Plutonierul adjutant (în rezervă) Angel-Paul Ilovan, care a fost rănit în 2010 într-o explozie în Afganistan, și-a cerut iubita în căsătorie la Jocurile Invictus de la Haga, care s-au încheiat ieri.
”Te iubesc. Am nevoie de tine. Te vreau toată viața. Vrei să fii soția mea?” a întrebat-o el pe Sorana care a acceptat, emoționată, scrie publicația Dailymail.co.uk
Angel-Paul Ilovan (33 de ani) a fost fotbalist. În 2010, în timp ce era angajat al Batalionului 812 Infanterie ”Șoimii Carpaților” a fost rănit în Afganistan de o mină care a explodat. A stat o perioadă lungă prin spitalele din străinătate și s-a recuperat. În 2011, a fost decorat de ministrul Apărării, Gabriel Oprea.
Angel-Paul Ilovan s-a antrenat pentru Invictus Games la înot, atletism, canotaj în sală și volei din șezut.
Cei 20 de militari răniți care au reprezentat România, clasați cu gradul II și III de invaliditate sau apt limitat, au evoluat la probele tir cu arcul, atletism, rowing, powerlifting, ciclism, înot și volei din poziţia şezând. Țara noastră se află la cea de-a treia prezență la competiția sportivă internațională care susține recuperarea fizică și psihică a militarilor răniți în operațiuni militare, după jocurile organizate la Toronto (2017) și Sydney (2018).
Jocurile Invictus promovează recuperarea militarilor răniți prin sport și încurajează depășirea propriilor limite prin efort susținut și creșterea încrederii în forțele proprii.
interesant ca a si uitat de fosta si de fetita, mno
casa de piatra ce sa zic bravo
avrm si noi eroi care s-au jertfit pt tara pt apararea ei, ops stai ca de fapt nu
Deja sunt absolut penibile cererile astea de căsătorie la diferite evenimente, chiar grețoase. Se vede de la o poștă că sunt regizate. Și de altfel ce mă interesează pe mine că un neica-nimeni cere în căsătorie pe nimenea-n drum. Astea sunt momente intime. Și dacă e adevărat ce spune Luci, că acest tip e divorțat și are o fetiță, înseamnă că nu are nici o fărâmă de bun simț de a făcut public penibilul moment. Cum a lăsat-o pe prima, o va lăsa și pe asta.
Vor fi si eroii rusi….?
Ca si ei sunt un fel de eliberatori….la fel ca ai nostrii in afganistan…
Habar nu au ce au cautat in afganistan la fel ca soldatii rusi in ucraina!!!!
Succes la a decide sa lasati comentariul vizibil!!!
Misiunile la care au participat militarii români au fost strict misiuni de menținerea păcii.
Elena
Putea să caute o alta „cale” de a-și cere în căsătorie iubita. Nu era necesară mediatizarea, macar din respect pentru fosta soție și fiica lor (și fostul soț al iubitei și cei doi copii ai acesteia). Oricum, le dorim o casa de piatra mult mai trainică decât cele anterioare.
Eroi ai patriei, distruși de sistem , de care nu mai are nimeni grija, umbla de nebuni si fac victime colaterale.