Actualitate Recomandări

Ceremonie la Bistrița de Ziua Imnului Național

Cu ocazia Zilei Imnului Național, în Piața Centrală din Bistrița, la statuia poetului Andrei Mureșanu, va avea loc un ceremonial militar-religios, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Ceremonia care are loc joi 29 iulie, începând cu ora 10.00, cuprinde: acordarea onorului militar, oficierea slujbei Te Deum, intonarea Imnului Național al României, defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.


Activitățile organizate cu prilejul Zilei Imnului Național se vor desfășura respectând normele impuse de legislația privind starea de alertă.

Începând din 1848, ”Deşteaptă-te, române!” i-a călăuzit pe români în momente importante ale istoriei, precum Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial. Mai ales în timpul crizei de după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan şi emis pe toate staţiile radio. Imediat după instaurarea dictaturii comuniste la 30 decembrie 1947, când Regele Mihai I a fost forţat să abdice, ”Deşteaptă-te, române!” a fost interzis, intonarea sau fredonarea sa fiind pedepsită cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cântată, dar fără versurile originale. În 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi, fiind instituit apoi drept Imn Naţional.

La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848. Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului. Andrei Mureşanu s-a născut la 16 noiembrie 1816, în Bistriţa.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998.

1 comentariu

  • Doamna Raluka âi transmite la domnu’ Andrei că e o bornă și e un barosan. Cu toate că nu aț schingiuit și omorât români, nici nu aț tras pe roată pe nimeni, doamna Raluka vă transmite La mulțan și multă sănătate domn’ Andrei Mureșanu alături de cei dragi!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS