Cele trei calităţi obligatorii pentru un profesor. De ce nu vor elevii să audă de anumite discipline

Profesorul Iacob Coman, doctor în teologie şi filosofie la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, le-a spus directorilor de şcoli din judeţ, la o conferinţă organizată la Hotel Metropolis, că un profesor de calitate este prieten, pedagog şi pasionat.

„Maidanul occidental a venit peste noi să ne înveţe pedagogie fiindcă şi în Occident există ţinută. Am fost foarte suprins când am fost invitat să predau în Germania timp de cinci ani şi mă aşteptam ca să nu fie ca la noi şi în sala de curs când am intrat era tablă şi cretă. Exista şi videoproiector, dar fiecare profesor neamţ care se respecta avea tablă şi cred. Vreau să trezesc în dumneavoastră dragostea de a fi dascălii români care nu mai suntem”, şi-a început prelegerea profesorul Coman despre „P la puterea a treia”. 

Potrivit prof. Coman, de 25 de ani, „toată lumea dărâmă educaţia românească şi orice copil român care pleacă în Germania, Spania, Franţa, e premiat”. „De ce dacă suntem aşa de proşti? Pe măsură ce anii trec, învăţământul va ajunge într-adevăr la ceea ce se numeşte inexistenţa lui, iar pentru această prăbuşire istorică sunteţi presponsabili şi veţi da socoteală pentru lucrul acesta”.

PRIETEN: „Calitatea fundamentală a unui dascăl nu este ştiinţa, ci prietenia”

„Dacă intri în sala profesorală şi ai acolo 30 de profesori din şcoala ta şi măcar unul nu ţi-e prieten, înseamnă că nu eşti director, eşti altceva. Prieten înseamnă să fii un om vulnerabil, adică veacul XXI să nu te fi influenţat aşa de mult încât în fiecare dimineaţă să fii aşa de fardat ca bărbat ca femeie încât prietenul tău să nu vadă că de dimineaţă ai dat cu degetele de prag şi ai înjurat toţi sfinţii încât nu mai poţi de durere nici acum. De la un dascăl care nu se face vulnerabil în faţa copilului, niciodată copilul nu va învăţa. Când încep anul cu o clasă care nu a avut cursuri cu mine, primul lucru cărora li-l spun studenţilor este să mă oprească în orice clipă a cursului meu. Dacă un student din bancă simte că nu mă poate întrerupe din ceea ce vorbesc, eu nu sunt prietenul lui. Pentru mine ca conferenţiar universitar nu este nimic mai plăcut decât un student să mă oprească din ce vorbesc şi să-mi dovedească că greşesc. Este cel mai bun lucru pe care mi-l foarte face cineva din bancă. Să fii prieten înseamnă să fii vulnerabil. Când se termină ora, în loc să fugi în sala profesorală, să te pui turceşte lângă ei, la un banc. Vezi nişte băieţi care îşi ascund ţigara, şi să zici: „Dă, mă, să trag şi eu un fum!”. După ce ai tras cu el un fum, să-i spui „Bă, ce interesant!”. Şi acolo să ţi se deschidă uşa, geamul sufletului lui. A fi profesor, a fi The Best, cum zice românul mai nou, înseamnă să fii prieten. Pe lângă vulnerabilitate e o problemă comportamentală”, a spus prof. Coman.

„Toate şcolile fac regulamente, cum să îi strângă pe copii de gât. Legea mea, când am intrat în sala de curs, legea nr. 1: prezenţa nu o obligatorie. De ce să stea cineva să îşi piardă vremea cu mine? E obligatoriu primul curs şi al doilea ca să mă vezi, să auzi ce prostii vorbesc. La noi se plătesc absaenţele, dar nimeni nu se gândeşte că studenţii nu mai merg la clasă pentru că în clasă nu sunt prieteni. De la al doilea curs, fără să îmi ridic statuie, nu am numai studenţii mei, ci vin şi de la alte clase. În clasa unde învaţă cineva, dacă cel care dă învăţătură e prieten, vin oamenii după el. Un copil care ştie că profesorul îi e prieten fuge de acasă ca să fie cu tine. Pentru ca mine ca dascăl trebuie să fie o favoare să am un copil în clasă. Ceea ce lipseşte cel mai mult oamenilor care formează alţi oameni este acest P de la prieten”.

PEDOGOG: „Să văd care e cel mai prost, să-l iau şi să-l duc acolo unde să îmi facă cinste”.

„Pedagogia nu se învaţă doar din cărţi. Am întâlnit în viaţa mea doi pedagogi: unul care l-a învăţat pe băiatul meu matematică şi altul care m-a învăţat pe mine trompetă. Băiatului meu nu îi place aritmetica. Nu pricepe din ea nimic. A ajuns în clasa a VIII-a şi trebuia să dea capacitatea. Am căutat o doamnă brici la matematică, îl medita, dar la exemporal tot 4, 3, 5 lua. Eram disperat. Am găsit o profesoară de matematică din Reghin care nu mi-a cerut bani fiindcă a spus că nu poate discrimina un copil ai cărui părinţi nu au bani. Mi-a spus că, dacă am bani, să-i dau cât doresc. A mers de vreo trei ori. Copilul meu i-a spus din prima că nu îi place matematica şi nu vrea să o înveţe. De atunci, femeia nu a dormit ca să descopere cum să-l cucerească pe băiatul meu. Femeia acesta mi-a cucerit băiatul. Am plecat la Bucureşti şi corespondau între ei. Scuzaţi-mă, dar în faţa unui asemenea profesor, istoria se aşază în genunchi. Câţi dintre noi suntem aşa? Intru în clasă, am doi sofisticaţi care învaţă şi restul sunt o grămadă de proşti. Pedagogia înseamnă să văd care e cel mai prost, să-l iau şi să-l duc acolo unde să îmi facă cinste”.

„Aveam o profesoară care venea la ore, ne spunea bancuri, nouă ne plăcea. Când dădea exemporal se ducea în cancelarie, toţi ne scoteam, toţi luam numai 9 şi 10. Preda fizică. Ne rugam la Dumnezeu să fie toţi profesorii aşa. Au trecut anii şi ajung într-un context în care se discuta despre avioane. Unul zicea una, altul alta, iar eu mi-am dat seama că sunt prost grămadă. Şi atunci mi-am adus aminte de profesoara mea. Cum îşi vor aduce aminte copiii de voi? A fi pedagog înseamnă să vii în clasa a V-a, să-i iei pe toţi şi să-i duci pe toţi în clasa a VIII-a. Cum să te duci la ore şi să nu îi înveţi nimic? Nu puţin, nimic! Pe fiica mea, profesoara de franceză nu a învăţat-o un cuvânt într-un an întreg. Cum poţi să te numeşti pedagog când pleci de aici cu cârdul şi ajungi la capăt cu doi înşi? Scuzaţi-mă, aceasta nu e pedagogie. A fi profesor înseamnă să fii prieten. Dacă nu eşti prieten, du-te înapoi! Nu există copii răi, ci părinţi răi, nu există copii răi, ci profesori incompetenţi. Dacă nu iese nimic dintr-un elev, aici se confirmă incompetenţa unui profesor. Elevul are nevoie de un singur lucru: de profesor. Elevii au nevoie de profesor prieten şi pedagog”, a adăugat el.

PASIONAT: ” Când intri într-o clasă şi nu eşti robul celui mai umil copil, nu eşti profesor”.

„Cine stă în faţa unei clase de copii trebuie să fie pasionat. Oamenii cei mai pasionaţi sunt oamenii de artă. Pictorul este robul culorilor. În acelaşi timp, este stăpân al culorilor. Arta înseamnă să fii deopotrivă rob şi stăpân. E ce spune Hristos: cine vrea să fie cel mai mare trebuie să fie cel mai mic. Cine vrea să fie director trebuie să fie slujitor, adică directorul ajunge primul la şcoală şi pleacă ultimul. Şi ajunge la şcoală nu ca să izbească uşile şi să strige la femeia de serviciu, ci să ia o mătură, să măture în faţa şcolii. Dar nu puteţi face asta, nu? Din cauza asta există foarte puţini profesori. Plecând de la imaginea de artă, distinsule profesor şi nobilă profesoară, când intri într-o clasă şi nu eşti robul celui mai umil copil, nu eşti profesor. De-asta nu eşti iubit şi nu vrea să audă nimeni de disciplina ta. Ai copii din familii de robi, îl pui în ultima bancă pentru nu vrea să-l vadă nimeni, leprosul, dar acela e copilul lângă care trebuie să stai, să te joci cu părul lui. Îl cheamă Mercedes sau cum îl cheamă, dar e prietenul tău. În acel moment, se întâmplă ceva în toţi ceilalţi copii. Unde sunt dascălii de felul acesta? Tu eşti robul copilului pe care îl înveţi! Ai fost chemat să-l înveţi pe cel care nu ştie. Scumpii mei colegi, în numele istoriei vă rog să vă reconsideraţi slujba!”.

Prof. Coman a mai spus că este total împotriva „maidanului” educaţional occidental prin care „îi imbecilizăm pe toţi copiii, îi învăţăm să nu mai ştie să scrie, să nu mai ştie să socotească”.

„Copiaţi ce e frumos! Dacă eu eram în Germania, nu ştiu dacă ajungeam la vulcanizare. Acolo, părinţii nu au voie să-i pui pe copii să înveţe. Dacă el vrea, bine, dacă nu, nu. În clasa a IV-a, din 20 de copii, la cinci le plăcea să înveţe singuri şi doi au şi învăţat, iar când clasa ajunge într-a cincea, copiii se împart în trei: deştepţi, proşti şi exagerat de proşti. Doi se duc mai departe pe o felie, trei pe alta, iar grămada e garată pe stânga, iar dacă îi vine minte la cap la 14-15 ani, îi vine degeaba. Dar asta veţi face şi voi, în România. Cum puteţi gara un copil de 7 ani căruia îi vine mintea la cap mai târziu? Cum puteţi un potenţial diamnat să-l aruncaţi în bălegar? E inuman, e împotriva realităţii noastre de a exista. Suntem profesori, ei sunt copii. În fiecare copil e un potenţial de premiu Nobel, indiferent cum e îmbrăcat sau din ce familie se trage. Pe fiecare copil scrie: un candidat la Premiul Nobel şi el va ajunge acolo în funcţie de conştiinciozitatea ta. A fi profesor înseamnă a fi prieten, pedagog şi pasionat. Prietenia, pedagogia şi pasiunea pleacă de la respectul de sine. E fantastic ca cineva să se respecte. Din păcate, lucrul acesta a rămas doar în casele regale unde se vorbeşte la pluralul majestăţii. Nu poţi fi prieten dacă nu te respecţi, nu poţi fi pedagog dacă nu te respecţi şi, cu atât mai mult, nu poţi fi pasionat, adică om de artă, dacă nu te respecţi!”, a conchis conf. univ. Iacob Coman.