Politică

Cel mai tânăr primar din ţară trece în al 24-lea an al vieţii. Ce le-a scris fanilor

Primarul din Căianu Mic, Paul Ştir, care a câştigat alegerile la 23 de ani, îşi aniversează, luni, ziua de naştere. Împlineşte 24 de ani, prilej cu care le-a adresat un mesaj fanilor săi de pe Facebook, prieteni, dar şi cetăţeni ai comunei pe care o conduce. Iată ce a scris aniversatul zilei de azi şi cui i-a mulţumit pentru ceea ce este:

„Dragii mei,

Azi, 14 ianuarie, împlinesc o frumoasă vârstă, zic eu, 24 de ani. Mă simt atât de emoţionat! De  fapt, fiecare aniversare a zilei de naştere este pentru fiecare dintre noi un moment emoţionant, dar şi de bucurie în acelaşi timp. Meditând la aceşti 23 de ani, pot să spun că sunt presăraţi cu de toate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am trecut cu bine peste toate greutăţtile şi problemele cotidiene, dar, în acelaşi timp, am avut parte şi de momente şi realizari deosebite încercând să gestionez cât mai bine fiecare situaţie creată.

Vreau să mulţumesc tuturor celor cu care am interacţionat în aceşti 23 de ani, celor alături de care am crescut şi m-am format ca om, precum şi concetăţenilor mei. Mulţumesc şi părinţilor mei care au fost alături de mine mereu, mulţumesc frăţiorilor mei alături de care am crescut şi au avut răbdare cu mine. Într-un cuvânt, le mulţumesc tuturor, iar într-un mod mai deosebit vreau să-i mulţumesc iubitei mele care a fost alături de mine şi m-a susţinut în toate demersurile mele de până acum. Mai presus de toate aceste lucruri, meritul principal pentru ceea ce sunt i se datoreaza lui Dumnezeu căruia îi mulţumesc cu toată recunoştinţa. Cred că acest moment va fi un moment de maturizare în plus pentru mine şi îmi doresc pentru fiecare dintre noi să avem un parcurs al vieţii binecuvântat de Dumnezeu”, a scris PaulŞtir pe Facebook.

Timp Online îi urează sănătate şi fericire tânărului primar, succese şi împliniri. La mulţi ani!

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS