Problematica câinilor comunitari este una veche, născută din iresponsabilitatea unor deţinători de câini, menţinută şi agravată prin absenţa unor programe eficiente, coerente, de administrare a situaţiei. Promovarea unor programe civilizate, corecte, unitare la nivelul judeţului, trebuie să reprezinte un deziderat al tuturor bistriţenilor pentru rezolvarea cu succes şi în acord cu principiile eticii moderne a problemei câinilor comunitari.
În acest context vă invităm să vă exprimaţi opiniile printr-o depoziţie în scris, să contribuiţi cu soluţii argumentate, aplicabile pentru judeţul Bistriţa Năsăud, la audierea publică lansată de: Grupul de iniţiativă format din Asociaţia pentru protecţia animalelor T.O.R.A. – Bistriţa, Asociaţia pentru protecţia animalelor ANIMATERRA – Bistriţa, Asociaţia G.A.L. RURALIS pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa-Şieu-Someş, Asociaţia chinologică din România – filiala Bistriţa Năsăud, Asociaţia Carpatin club – România, Partidul Ecologist Român – filiala Bistriţa Năsăud în parteneriat cu Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA) cu tematica: „CÂINII COMUNITARI – PROBLEMĂ COMUNITARĂ”.
Scopul acestei audieri publice este de a crea o oportunitate ca toate părţile interesate să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la această temă.
Audierea publică „CÂINII COMUNITARI – PROBLEMĂ COMUNITARĂ” este o procedură riguroasă de consultare publică, care permite oricărui bistriţean să-şi exprime punctul de vedere. Asigură colectarea de opinii pertinente, de valoare, în mod voluntar şi oferă atât organizatorilor cât şi decidenţilor politici semnale şi chiar soluţii cu privire la rezolvarea problemei.
Care consideraţi că ar fi soluţile aplicabile pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari la nivelul municipiului şi judeţului? Care ar fi sursele de finanţare a soluţilor propuse de dvs.? Cum pot fi implicaţi bistriţenii? Cum pot fi responsabilizaţi şi monitorizaţi generatorii situaţiei câinilor comunitari? Cum pot fi implicate autorităţile locale şi judeţene în rezolvarea problemei? Cât de importantă este educaţia în eradicarea problemei? sunt întrebările la care trebuie să răspundeţi.
Formulaţi o depoziţie scrisă de maxim 2 pagini pe marginea întrebărilor de mai sus, pe care o puteţi transmite până în data de 22.05.2012, ora 24.00, pe adresa electronică vinovaţiifaravinabn@yahoo.com grupului de iniţiativă. Opinia dumneavoastră contează? Implicaţi-vă!
O comisie de experţi va analiza toate depoziţiile depuse în scris şi cele susţinute verbal, va efectua un raport sinteză şi va prezenta participanţilor, reprezentanţilor mass-media şi factorilor de decizie rezultatul opiniilor colectate, completat cu concluzii şi recomandări pentru decidenţii politici, printr-o conferinţă de presă.
Persoana de contact: Cristian ŢETCU [tel. 0722 494865].
Adaugă comentariu