Actualitate Social

Cele două PCR din județ au făcut în trei zile mai puține teste decât putea face un singur aparat într-o zi

Cele două laboratoare de microbiologie moleculară de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au făcut, de marți până joi de când au primit acreditare de la Ministerul Sănătății, un număr de 142 de teste pentru Covid-19, potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Astfel, la Punctul de lucru biologie moleculară RT-PCR al Laboratorului de analize din cadrul cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud (de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimenteloe -n.r.), începând cu data de 21-23 aprilie a.c., s-au efectuat un număr total de 51 de teste, din care 11 s-au dovedit pozitive, 39 negative și 1 neconcludent. 

Instituția Prefectului a transmis că Laboratorul Direcției de Sănătate Publică testează persoanele aflate în carantină, persoanele aflate în izolare, dacă este cazul, pacienți ai Centrului de Dializă, persoane care se află în centrele de vârstnici.

La Punctul de lucru biologie moleculară RT-PCR al Laboratorului de analize din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, în perioada 22-23 aprilie 2020, s-a efectuat un număr total de teste pentru 91 de pacienți, din care 11 pozitivi, 7 incerți și 73 negativi.

”Laboratorul din cadrul Spitalului Județean testează personalul propriu (medical, auxiliar), precum și toți pacienții internați în spital, inclusiv cei care se prezintă la spital cu suspiciune de CoVid-19. Cele două laboratoare colaborează pentru a avea o eficiență sporită în ce privește timpul de determinare a rezultatelor”, informează Instituția Prefectului.

La data de 24.04.2020, DSP Bistrița-Năsăud deținea pe stoc 370 de teste de extracție, 420 de teste de amplificare. ”În momentul de față, se întocmește un necesar pentru achiziționarea unui nou stoc de teste”, a mai spus sursa citată.

La data de 24.04.2020, Spitalul Județean de Urgență Bistrița deținea pe stoc 517 teste de extracție, 2000 de teste de amplificare și are achiziționate și în curs de livrare 4320 teste de extracție și 3936 teste de amplificare.

Menționăm că, potrivit declarațiilor făcute de oficiali, aparatul RT-PCR de la Direcția Sanitar-Veterinară poate face 190 de teste în opt ore, iar cel de la Spitalul Județean de Urgență un număr de 150 de teste. Aparatul de la DSVSA a făcut în cele trei zile câte 17 teste zilnic, iar cel de la spital în două zile câte 45,5 teste. Reamintim că un test este decontat de Ministerul Sănătății cu 200 de lei, ceea ce înseamnă că deja s-au cheltuit 28.400 de lei.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2676394865823320
https://www.facebook.com/spital.bistrita/posts/2916725351715527

5 comentarii

  • No! Atâta tam-tam au mai făcut pe toate site-urile și rețetele de socializare, de zici că nu știu ce mari minuni vor face cu ele. Acum în primele zile se testează și pe ei, apoi început cu încetul abandonează acest proiect. Oare nu este vreun aparat de ăsta, care să testeze politicienii la cap? Ar fi foarte bun și folositor omenirii. Nu mai aveam pârtia de schi, era suficient un aparat în loc de 3,nu mai aveam atâtea fântâni „harteziene ” fără apă și multe alte minunății.
    Propun să se achiziție un astfel de aparat, prin care să putem ști pe cine să alegem.

  • Oamenii mor si voi va luptati pt prioritatea de a iesi in fata sa va fotografiat cu aparatele.De ce nu acceptati ca si voi,prefect sau presedinte CJ puteti fi candidati la aparat???Va rugam ,renuntati la ambitii,ca pana la alegeri mai este. Iar noi,nu vom uita …Lasati-l pe Loati Lazany direcorul Spitalului sa-si faca treaba si voi ocupati_va de necazurile oamenilor…care nu sunt putine!Ca pt asta sunteti in aceste Inalte Functii.

  • Normal ca ajungea un singur aparat. Se putea lucra in doua ture si se faceau tot atatea teste ca si cu doua aparate. Dar atunci cu ce-si mai facea poze Emil Radu Moldovan.

  • Așa se scrie o știre obiectivă… și elegantă. Sunt relatate datele, fără strategii murdare și ieftine. Felicitări Timp online că nu vrei să ne manipulezi… și că nu ne crezi proști.

  • Nu baga strambe nici prefectul, dar exista niste reguli stabilite de catre MS si nu se pot testa decat persoanele care au simptome si cadrele medicale. Pe un live am vazut ca zicea Adi Linca ca se testeaza Alan Dala si vreau sa dezmint acest lucru, nu ma testez. =))
    Am inteles ca nici cei care intra in contact cu persoane pozitive nu pot fi testati daca nu au simptome, chiar daca locuiesc in aceeasi casa cu pozitivul. Ministerul Sanatatii face tot posibilul sa tina testarea la un nivel cat mai jos.
    Streinu Cercel zicea ca testam la jumatate din capacitatea de testare si tot insista sa testam cat mai mult, cred ca asta a fost unul dintre motivele pentru care l-au demis. L-au inlocuit cu o peroana care considera ca am testat forte mult si ca e ok.
    Inca nu reusesc sa inteleg de ce s-au opus si se opun liberalii atat de mult testarii. Nu au fost de acord nici cu testele rapide, care puteau depista instant daca o persoana este infectata, chiar daca rezultatul negativ nu insemna ca persoana nu are, dar macar pe cei depistati pozitiv ii puteai izola de urgenta. Am inteles ca ar fi fost si ieftin, in jur de 50 de lei daca se luau multe teste rapide.
    Am mai vazut ca au si lasat spitalele sa se cam descurce pe barba lor, ceea ce e absurd intr-o pandemie si stare de urgenta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.