Actualitate Recomandări

Un cetățean de onoare al Bistriței a trecut la cele veșnice

Cetățeanul de onoare nr. 40 din istoria Bistriței a trecut la cele veșnice. Profesor și om de știință specialist în fonetică, fonologie și lexicologie, dr. Livia Ana Tătar a încetat din viață la vârsta de 90 de ani. Ea a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița în 16 iunie 2005.

”S-a mutat de pe pământ la cer doamna dr. Livia Ana Tătar. Trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica ”Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei” din Bistrița, Strada Andrei Mureșanu nr. 2. Slujba de prohodire se va săvârși în data de 12 iunie 2018, la ora 12:30, în biserică”, anunță preoții Simion Bretfelean și Ioan Pintican.

Livia Ana Tătar s-a născut la 15 iulie 1927. Tatăl, Vasile Tătar, a fost preot și deținut politic în timpul regimului comunist. Mama, Iulia Tătar, născută Tanco, era și ea fiică de preot. A studiat la universitatea din Cluj filologia cu specialitățile principale româna și engleza. În 1946 s-a înscris la secția română-franceză a facultății de litere a Universității din Cluj. S-a transferat însă la secția română-engleză. În anul IV a fost exmatriculată din cămin din cauza arestării tatălui ca „dușman de clasă”. În 1950 și-a luat examenul de stat și a fost repartizată la Arad într-o școală mărginașă din cartierul Șega. În perioada 1951-1957 a fost profesoară de română și engleză la secția germană a liceului din Bistrița. După 1957 a câștigat prin concurs (cu note maxime) un post de cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj. Postul însă a fost repartizat unui tânăr care nu se prezentase la concurs, iar secretarul șef al secției Academiei i-a spus că „Academia nu este o instituție de binefacere pentru fiice de preot!”. A obținut în același an un post de preparator de engleză la universitatea din Cluj, în urma cîștigării unui concurs. Acolo a activat între 1957 și 1970 ca preparator, apoi asistent universitar și lector la catedra de engleză.

În 1970 s-a refugiat în Germania, după ce lucrarea ei de doctorat fusese blocată șase ani de șeful catedrei de engleză de la universitate din motive politice.[necesită citare] Pentru cel de-al doilea doctorat, obținut în Germania, a studiat în timpul liber când era salariată la editura medicală Springer Verlag din Heidelberg. A obținut în 1975 titlul de doctor în filosofie (Doctor philosophiae, Dr. Phil.) al Universității Friedrich-Wilhem din Bonn și în 1995 titlul de doctor în filologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Teza de doctorat admisă la universitatea din Bonn a fost retipărită în 1978 în ediție adăugită. În această formă a fost în continuare discutată, iar rezultatele teoretice ale autoarei au fost confirmate prin măsurători de înaltă precizie făcute de profesorii universitari H. Clegg și W. C. Fails din Utah, SUA. Lucrarea este folosită ca sursă de bază la mai multe universități americane. A fost membru în numeroase asociații științifice internaționale dintre care enumerăm: ISPhS, AILA, GAL, Ph.S. of Japan, Balkanrom, Verb. etc. A prezentat lucrări științifice la peste 40 de congrese internaționale de profil. Ana Tătaru a predat timp de 12 ani la Universitatea din Cluj și cinci ani la Universitatea din Mannheim.

2 comentarii

  • A trecut la cele vesnice ,cu aceeasi discretie si eleganta, care i-a caracterizat existenta.
    Un om special,o profesionista desavarsita, o romanca credincioasa,sincera,directa si cu un zambet fermecator.A iubit viata si nu si a uitat, niciodata, patria.
    Am avut privilegiul ,sa i alin suferintele, in ultimii ani ai vietii.
    Ramas bun,Mare Doamna a Bistritei.
    Dumnezeu sa va odihneasca in pace!
    Cu piosenie,
    PCT

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.