani provin din Hergheliile Beclean și Sâmbăta de Jos. Această herghelie de la Beclean a produs un cal (foto) care a fost antrenat și de fiul meu, Rakoczi Gergo, este unicul cal care a câștigat un campionat mondial la cai tineri din istoria tuturor timpurilor și a tuturor competițiilor ecvestre din România. Acest cal are un destin romantic. La naștere a murit mama lui, el fiind crescut de îngrijitorii de aici din Herghelia Beclean. A crescut, s-a dezvoltat, s-a atașat de oameni și are o mișcare ieșită din comun. Băiatul meu l-a descoperit la selecție că merită mai mult decât să fie un cal de montă publică. L-a luat și a lucrat un an și ceva cu el până a câștigat campionatul mondial de atelaje de un cal, ceea ce este unic în istoria sporturilor ecvestre din România”, a spus Rakoczi Ludovic.

El ne-a relatat că, pentru a ajunge la acest nivel, un cal trebuie să aibă o genetică foarte bună.

”Un cal trebuie să aibă 64 de strămoși, 32 din partea mamei și 32 din partea tatălui. Noi în buletin avem doar mamă și tată. Și atunci ne uităm câți dintre cei 64 au performanțe deosebite. Dar genetica nu e totul. Calul, ca și construcție, trebuie să fie specific rasei din care face parte, să aibă o mișcare foarte elegantă și un sistem nervos foarte echilibrat ca să poți lucra cu el. În rest, e mâna antrenorului și a driverului. Ca și oamenii, și caii au niște simpatii. În mâna unor driveri sau călăreți dau performanță de prim rang, iar în mâna altora nu dau nicio performanță. Noi am avut cazuri. Fiecare cal se atașează atât de colegul lui de atelaj, cât și de driver. Sunt cai care nu se iubesc între ei și nu-i poți împerechea în atelaje de doi cai. Stilul unui driver poate fi sau nu agreat de cal. Dacă găsești această armonie între cal și om, poți avea succes, altfel nu.

România a avut cel mai mare nucleu de cai sportivi din Europa. Herghelia Sâmbăta de Jos este cea mai mare herghelie de cai lipițani din Europa și din lume, iar Herghelia Beclean este unica care și-a selectat caii după culoare. Aici sunt cai negri, murgi, iar acum și roibi care au fost reintroduși anul acesta ca și rasă lipițană până acum fiind excluși. Caii am avut și avem, dar ei au ajuns în mâna unor oameni care au avut ochi și mână pentru cai. Caii cei mai performanți în atelaje sunt ai fraților Lazăr cu care au câștigat 10 campionate mondiale. Provin de la Sâmbăta de Jos și au fost declarați cei mai performanți din toată lumea. O bună bucată de timp, România nu a a vut sportivi. Acum, de când creșterea cailor de rasă a trecut la Regia Autonomă ”Cai de rasă”. Fiul meu a fost 12 ani la rând titlul de campion național. Dacă au stat caii la Beclean sau la Sâmbăta de sus în anii 90 nevânduți, acum e o bătălie pe ei. Nu mai găsești cai de vânzare nici la Beclean, nici la Făgăraș.

Caii sub 3 ani nu sunt vânduți, doar după această vârstă. Cei mai buni sunt selectați ca armăsari pepinieri, alții pentru montă publică. Caii costă în jur de 3000 de euro, dar prețul poate crește sau scădea. De exemplu, un cal a fost cumpărat cu 5000 de euro la trei ani, a fost în mâna lui Rakoczi Gergo, a avut performanță, iar după aceea, proprietarul lui l-a vândut cu 80.000 de euro. A ajuns prin mai multe mâini, iar băiatul meu care era foarte atașat de el l-a răscumpărat cu 2000 de euro pentru că nu știau să lucreze cu el. Acum calul are peste 20 de ani, e la noi, o să aibă o bătrânețe frumoasă. Nu-l mai folosim, l-am cumpărat de dragul amintirilor.

Caii lipițani negri sunt o raritate. Se spune că rasa lipțană e calul care se naște negru și moare alb. Aproape toții mânji sunt negri, după 3-4 ani sunt suri, iar de la 8-10 devin suri, iar peste 10 ani devin albi. Rar este să rămână negri până la capătul vieții și asta are Becleanul. Aici s-a făcut o selecție foarte serioasă și caii care nu transmis culoarea au fost valorificați sau excluși din creștere și acum s-a creat un nucleu care este unic și cei mai mulți cai sunt valoroși. Acum trebuie să lucreze ca să mărească talia fiindcă lipițanul din Beclean e de talie relativ mai mică și caii au probleme la alură de pas. O mare provocare este creșterea taliei și îmbunătățirea sistemului nervos. Noi avem nevoie de un cal de o talie 1,61-1,62 și de un sistem nervos foarte echilibrat. La asta lucrăm. Caii care dau performanță la atelaje vor fi reintroduși ca armăsari pepinieri”, a spus el.

Concursul va continua și duminică de la ora 11.00. Se poate ajunge la Herghelia Beclean făcând stânga de pe drumul care duce spre Băile Figa.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS