Actualitate Economie

Chiriaşii ANL din Bistriţa, puşi faţă în faţă cu bancherii. Oamenii se feresc însă de credite

Chiriaşii ANL din Bistriţa au fost invitaţi, miercuri după-amiaza, în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa la o discuţie cu autorităţile şi cu reprezentanţii băncilor care pot oferite credite pentru cumpărarea locuinţelor. O mână de oameni a dat curs invitaţiei lansată de reprezentanţii ANL. Şi aceştia au strâmbat din nas când li s-a spus să se îndatoreze.

Veres Katalin Zsuzsanna (foto 1 jos), consilier-şef la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, zona 7, din care face parte şi judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost cea care a organizat întâlnirea de la Bistriţa între bancheri şi chiriaşii ANL.

„Este prima întâlnire pe care o facem. Am pus afişe la fiecare scară, am rugat locatarii să participe fiindcă vrem să aibă informaţii cât mai exact de la bănci. Am invitat reprezentanţii mai multor bănci, în număr de nouă, să-şi prezinte oferte. Până acum, din zona pe care o coordonez nu am vândut nicio locuinţă. În ţară nu ştiu câte s-au vândut, doar câteva. În majoritatea cazurilor, problema este lipsa banilor. Preţul de referinţă e de 326 de euro/mp cu TVA. Faţă de anul trecut s-a redus cu circa o sută de euro. E un preţ bun şi ar trebui să facem şi vânzări. Nu ştiu ce să le spun chiriaşilor. Nu ştiu dacă va creşte preţul anul viitor. Acesta e un preţ de înlocuire. S-a calculat în funcţie de valoarea locuinţelor construite anul trecut. Cum se va proceda anul viitor nu am de unde să ştiu. ANL vrea să vândă cât mai multe apartamente ca să avem bani pentru a construi altele. La Bistriţa, sunt 138 de apartamente noi în execuţie. Asta înseamnă şapte scări şi avem nevoie de bani să le terminăm. Avem de vânzare 635 de locuinţe ANL şi până acum nu am vândut niciuna„, a spus Veres Katalin Zsuzsanna.

Şeful Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Bistriţa, Vasile Marina, a spus că o singură persoană care locuieşte în blocul ANL de pe Bulevardul Decebal s-a interesat la Primăria BIstriţa şi vrea să-şi cumpere apartamentul.

Chiriaşii ANL prezenţi la întrunire au reclamat preţul mult prea mare cerut de ANL şi au oferit ca exemplu blocurile sociale care au fost mult mai bine făcute cu un preţ mai mic. Oamenii au mai reclamat calitatea proastă a lucrărilor executate de constructorii care au lucrat la Bistriţa,  Vasile Coruţiu (Garant Service) şi Constantin Uţă (Cipt Partener) fiind printre cei mai incriminaţi întrucât au făcut blocuri fără canalizare în beciurile cărora s-a adunat apa şi le-a fost afectată serios structura de rezistenţă. Cei prezenţi au spus că ar trebui ca preţurile să fie diferenţiate în funcţie de oraşe, de zone, de poziţia apartamentului.

În ce priveşte creditele de la bănci, oamenii au arătat că, la salarii minime pe economie, nu au cum primi credite şi nicidecum plăti rate la bancă. Cu toţii au spus că nu sunt convinşi că vor cumpăra locuinţele ANL care s-au degradat mult inclusiv din cauza celor care reprezintă deja cazuri sociale care nu-şi mai pot plăti nici măcar întreţinerea. În plus, cei care locuiesc în Subcetate reclamă şi degradarea cartierului de când în zonă au fost construite blocuri sociale.

Cristiana Sabău

ANL vanzare 1 Vasile Marina 4 chiriasi ANL 2 chiriasi ANL 5

5 comentarii

  • oameni buni [chiriasi Anl] nu puneti ,,botul,, celor care va vor binele. asculati-ma bine !! de ce ?? nu pot acum sa va explic mai in detaliu [fiindca acum se discuta in Senatul Sua bugetul] si este extrem de important ptr. mine si ptr. cei ce sintem pe bvb. dar inca odata , nu ascultati de cei ce va vor ,,binele,, !!

  • Din cate stiu eu, multe dintre apartamentele ANL sunt date la angajati de la Primarie. Nici macar pe aia nu i-au putut convinge, nu sa cumpere, ci sa vina la intrunire? Probabil au fost sfatuiti de sefi sa stea cuminti, nici Primaria nu vrea sa vanda… E O ABUREALA TOTALA…

  • Savafie rusine,ati spus ca locuintele sin pentru tineri cosatoriti nu pentru pensionari ,si tigani nu au ce cauta in cartier ne fac dezastru in cartier si de rusine in toata tara, sint o groaza de tineri care nu au o casa si voi aduceti tigani.Faceti afaceri cu blocurile ANL.fURATI CIT MAI PUTETI……o sa vatreaca si voua vremea pensionarilor.Si inco treaba sa stiti ca sefac schimburi de apartamente ,cu o garsioniera cu mi de euro ati stiut sa nu.

  • Da numai tiganii stau in blocurile de la noi din Bistrita , au spus ca ii muta de pe centru dar tot acolo sunt… Tineri casatoriti ? Ce poveste … angajatii primariei stau in blocurile Anl si tiganii… totul e o afacere ca sa isi bage banii in buzanare asa zisi ”Domni ai Bistritei”!!! Ce sa mai povestim de locuri de munca , noroc cu Leoni :)))

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS