Politică

Cel mai tânăr primar din ţară, de la Căianu Mic, va fi susţinut să ajungă prim-vicepreşedinte al PP-DD

Conducerea Partidului Poporului- Dan Diaconescu Bistriţa-Năsăud s-a întrunit, sâmbătă, în şedinţă extraordinară la care au participat candidaţii formaţiunii pentru alegerile parlamentare, dar şi aleşii locali. Cu acest prilej s-au luat unele decizii.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de purtătorul de cuvânt al formaţiunii Ramona Bugnar, noul preşedinte interimar Ştefan Todea şi Biroul Permanent Judeţean interimar au decis, alături de aleşii locali ai partidului, „acţiunile, strategia şi echipele de campanie pentru perioada ce va urma”.

„În urma discuţiilor şi a votului deschis au fost stabiliţi secretarul executiv, vicepreşedinţii interimari, presedintele organizaţiei de tineret şi purtătorul de cuvânt. De asemenea, s-a stabilit că pentru funcţia de prim-vicepreşedinte va candida după alegerile parlamentare primarul PP-DD al comunei Căianu Mic, Paul Ştir”, a informat Ramona Bugnar.

Cel mai tânăr primar din Bistriţa-Năsăud, Paul Dumitru Ştir, ales la scrutinul din 10 iunie, are doar 23 de ani şi conduce Primăria Căianu Mic în calitate de reprezentant al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, el fiind singurul primar din judeţ al acestei formaţiuni.

După o campanie electorală pe care spune că şi-a susţinut-o singur şi cu ajutorul rudelor, el a fost votat de peste 52% din populaţia care s-a prezentat la vot, având cu peste 400 de voturi mai mult decât următorul clasat, candidatul USL. El ne-a declarat imediat după ce a fost ales că, dintre cei peste o mie de oameni care i-au dat votul, mulţi au fost tineri şi multe fete.

„Nu sunt căsătorit. Probabil că acum am devenit o partidă bună pentru fete. M-au votat peste o mie de oameni şi majoritatea au fost tineri. Am cont pe un site de socilizare şi acolo am peste o mie de prieteni, mi-am făcut site, am interacţionat cu tinerii. Am creat şi evenimente pentru ei. Probabil că le-a plăcut acest lucru şi au hotărât să-mi dea o şansă”, a mai spus Ştir.

Din data de 26 septembrie a.c., de când a anunţat pe Facebook că este într-o relaţie cu Tabita Moldovan, o brunetă foarte frumoasă, Paul Ştir a început să primească multe felicitări şi zeci de aprecieri din partea prietenilor. De atunci nu a mai postat nici fotografii cu fete, dovadă că a luat lucrurile în serios.

De pe pagina de Facebook a prietenei lui aflăm că este elevă a Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Beclean şi că e de loc din Dobric.

Etichete

6 comentarii

  • M-ati ,,omorat,, cu cel mai tinar primar din tara !!! mai bine i faceti o statuie !! tot timpul cind aduceti vorba de el : cel mai tinar primar !! odata am inteles, a doua oara la fel…….dar acum……e peste poate !! o zi buna !!

  • dna Cristiana . de ce ati sters comentariul anterior apartinind Delicventului ??? nu mi s-a parut un comentariu care sa fi necesitat sters. dar ……dvs. sinteti sefa . asta e !! si lumea asta [si tara] in care traim !!

  • Todea a tinut o sedinta in care el nu are nici o numire oficiala de la conducerea centrala de la Bucuresti , si-a batut joc de cei care i-a adus la sedinta, d-na Sabau cereti d-lui Todea sa va arate un documente oficial prin care sa certifice ca este Presedinte de PPDD.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS