Un bărbat de 42 ani din Beclean, condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, a fost ridicat de poliţişti care au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistrița. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița.
Un alt bărbat de 29 ani din Cușma, care era urmărit național, a fost prins de polițiștii din Prundu Bîrgăului pe raza localității Tureac. Pe numele lui, la data de 3 mai a.c., Judecătoria Bistrița a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru infracțiuni la regimul rutier. Acesta a fost condamnat la 3 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.
Un alt bărbat de 50 ani din Parva, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DJ 172 B prin localitate, s-ar fi dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, a fost rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 1,2 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Un bărbat de 30 ani din Feldru, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule s-a ales şi el cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Năsăud, iar alt bărbat de 46 ani din Dumitra, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat prin localitate, s-a ales şi el cu dosar penal. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul în cauză figirează ca iind radiat din circulație.
Un tânăr de 20 ani din Suplai, în timp ce conducea un autoturism prin localitate, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, intrând într-o turmă de ovine. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ovinelor și avarierea autoturismului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.
Un alt bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu, a fost identificat de polițiști. Este vorba de un bărbat de 32 ani, din Poiana Ilvei, bănuit de comiterea faptei. Bărbatul este cercetat pentru faptul că, în noaptea de 12/13 mai a.c., ar fi pătruns fără drept în curtea unei locuințe de pe raza localității Poiana Ilvei, producând distrugeri ușii de acces în imobil. Ulterior, acesta ar fi produs distrugeri și unui autoturism parcat în apropierea imobilului respectiv. Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 3000 lei.Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu.
Adaugă comentariu