Actualitate

Cetatea Medievală Bistrița, pe lista celor 12 rute turistice și culturale finanţate prin PNRR

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat listele cu obiectivele care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice-culturale în vederea promovării – etapa a 2-a de evaluare.

Noi situri şi monumente au fost adăugate celor 12 rute turistice-culturale finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru promovarea localităților prin turism (rute digitalizate, semnalistică, aplicații pentru telefon).

Pe Ruta cetăților a fost inclusă Cetatea Medievală Bistrița.

În Ruta bisericilor fortificate a fost admisă Biserica Reformată Șieu Odorhei.

Din Ruta castelelor face parte și Castelul de la Arcalia.

În cadrul primului apel, Biserica Evanghelică de la Herina și Ansamblul Bisericii Evanghelice C.A. Jelna au fost incluse pe Ruta bisericilor fortificate.

Pe componenta Turism şi Cultură a PNRR vor fi alocate 103 milioane de euro pentru promovarea a peste 300 de locaţii şi renovarea a aproape 225 de monumente.

Termenul maxim până la care investiţiile finanţate prin PNRR pot fi finalizate este de 30 iunie 2026.

4 comentarii

  • Slabe sperante. România este foarte întârziată în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocaţiile pe care România le avea oricum ca membră a Uniunii Europene si care sunt de peste 30 de miliarde de euro. Cu toate astea România este foarte întârziată, inclusiv în ceea ce priveşte absorbţia pe exercitiul financiar 2014-2020, care s-a prelungit până in 2023. România nu a început încă să implementeze nimic din fondurile structurale pe 2021-2027, si nu are încheiate niciacordurile de parteneriat, in timp ce alte state precum Spania şi Franţa, care au atras deja miliarde de euro atât din PNRR, cât şi din exerciţiul financiar 2021-2027. Cu toate astea Mnistrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, in loc sa accelereze procesul de absorbtie, intenţioneaza să deschidarenegocierea PNRR.

  • Daca pentru promovare ar fi mai putini bani iar pentru reparatii mai multi , parca ar fi un pic mai bine. Iar in loc de Cetatea Bistritei ar fi corect si cinstit sa se scrie Ruinele (ramasitele) Cetatii Bistritei (cuprinzand Biserica Evanghelica adusa intr-un stadiu de modernizare , cladiri reprezentative cateva portiuni de ziduri si un bastion). Nu castiga turismul nimic din minciuni gogonate! Turistii nu trebuie sa se astepte la o cetate medievala in adevaratul sens al cuvantului.

  • Cetatea Bistrita????? Care cetate? Avem asa ceva in oras? Sa fim seriosi! Cetatea Bistrita este reprezentata de cativa pereti dintre care unul este folosit ca gard pentru gradinita de pe str. Ecaterina Theodoroiu iar unul este perete pentru mizeria aia de restaurant care ocupa inutil spatiul din parc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS