La Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” din Bistrița a avut loc o ceremonie militară și religioasă pentru a marca Ziua Forțelor Terestre, care se sărbătorește în 23 aprilie, de Sf. Mare Mucenic Gheorghe, protectorul acestei arme.
La ceremonial au participat, alături de comanda Brigăzii, comandantul Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, gen. de brigadă Bogdan Cernat, IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat slujba alături de un sobor de preoți în frunte cu protopopul Bistriței Alexandru Vidican, primarul Ioan Turc, subprefectul Ioan Zăgrean, vicepreședintele CJ Camelia Tabără.
S-a dat citire ordinului ministrului Apărării Naționale de numire în funcția de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată a colonelului Cristinel Colibaba, s-a conferit Emblema de merit “Partener pentru apărare”, clasa a 2-a, doctorului Cristian Mureșan (reprezentant al Fundației Vilas) pentru susținerea activităților lotului Invictus, s-au acordat diferite distincții unor militari din cadrul Brigăzii, Drill Team a făcut o demonstrație de mânuire a armelor, iar în final au defilat efectivele marii unități.
Primarul Ioan Turc a spus, cu această ocazie, că ”istoria forțelor terestre vine din vremuri imemoriale”. ”Bazele moderne ale forțelor terestre sunt legate de Revoluția de la 1848, de înfăptuirea statului român la 1859 și de toată politica pro armată a lui Alexandru Ioan Cuza. Participarea forțelor terestre la războiul pentru dobândirea independenței de stat din 1877 este binecunoscută, de asemenea participarea forțelor terestre la Primul Război Mondial, încununat cu desăvârșirea unității de stat, este un moment de mare glorie. Forțele terestre au dus greul și în Al Doilea Război Mondial. Menținerea și îmbunătățirea capacității de luptă a forțelor terestre, astăzi, când compatibilizarea cu structurile NATO reprezintă o prioritate, presupune un efort deosebit, continuu, atât pe componenta umană cât și pe cea logistică. Prezența în Bistrița a Brigăzii 81 Mecanizată reprezintă pentru oraș un mare beneficiu, din punctul de vedere al siguranței, social și economic. Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru beneficiile pe care le aduceți comunității noastre. Vă asigurăm de toată deschiderea pentru rezolvarea tuturor problemelor de interes comun. Să dea bunul Dumnezeu ca Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, protectorul forțelor terestre, să vă dăruiească sănătate, bucurii și putere în tot ceea ce veți întreprinde. La mulți ani!”.
Subprefectul Ioan Zăgrean a afirmat că ”forțele terestre sunt coloana vertebrală a armatei române” și că ”în condițiile actuale, în care amenințările sunt tot mai mari, este nevoie ca tehnica și instruirea să fie modernizate și adaptate zilelor noastre”.
Comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, col. Cristinel Colibaba, a spus că ”forțele terestre reprezintă o categorie de bază a Armatei României” și că ”experiența acumulată în misiuni va contribui și pe viitor la atingerea obiectivelor, la cele mai înalte standarde”.
Adaugă comentariu