Recomandări Social

Cinci ierarhi, la Maieru pentru resfințirea bisericii și sfințirea Monumentului Eroilor (FOTO)

ACTUALIZARE IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, PS Iustin – Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Macarie – Episcopul Europei de Nord, PS Visarion – Episcopul Tulcii şi PS Ilarion Făgărăşanul – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, au resfințit Biserica ”Sf. Ștefan” din Maieru și au oficiat Sfânta Liturghie.

   

Biserica a fost sfințită în 2008 de PS Vasile Someșanul, în ultimii ani având loc mai multe lucrări de reabilitare.

Peste patru mii de credincioși, mulți îmbrăcați în costume populare specifice Țării Năsăudului, alături de autorități centrale, județene și locale, au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de soborul de ierarhi și preoți în curtea bisericii, pe un podium special amenajat. Din soborul de 30 de preoţi au făcut parte arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, de loc din zonă, arhim. Benedict Vesa, secretarul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, protopopul Ioan Dâmbu al Protopopiatului Năsăud, preoţi din protopopiat şi alți invitaţi.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a explicat celor prezenți pericopa evanghelică a duminicii, Vindecarea slăbănoglui de la scăldătoarea Vitezda. De asemenea, le-a vorbit despre îngrijirea aproapelui și despre faptul că adevărata comuniune se află în Biserică.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Armonia” din Constanţa, dirijată de arhid. Ion Iulian Dumitru.

Pe toată durata Sfintei Liturghii, credincioșii s-au putut închina și ruga la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, adus special pentru acest eveniment vineri 27 aprilie, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. În toate aceste trei zile, racla cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost așezată în curtea locașului de cult spre închinare credincioșilor, iar preoții au oficiat slujbe.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidenția importanța participării la slujbele Bisericii. La final, Mitropolitului Andrei i-a fost conferit titlul de Cetățean de onoare al comunei Maieru. La rândul său, IPS Andrei o oferit distincția Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, primarului Vasile Borș, dar și preotului paroh Dan Cismaș, pentru buna gospodărire a parohiei şi bisericii. În același cadru, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oferit distincţii și diplome de aleasă cinstire celor care au sprijinit lucrările de reabilitare ale bisericii din parohia Maieru.

 

Cu această ocazie, în curtea bisericii a fost sfințit Monumentul Eroilor Măiereni din cele două Războaie Mondiale și a avut loc o paradă militară.

   

Pentru sărbătoarea măierenilor a fost pregătit un spectacol cu Andra, Sava Negrean Brudașcu, Corala Armonia.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII

”Cu riscul de a produce anumite supărări, astăzi am avut bucuria să particip la cel mai frumos eveniment al primăverii din județul nostru, Sărbătoarea Măierenilor! După resfințirea bisericii de un numeros sobor de preoți care a avut în frunte 5 ierarhi, a avut loc sfințirea celui mai frumos monument dedicat eroilor din județul nostru. În această frumoasă zi de sărbătoare, am avut onoarea să le vorbesc măierenilor despre câteva lucruri în care cred: Biserica, Dumnezeu, Armata, Eroii, Portul și Tradițiile poporului român”, a postat pe pagina sa de Facebook președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

”Mii de măiereni și locuitori de pe Valea Someșului, cinci înalți ierarhi, zeci de preoți și primari, vocile Coralei Armonia, sute de militari și un singur dor. Unul cu rădăcini adânci în zona noastră, dorul de credință, de tradiție și respect pentru cei care s-au jertfit pentru țară și Biserică. Un moment de suflet, resfințirea bisericii din Maieru și a monumentului închinat eroilor locului”, a menționat deputatul Daniel Suciu.

”Am participat astăzi la sărbătoarea de la Maieru, unde a fost resfințită biserica localității și a fost inaugurat Monumentul Eroilor măiereni căzuţi pe câmpurile de luptă în cele Două Războaie Mondiale. Cu această ocazie, la biserică a fost adus Brâul Maicii Domnului de la o mănăstire din Grecia, iar militarii bistrițeni, unii dintre cei mai încercați în misiuni externe, au defilat prin fața monumentului dedicat eroilor din Maieru, chiar astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru ca sacrificiul lor să nu fie zadarnic”, a scris pe Facebook deputatul Ionuț Simionca.

Foto: Facebook Emil Radu Moldovan, Daniel Suciu

17 comentarii

  • Nenea părintele „Greco”, ai dreptate: lumea nu trebuie să rămână în minciună: Valea Someșului a trecut la hibridul catolic prin decret imperial, retroactiv!!!
    Așa că… Dacă înlocuiești guvernarea Petru Groza cu cea imperială și „maica Rusia” cu „taica Vatican”, am putea spune fie că istoria se repetă, fie că readucerea lucrurilor la situația inițială vă jenează.
    Recensământul de dinainte de decretul în cauză nu v-a parvenit? Parveniților.

  • Tot ce se desfasoara in ultimii ani la Maieru sta sub semnul unei mandrii iesite din comun a preotului cu vocatie (pentru business) Cismas si a primarului „emerit” Bors.Maierenii au parte de o manipulare cum rar ti-a fost dat sa vezi.Urmeaza sa ajunga si moastele in Maieru.Din pacate inca la tara manipularea mai tine.

  • Și am trăit s-o văd și pe asta. Primarul decorat cu ”Adulterul transilvan” ca recompensă a atâtor plimbări făcute prin toate partidele. Iar unul cu „Penalul transilvan” datorită dosarului pe care îl are la DNA. Se știe personajul.

  • Ia cetiti un pic aici, ca sa vi se confirme ceea ce stiam toti deja, doar ca nu prea ne venea sa o spunem:

    https://www.g4media.ro/ortodocsii-au-un-respect-mai-mare-fata-de-autoritate-si-vor-un-stat-mai-implicat-in-economie-decat-catolicii-si-protestantii-studiu-al-bancii-mondiale.html

    Cele mai importante idei ale studiului:

    – Date agregate din peste o sută de ţări arată că creştinii ortodocşi sunt mai puţin fericiţi decât catolicii şi protestanţii
    – Ortodocşii preferă ideile vechi şi joburile sigure, comparativ cu ceilalţi creştini, şi au un grad mai scăzut de cooperare în societate
    – ortodocşii sunt mai înclinaţi spre stânga ideologică şi susţin o implicare mai mare a guvernului în economie. Catolicii şi protestanţii sunt mai refractari la ideea că proprietatea guvernamentală e o idee bună
    – aceste tendinţe au persistat în statele est-europene în ciuda încercărilor regimurilor comuniste de a eradica sau îngreuna libertatea religioasă
    – Statele europene unde ortodoxia este confesiunea dominantă sunt Belarus, Bulgaria, Georgia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Rusia, Serbia, Ucraina, Cipru şi Grecia
    – diferenţele de atitudine între ortodocşi şi catolici-protestanţi îşi au rădăcina în diferenţele teologice majore dintre aceste ramuri ale creştinismului. Creştinismul occidental (care a dat naştere catolicismului şi protestantismului) pune accentul pe raţiune, individualism şi chestionarea autorităţii, în timp ce creştinismul răsăritean este asociat cu misticismul, afecţiunea şi spiritul comunitar, punând mai puţin accentul pe lege, raţiune şi chestionarea autorităţii.

    Asadar, tarile ortodoxe sunt la coada civilizatiei tocmai DIN CAUZA ca sunt ortodoxe..

  • Ce se petrece la Maieru este si laudabil si discutabil.Acesti oameni meritau orice medalie.Pt credinta,traditii,NATALITATE INTR_O TARA CE_SI PIERDDE FIII,si pt alte merite!Dar ,aceste merite se datoreaza oare numai unui tinerel infatuat,care merge cu moastele in brate,ca si cum lui i se datoreaza jertfa lor?Oare ,nu mai era inca un preot acolo la Maieru?Chiar sa nu fi facut nimic,merita si el o diploma de participant!Sau … totul se datoreaza unui primar ce schimba barca politica dupa cum bate vantul?Oameni buni,VOUA VI SE CUVIN TITLURILE!

  • Politicienii au nevoie de voturi si de biserica statului care aduce votantii… este doar o campanie politica cu caiafe si farisei.

  • Cele mai faine oi turcane le are parintele Cismas.Pe langa ca e un preot bun e si un gospodar de nota 10.Iar branza ce o ia dupa oi o doneaza la azilul de batrani ce il conduce.Un om gospodar de o mare omenie si pastor de suflete.

    • Dupa smerenie a inceput dezmatul… cu andra si dansatoarele ei, mici si bere… asa ceva n-am mai auzit. Dupa sfintire sau resfintire a avut loc si concerte cu fete dezmatate pe scena… penibila organizare.

  • 1700 e total diferit de 1948. Marius mai trebuie sa citeasca mult din istorie ca sa inteleaga de ce nasaudenii au ajuns sa fie asa, cu traditia, portul, scolile, spritualitatea… Altfel…, vae victis!!!!

  • Parlamentarii care dorm in parlament 3 zile din 5, 2 zile sunt liberi au 13.000 lei pensie iar veteranii care au luptat in transee pt tara au o pensie mizerabila… ce diferenta mizerabila este in tara asta.

  • Presa care a fost prezenta la eveniment, ne puteti spune cu ce masini au venit episcopii?Le-au lasat la intrarea in sat si au venit cu calestile ca sa nu le vada prostimea.Ceasuri, vesminte scumpe?

  • O întrebare pt. cel ce se semnează „Un gospodar”? De unde are oile părintele, le-a primit cumva donaţie de la răspopitul din Rebrişoara? Iar cu azilul lăsaţi-o mai moale. Ştiţi că multă lume e nemulţumită datorită practicilor manageriale dubioase sufleteşti ale părintelui.

  • Oare fetele din Ansamblul ” Cununa Someșnă ” au fost dezmățate? Că înafară de ele și dansatoarele Andrei, care au avut ținute decente, una dintre ele având chiar o eșarfă pe cap, nu au fost alte fete pe scenă!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.