Actualitate Recomandări

Certificatul verde va fi obligatoriu în aproape toate locurile. Evenimentele private, interzise

Certificatul verde va fi obligatoriu, de luni, în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila. În instituţiile publice sau în companiile cu mai mulţi angajaţi, vizitatorii vor intra doar pe baza acestui document. Evenimentele private de orice fel vor fi interzise, nici măcar persoanele vaccinate nu vor mai avea voie să organizeze astfel de întâlniri.

Cseke Attila a fost întrebat, joi seară, la Digi 24, unde se va impune certificatul verde începând de luni şi a afirmat: ”În afară de magazinele alimentare, de farmacii (…) în toate celelalte instituţii, şi în instituţii publice pentru toţi vizitatorii care se duc în administraţia publică centrală şi locală. Şi în sfera privată probabil o să propunem, pentru birouri, pentru clădiri, firme care au mai mult de 50 de angajaţi – pentru cei care sunt vizitatori”.

Ministrul a precizat că măsura se poate impune doar vizitatorilor, nu şi angajaţilor.

”Din păcate, pentru angajaţi nu putem să propunem pentru că trebuie să mergem în Parlament, fiind vorba despre dreptul constituţional la muncă”, a mai declarat ministrul.

Pe partea de evenimente private – nunţi, botezuri şi orice fel de evenimente va fi o interdicţie totală. Aici şi cei care sunt vaccinaţi sau au certificatul verde vor fi supuşi la această măsură. Realitatea ne-a arătat că nu am reuşit să controlăm. Vor fi interzise evenimente private, nunţi botezuri, onomastică, orice altceva, că e spaţiu închis sau deschis”, a mai declarat ministrul.

Acesta a precizat că restaurantele şi cafenelele rămân deschise, dar doar pentru vaccinaţi.

”La partea de spaţii culturale, în mod sigur doar pentru cei vaccinaţi şi este în discuţie să coborâm procentul, pragul spectatorilor la evenimentele culturale – de la 50% la 30%, vom vedea mâine. (…) aici mai comportă discuţii, dar se va permite doar pentru cei vaccinaţi”, a adăugat ministrul.

”Carantina de noapte doar pentru cei nevaccinaţi. Noaptea excepţiile se vor referi la cei care sunt vaccinaţi, au trecut prin boală sau sunt testaţi – au certificat verde. Cei care nu au acest certificat dar se duc / se întorc de la un loc de muncă, dacă este o urgenţă medicală – cam acestea sunt excepţiile posibile”, a mai precizat ministrul.

Şedinţa CNSU pentru a se decide concret restricţiile aplicate de luni are loc vineri, la ora 13.00. La ora 14.00 este programată şedinţa de Guvern.

23 comentarii

  • Constituția României

    Art. 16 – Egalitatea în drepturi
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

    • Caline, aberezi din greu. De exemplu, masina au voie sa o conduca toti care indeplinesc niste conditii cum ar fi permis si sa nu fi consumat alcool.

    • Mai baieti… Constitutia ca constitutia dar sa-mi arate si mie cineva unde sunt pedepsele pentru nerespectarea ei.
      Eu inca n-am gasit si nici nu cred ca sunt. Astfel indiferent ce drept constitutional iti incalca astia scapa de n-au treaba. Dar nu a iesit poporul ever pt asta.

  • … dacă ești nevaccinat și ai nevoie de diverse documente de la instituțiile statului… nu ai dreptul să intri să le soliciti din ce se înțelege. (din text înțeleg că nici la doctor (stomatolog de ex) nu au voie nevaccinati). Și atunci oare cum traducem drepturi și libertăți? E un fel de lege marțială sub acoperire ? … dacă în situați de urgență nu ai drepturi decât ce consideră „statul” pt binele nostru, atunci chiar au nevoie unii de „ochelarii de cal” să înțeleagă cum ne vrea statul binele din ’89 până azi putând usor vedea „binele” global la nivel de țară și popor. Toți cetățeni au salari decente coroborate cu cheltuielile; învățământ; agricultură; sănătate; infrastructura rutiera perfectă; pădurile nu se taie haotic; apele nu colcăie de gunoaie… etc.. un izvor de să nu mai poți de bine peste tot. (Ironic evident). Dacă azi mâine consideră statul ca are nevoie de proprietatea unde locuiești și te scoate pe sus din casă… sunt curios cum o să vezi drepturile pe care le ai sau nu ?(Oricum că ne place sau nu la nastere ne inmatriculeaza ca pe mașini cu CNP… parca prin niște lagare umblai tatuat). Deciiiii … ce putem și ce nu ??? …

  • Vaccinatii dacă fac covid, ce fac? Au nevoie de tratament, la fel ca nevaccinatii ! Deci tratamentul este solutia, dar acest lucru nu se vrea pentru că trebuie justificate atatea vaccinuri achiziționate la comandă mondială. Nerusinatilor !!!

  • Am o intrebare, batrini, oameni de la tara care nu au internet, telefoane intelingente s-au nici nu au telefon, de unde procura certificat verde?

  • Bai desteptule, curtea de apel cluj a dat verdict clar ca este inadmisibi sa pui semnul egal intre vaccinat si bolnav, constata de altfel si abuzurile guvernului in forma continua, pune dracului mana si citeste constitutia tarii pe care te pisi tu si ceilalti ca tine, daca o instanta de apel din Romania constata asta, cine dracu te crezi tu sa dai lectii de legislatie? Abuzuri continue pe banda rulanta, te-ai vaccinat pentru siguranta ta, dar transmiti virusul si tu ca si ceilalti nevaccinati, cine dracu esti tu sa imi incalci drepturile la o viata decenta! Si asta scrie in constitutie! Ce gatantie dai tu ca esti sanatos si nu transmiti virusul? Da tu comentezi!

  • Foarte bine ca nu se mai fac cumetrii si tot felul de tzaranisme si kokalarisme ,prilej de evaziune si de spalare de bani.Ca apar in declaratii de avere ale functionarilor cu functii mari ,sume imense dobandite vezi doamne din daruri de nunta ,de botez,de majorat si alte paranghelii. Plus hotiile astora cu sali de nuntti si de aranjamente ,care nu platesc un leu taxe.Ar trebui sa ramana interdictia asta inca vreo 10 ani ca sunt si alte boli care se raspandesc pe la adunarile astea de neamuri proaste.

  • Discriminarea generată de acest certificat este un bonus pentru cei ce s-au vaccinat. Și vaccintul transmite virusul. Comentariile aprobatoare pentru acest certificat sunt aberațiile frustraților care dacă s-au vaccinat vor un statut special. Va-ți vaccinat pentru voi nu pentru alții.

  • Ia arunca o privire si la Norvegia nu doar la televizor si lasa tampeniile ca te-au speriat astia in ultimul hal degeaba.

  • Sa mai afirmi asfel de pareri cand o sa intre si in casa ta sa ti ia si coltul de paine pregatit pentru copii. Daca guvernul ( format doar din UDMR ) va vor spune sa va bagati in vene cianura o sa va injectati ca asa a poate va dau ceva libertati cateva zile. Sa fim seriosi si sa nu ne amagim ca le pasa de noi. Faceti un exercitiu de imaginatie si ganditi va inainte de a va imbulzi ca turma la vaccinare ca nu o faceti. Ce or sa faca magazinele, posta si aia de la evidenta populatiei sau permise cand se vor bate de musca si nu mai au activitate. Iar noi someri nu mai contribuim la bunastarea alesilor care se lafaie in pensii de 40000€? Sa vedem cum anaf nu mai colecteaza taxe… o sa vina frumos UE si o sa ii spanzure pe alesi ca nu returneaza banii pe care i-au promis ca ii da inapoi. Sa vedem cum marii patroni vor face presiuni pe guvern si parlamentari sa isi bage mintile in cap si sa vina cu masuri de combatere a crizei nu de interdictii.
    Voi cei care participati voluntari la acest experiment nu faceti decat sa le usurati munca. Iar celor carora li se interzice dreptul la munca, utilizarea infrastructurii, dreptul la asistenta medicala sa li se ia si dreptul de a mai plati taxe si impozite, asigurari medicale. Orice magician capteaza atentia unde nu se pot observa trucul pe care il prezinta. La noi in Romania nu mai exista decat COVID si nimic altceva. Peste tot in massmedia apar doar mesaje ca e bine sa ne vaccinam si sunt eliminate toate mesajele si opiniile in opozitie. Oare de ce? Nimeni din cei care promoveaza ideea de vaccinare nu isi asuma responsabilitatea si garantia ca daca il faci scapi de boala si nici nu vei suferi repercursiuni sau efecte negative. Uitati ca vaccinul in sine te protejeaza si nu trebuie sa il repeti o data la 6 luni. De cand a aparut conceptul de vaccin se face o data, se face eventual un rapel si ai protectie o viata. Acum facem rapel la rapel si tot nu scapam si nici nu ne protejeaza. Au trecut 2 ani de la aparitia virusului si nimeni si nimic din lumea asta mare nu are un tratament dar producatorii de vaccin livreaza miliarde de doze „gratuit”.
    Toate indiciile sunt in directia de a mentine aceasta stare de fapt pentru ca au descoperit mecanismul de manipulare in masa. Mai bine decideti cum considerati ca este bine pentru dvs si mai putin sa aruncati cu piatra in convingerile altora.
    Apropo interdictiile de circulatie noaptea cu ce ajuta la combaterea epidemiei cand cetateanu de rand care munceste cate 8-10 ore pe zi sta binemersi in casa si nu are de gand sa umble haihui pe strada? In schimb noaptea e benefica pentru petrecareti si borfasi.
    Platiti 6,4 lei pe litru de carburant si facturi la energie si gaze cu 30% mai scump dar e doar o problema secundara ca ne vaccinam nu sa ne protejam ci ca sa putem sa ne vedem de viata. In tari cu un procent mai mare de vaccinari nu a fost ferita populatia de infectari. Hai sa fim drepti si sa ne amintim ca in spitale fie cu pandemia sau fara ea tot mureai ca nu primeai ingrijiri adecvate. Sunt oameni bolnavi cu boli incurabile si care nu au primit nici inainte ingrijiri medicale si acum daca nu se vaccineaza nu pot sa mai beneficieze nici de simularea aia de servicii medicale.

    Romane fi mai destept si mai informat cand iei decizii. Teroarea, privarea de libertate se instaureaza cand a fost inoculata frica si teama. Individual nu contam, iar singurul lucru de care se pot teme „autoritatile” este numarul celor care nu conteaza.

    In incheiere am sa citez : ” pentru fiecare pastila noua se inventeaza o boala noua”

    Sa fim sanatosi si cei vaccinati si cei nevaccinati.

  • Da tu știi ca nu exista tratamente anti-Covid în spital? Pacienții sunt taraganati cu oxigen în exces și ser fiziologic, inteligentul constelației! Habar nu ai ce se întâmplă acolo, dar te exprimi! Avem mulți de astia în tara asta, drept urmare o ducem bineeeeee… Sau poate maine poimâine mai auzim una de genul…” Vom trata bolnavii cu vaccin ca și asa am cumpărat doze mai multe decât populația țării ” și atunci sa vezi „vitele la cozi” și inteligenți cum se exprima empatic din nou pe rețele „hai la prosteala și balacareala” 💣💣💣💣💩💩💩💩

  • Pai sa dea o lege sa oblige la vaccin. Sa o semneze si gata. Vaccinare obligatorie. Merge armata din usa in usa si vaccineaza tot ce misca. La fel pe strada, care nu are certificat verde primeste doza. Simplu. Se poate face si cu pusca de tranchilizare la distanta. poate fi construita si o mitraliera ceva. Oricum totul este sa se doreasca vaccinarea.

    Ce se face acum este falimentarea initiativei private. Inchide una limiteaza alta, mai da falimet un restaurant, un magazin, un salon de cosmetica, un supermarket, etc. Dar cei care dau falimet vand produsele la alti zeci care nu se vad, si merg si ei in saracie si faliment.

    Ce se face acum. Obligi magazinele sa puna in aplicare o lege pe care nu are nimeni curajul sa o dea. Vanzatorul de la magazin trieaza clientii. Penibil.
    Pai clientul ala care nu a fost lasat sa intre sa cumpere un bec, crede cineva ca fuge la vaccin, asteapta 31 de zile si se intoarce sa cumpere becul la lustra care s-a ars? Clientul acela nu mai calca in magazinul care l-a respins, cat traieste, sa se razbune. Dar daca era nevaccinat poate nu mai traieste mult, si nu mai conteaza.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Calin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS