Actualitate

Cele mai zgomotoase zone din județ. Cu cât s-au redus valorile în ziua fără mașini

Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud monitorizează nivelul de zgomot în 13 puncte din județ, într-un singur an fiind făcute 155 de monitorizări fiind înregistrate opt depășiri, a spus, miercuri, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Sever Roman.

”Am realizat analize de zgomot și la comanda unor agenți economici, dar și la solicitarea colegilor de la Garda de Mediu. Am avut șase solicitări din partea lor din care s-au confirmat patru depășiri”, a spus Sever Roman în ședința Colegiului prefectural.

Potrivit acestuia, anul trecut s-au înregistrat depășiri ale nivelului admis de zgomot în intersecția Bd. Independenței – str. Libertății – str. Sigmirului din Bistrița unde limita adminsibilă este 75 dB. În ianuarie 2018 s-au înregistrat 75,1dB, iar în luna aprilie a anului trecut 78,1 dB. În 2019, s-au reluat măsurătorile tot aici și s-au înregistrat din nou depășiri în aceeași intersecție – 77,2 db în aprilie, iar în august 84 db.

La Beclean s-au înregistrat depășiri în intersecția str. 1 Decembrie-Str. Transafirilor unde limita admisă e de 75 de dB, iar în ianuarie 2018 s-au înregistrat 82,8dB. Chiar și la Năsăud s-au înregistrat depășiri anul acesta în luna martie pe Bd. George Coșbuc și în fața Primăriei unde s-au înregistrat 76,6 db.

”Aceste lucruri demonstrează încă o dată nevoia unor variante ocolitoare pentru a scoate traficul din orașe și a diminua valorile acestea depășite. Nu doar probloema zgomotului s-ar rezolva, ci și cantitatea de noxe emise în aer ar scădea”, a spus Sever Roman.

Șeful APM Bistrița-Năsăud a menționat că, Săptămâna mobilității, instituția a făcut două determinări de zgomot, vineri, 20 septembrie a.c., și duminică, 22 septembrie a.c., când traficul a fost închis în zona centrală fiind Ziua fără automobil.

”S-au înregistrat valori foarte interesante și demne de luat în seamă când se iau decizii privind mobilitatea urbană: pe perioada cu traficul auto suspendat, am avut un zgomot de 48,9dB, iar când traficul era normal, vinerea, a fost 68,1dB. Deci se vede o diferență și o scădere de 28%”, a spus Sever Roman.

În jur de 20% din populaţia UE suferă de pe urma nivelurilor de zgomot pe care experţii în sănătate le consideră a fi inacceptabile, adică dintre cele care pot duce la enervare, perturbarea somnului şi efecte adverse asupra sănătăţii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că aproximativ 40% din populaţia UE este expusă ziua zgomotului din traficul rutier şi că peste 30% din aceeaşi populaţie este expusă zgomotului și în timpul nopţii.

Foto principal arhivă

Etichete

5 comentarii

  • Dar prin mijlocul satelor de ce nu s-a masurat nivelul de zgomot?Ziua si mai ales noaptea cand ne Suiera tirurile pe la ferestre si se zguduie peretii????? PT CA DIN NOU CAPETELE SECI NU SE GASESC SOLUTII SA SCOATA TRAFICUL IN AFARA LOCALITATILOR…Le doresc autoritatilor sa doarma mereu cu geamurile inchise din cauza zgomotului si sa nu poata respira din cauza noxelore

  • 15 spetembrie.
    2 m în fața sediului Poliției Locale.
    Sub ochii celor care aplică Legea.
    În teorie.
    Desigur.
    2 muncitori îmbrăcați în salopete albastre, cu un pickamer sparg treptele.
    Se munceşte!!!!
    Dar cum?
    1. Fără nici un echipament de protecție gen cască, ochelari, antifoane.
    2. Zgomot? Infernal.
    Soundmeter (aplicația pentru Android) înregistrează depăşiri repetate constante până la 87 decibeli.
    Urechea umană, suportă maxim 85. După care pierderea auzului.
    Plin de funcționari. Polițişti, funcționari civili.
    Nici o amendă.
    Nici o sesizare.
    Persoanele în vizită ( birocraţia obligă)pe instituții plâng literalemente de durerea cauzată de zgomot. Ba chiar şi polițista.
    Unde sunt Autoritățile?
    În vacanță.
    Sau suferă în tăcere.
    Nu tu norme de protecție a muncii, nici un respect pentru cetățeni.
    România 15 septembrie 2019 în fața celor care aplică Legea.
    Nu e o glumă.
    E realitatea.

  • Invitam APM-ul sa faca masuratori in oras vineri, sambata si Duminica dimineata cand trece cele cateva zeci de masini cu alaiul de nunti si cu claxoanele pornite. Desi in mun. claxonatul este interzis si o petitie cu 1.100 de semnaturi ale cetatenilor a fost depusa la Primarie nimic nu s-a intamplat. Restul este gargara de la institutii slabe care nu stiu si nu vor sa aplice legea. La revedere !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS