Actualitate

Centrul Medical de Evaluare și Promovare a Sănătății, inaugurat. ”Prevenție, proximitate, gratuitate”

La sediul SVSU din Dobrogeanu Gherea nr. 15 a fost inaugurat oficial Centrul Medical de Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul Primăriei Bistrița.

La eveniment au participat primarul Ioan Turc, o serie de medici în frunte cu dr. Florian Nicula, dr. Adrian Pană, dr. Mihai Popescu, reprezentanți ai Institutului Oncologic ”Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, Direcției de Sănătate Publică, Spitalului Județean de Urgență, ISU și ai altor instituții partenere.

”Este momentul inaugural al Centrului Medical de Evaluare și Promovare a Sănătății, înființat la sfârșitul anului trecut. Vom fi parteneri în derularea unor programe naționale de sănătate pe zona de prevenție. De asemenea, intenționăm să dezvoltăm o ofertă de servicii medicale de bază la domiciliu pentru persoanele aflate în nevoie. Am demarat procedurile pentru achiziția unui cabinet stomatologic mobil, un modul în care vom avea absolut toată aparatura necesară și care va fi folosit la centru și va merge în localitățile aparținătoare, unde numărul celor care au nevoie de acest gen de servicii este mare. Avem cele mai bune intenții, medicilor stomatologi le spunem foarte clar că nu dorim să-i concurăm, noi ne adresăm unor oameni care nu fac parte din clientela lor, sunt unii oameni care n-au văzut probabil niciun cabinet dentar. Avem o anumită dotare, o ambulanță și o mașină recent achiziționată prin programul de bugetare participativă destinată transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii”, a spus primarul Ioan Turc.

El a precizat că, prin acest centru medical, municipalitatea vine mai aproape de cei aflați în nevoie: ”Principiul este unul cât se poate de simplu: prevenție, proximitate, gratuitate”.

Startul centrului a fost dat la începutul acestei luni prin încheierea unui protocol între municipalitate, Institutul Oncologic ”Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca și Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, pentru testarea gratuită în patologia sânului și a colului uterin în cadrul a două proiecte cu fonduri europene. Mamografiile sunt realizate în cadrul unității mobile, unde lucrează cinci cadre medicale de la Institutul Oncologic. În sediu, o echipă formată tot din cinci cadre medicale, din Bistrița, efectuează testări gratuite HPV și Papanicolau. Mamografiile gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân se fac până în 24 februarie, iar testările gratuite pentru patologia colului uterin, HPV și Papanicolau, vor fi efectuate până la sfârșitul anului.

”Cu privire la succesul acestor programe la Bistrița, cifrele vorbesc de la sine. S-au efectuat până acum 1.385 de teste, un număr absolut remarcabil, dintre care 739 de mamografii și 646 pentru patologia colului uterin. Acesta este doar un start, vom investi în anii viitori în spații, logistică și resurse umane pentru că acesta este dezideratul nostru, să facem mult mai multe pe componenta de prevenție, esențială pentru starea de sănătate a populației, și să mergem către oameni, la cei care au nevoie, și sunt mulți. Vrem să instituționalizăm modul în care gestionăm probleme ale semenilor noștri”, a afirmat primarul Bistriței.

6 comentarii

  • Va rog domnule primar, nu mai folositi cuvantul GRATIS. Un medic care vine de la Cluj sa faca teste nu cred ca se afla in perioada Concediului de odibna!!! Si nu foloseste materile si utilaje de pe Marte!!!!
    Toate astea sunt din bani publici.
    Chiar daca un doctor vine dupa orele de program sa faca voluntariat 6 ore si a doua zi merge la servici UNDE NU DA RANDAMENT CI DOAR PREZenta tot din bsni publici e platit acel voluntariat!!!!
    CONCEDIYL DE ODIHNA E PERIOADA PTIELNICA PENTRU VOLUNTARIAT…IN REST E DETASARE!!!
    Parerea mea ca si paradox!!!

    24
    11
    • Ba e gratis, pentru că femeile care vin la testare nu plătesc nimic. Iar doctorii nu sunt plătiți din bani publici, cum crezi, ci sunt în două proiecte pe bani europeni. Deci te-ai opărit cam gratis.

      22
      18
  • Hai sictir ar spune un prieten cand CINEVA TRECUT DE 10 ANI MAI CREDE CA BANII EUROPENI SUNT BANI GRATIS!!!
    Da un goggle si intreaba care e contributia unui roman la bugetul UE!!!

    22
    2
  • D le mascat sa știți și d-voastră ca banii europeni nu sunt chiar asa de,, gratis”. Mai citiți, documentați-vă și apoi exprimați va.

    16
    2
    • Corect Balane…O sa inceapa cu tine care esti campion .Dupa ce te elibereaza de pe postul de clisma si iti regleaza aparatul digestiv de pe procesat fecale ,te asteptam acasa la tratament.

      5
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.