Proprietarul unui câine a fost sancționat de jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, după ce mai mulți trecători au semnalat prin intermediul 112 faptul că patrupedul se afla nesupravegheat pe strada Nicolae Titulescu din Bistrița. ”Câine periculos lăsat nesupravegheat de către proprietar – acesta a fost identificat și sancționat”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
”Având în vedere faptul că animalul era destul de agitat și lătra sau alerga în încercarea de a-i mușca pe cei care treceau prin zonă, a fost solicitată intervenția jandarmilor la fața locului. Ajunși în zonă, jandarmii l-au identificat pe cel căruia îi aparține câinele și l-au sancționat cu 500 de lei amendă pentru lăsarea în libertate a acestuia”, se arată în comunicatul Jandarmeriei bistrițene.
Conform legii, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot reprezenta un pericol pentru persoane sau bunuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
- ”Creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal nr. 7, Strada C. R. Vivu nr. 35” - 21 decembrie 2022
- Parcare cu 100 de locuri pe str. Vasile Lupu, investiție de 6 milioane de lei - 24 octombrie 2022
- La Bistrița se vor da tichete sociale pentru alimente și medicamente ca să nu mai existe cozi la pachete - 28 ianuarie 2021
Alles
Dar pe strada Ghinzii când se finalizează reclamațiile?