Cultură

Cercetările etnologice, în atenţia CJ. Moldovan: ”Avem nevoie mai mult ca oricând de tradiţii”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a precizat că instituţia pe care o conduce va sprijini în continuare, prin Centrul Judeţean pentru Cultură, activităţile de cercetare în domeniul culturii populare, pentru ca frumoasele tradiţii ale zonei să fie scoase la lumină. (FOTO)

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană, Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române Cluj-Napoca au organizat vineri, în sala de şedinţe a CJ, dezbaterea ”La ce bun cercetarea etnologică azi?”, moderată de directorii interimari ai CJC şi Bibliotecii, Ioan Pintea şi Marcel Seserman.

La dezbatere au participat preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan, vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, subprefectul Ovidiu Frenţ, prof. univ. dr. Ion Cuceu – directorul Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, cercetători şi profesori de la filiala Cluj-Napoca a Institutului Arhiva de Folclor, de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi Universitatea ”1 Decembrie” Alba Iulia.

Cu acest prilej a fost lansată cartea ”Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud, vol. I – Riturile de trecere”, de Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian. Cartea este dedicată ariei tematice a obiceiurilor ciclului individual şi familial: naşterea, nunta, înmormântarea (aşa numitele rituri de trecere). Următoarele două volume vor fi consacrate obiceiurilor ciclului social şi calendaristic şi literaturii populare.

”Au loc mai multe cercetări sprijinite de CJ prin Centrul Judeţean pentru Cultură. Am un coleg care promovează de mult timp tradiţiile, Alexandru Pugna, un om de real folos în această zonă. Ne dorim foarte mult, chiar dacă resursele financiare nu abundă, să găsim soluţii pentru ca aceste cercetări să fie continuate. Avem nevoie mai mult ca oricând de tradiţii, de cercetări care ne afirmă identitatea în condiţiile globalizării de care vorbeşte toată lumea. Trebuie să începem să reînviem tradiţiile noastre foarte frumoase, iar activităţile de cercetare să fie sprijinite. Gândim un program mai important pentru la anul, împreună cu Academia Română”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

La final, cei prezenţi au asistat la un concert de colinde.

3 comentarii

  • Mda, e exact ce ne trebuie sa ne umplem stomacul si sa ne facem caldura . Daca voi puteti manca folclorul si sa il puneti si pe foc , sunteti geniali

  • DA, asta ne mai trebuie [ca in rest le avem pe toate] !! oare cum se gindeste omul acesta numai la lucruri stringente si foarte bune ???? bune ……….nu se stie ptr. cine !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS