Actualitate

Cine ne asigură drumuri practicabile, servicii medicale, linişte şi ordine de sărbători

Direcţia Sanitară Veterinară a depistat 12 porci infestaţi cu trichineloză şi a confiscat carne de porc, în timp ce Protecţia Consumatorilor a dat amenzi de 11.000 de lei. Secţia Drumuri Naţionale Bistriţa are probleme în aprovizionarea cu sare, iar poliţiştii şi jandarmii acţionează cu efective mărite.

Colegiul Prefectural s-a întrunit joi pentru a analiza şi aproba o serie de măsuri privind desfăşurarea corespunzătoare a traficului pe drumurile publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă în perioada sărbătorilor de iarnă.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa, Alexandru Slavita, a precizat că toate unităţile operative se află în dispozitiv, iar stocurile de material antiderapant sunt conform graficul, 70% sare şi tot atâta nisip din totalul preconizat. El a adăugat că la aprovizionarea cu sare au existat probleme, din cauza aglomerării salinei în urma suprasolicitărilor, dar că până acum au fost aduse 500 de tone de sare. 25 de autoutilaje cu lamă, 7 încărcătoare, 2 autogredere şi încă 2 pentru situaţii de urgenţă sunt pregătite să intervină.

Prefectul Ani Bob a declarat că a fost constituită Comisia de verificare a bazelor de deszăpezire, fiind controlate utilajele de deszăpezire şi cantităţile de materiale antiderapante.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică, Anca Andriţoiu, a informat că în perioada sărbătorilor Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi SMURD pot fi apelate la 112, solicitările fiind direcţionate către Dispeceratul Integrat de Urgenţă. Vor fi deschise cele trei centre de permanenţă ale medicilor de familie, la Năsăud, Teaca şi Josenii Bârgăului, iar medicii de familie au hotărât să lucreze în program normal pe 24 şi 31 decembrie, zile în mod normal libere. Asistenţa spitalicească va fi asigurată de spitalele din Bistriţa, Năsăud şi Beclean, prin structurile de urgenţă. Cantităţile de medicamente au fost suplimentate pentru a face faţă aşteptatului aflux de pacienţi cu boli respiratorii sau probleme digestive.

Aici puteţi vedea lista farmaciilor de gardă până în 3 ianuarie 2013.

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare, Romulus Biţa, a precizat că au fost intensificate controalele în pieţe şi târguri de animale, pe Valea Someşului fiind confiscate 100 de kg de carne şi preparate din carne. Până acum s-au efectuat circa 10.000 de examene trichineloscopice la carnea de porc, 12 porci fiind depistaţi cu trichineloză. Carnea a fost incinerată, iar proprietarii vor fi despăgubiţi conform legii.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Caius Diugan, a spus că vor continua verificările la alimente şi produse tradiţionale, jucării şi articole decorative. Până acum au fost controlaţi 35 de operatori economici, fiind aplicate 32 de avertismente şi amenzi în valoare de 11.000 de lei. Au fost oprite temporar sau definitiv de la comercializare produse de aproape 5.000 de lei. De Crăciun şi Revelion o echipă de doi comisari va asigura permanenţa, iar consumatorii pot apela numărul de telefon 0263/211 681 pentru a face reclamaţii şi sesizări.

În perioada 22-26 decembrie, pentru ca zilele de sărbătoare să nu fie umbrite de evenimente neplăcute, 166 de poliţişti sunt pregătiţi să acţioneze. Pe segmentul rutier vor fi efective mărite, în vederea fluidizării traficului şi pentru prevenirea accidentelor. Din totalul poliţiştilor care vor acţiona zilnic, 124 sunt poliţişti de ordine publică, 26 poliţişti de la rutieră şi 16 de la celelalte structuri. Şi jandarmii şi cadrele ISU vor fi la datorie de sărbători cu un număr sporit de efective.

1 comentariu

  • sa ii spuna cineva doamnei dr Andritoiu ca nu toti medicii de familie au decis sa lucreze pe 24 si 31 decembrie. Cunosc cazuri care au decis sa nu munceasca pe 24, 25, 26, 31 decembrie si 1, 2 ianuarie..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS