PSD Bistriţa-Năsăud a ajuns să aibă peste 7200 de membri, cât un oraş de provincie. La conferinţa judeţeană de alegeri, secretarul executiv Romeo Florian a făcut o radiografie a acestora din care a reieşit că 62% dintre ei au studii elementare şi medii, circa 8% nu au nicio ocupaţie, iar o treime sunt pensionari.
„Avem un număr de 253 de organizaţii locale. De la precedenta conferinţă până acum s-au înscris în partid 511 noi membri. Au fost radiaţi din evidenţele noastre, în special din cauza plecărilor în străinătate, 448. Avem la această oră un număr de 7211 membri înscrişi dintre care 2286 de femei şi 4925 de bărbaţi”, a spus Romeo Florian la conferinţa judeţeană de alegeri unde a prezentat un raport.
Dintre membrii PSD Bistriţa-Năsăud, 2242 au între 18 şi 35 de ani, 4145 între 35 şi 65 de ani şi 824 peste 65 de ani. În ce priveşte naţionalitatea, 7051 sunt români, 150 de maghiari, altă naţionalitate 10.
Social-democraţii bistriţeni sunt majoritar ortodocşi (6560), dar mai au printre ei şi catolici (234), respectiv de alte confesiuni (417).
În ce priveşte studiile, 2215 au studii elementare, 2325 au studii medii, iar 2671 au absolvit studii superioare. Conform secretarului executiv, 565 de social-democraţi nu au nicio ocupaţie, 4478 angajaţi sau liber profesionişti, iar pensionari sunt 2168.
Doar 824 de membrii peste 65 de ani??? ce gluma buna….aproape toti pensionarii voteaza cu PSD si se uita nonstop pe Antena 3 si Romania TV, evident. Traiasca Romania Socialista Multilateral Dezvoltata, cu premierul penal Ponta in frunte !
Este o diferenta intre membrii de partid (inscrisi acolo cu acte in regula si care achita cotizatia), si votanti.
Acelasi lucru e valabil si pentru PNL-PDL, sau cum se va mai fi numind respectivul partid.
Nu ai proprietatea termenilor, sau doar mimezi ca nu o ai?
Poi la ce posturi de stiri sa te uiti Hadriane ? La Realitatea care nu-si plateste taxele la stat fiind in insolventa si datori cu peste 20 mil. Euro iar la B1 e prezent mereu Basescu si sincer 10 ani l-am vazut destul …la A3 mai vedem dezvaluiri si din alte directii….
N-ar fi rău să vă ocupați și de doctoratul baronului local Ioan Oltean. Doctorat cu mari semne de întrebare și care nu mai e public la universitate.
Daca Ioan M stie si cunoaste ce implica un doctorat, prin cate filtre trece o teza de doctorat pana inclusiv comisia de la minister valideaza acea teza iar mai apoi ministrul educației o semnează, probabil nu ar mai vorbi asa usor de obtinerea unui titlu de doctor. Daca cineva are curajul sa gandeasca măcar ca Ioan Oltean in domeniul lui nu ar putea aborda cu succes sau propune oricând orice temă ce ar putea deveni tema de studiu a unei teze de doctorat într-un domeniu in care este in varful piramidei din pdvd al experientei, atunci evitati măcar ridicolul si nu mai abordati in comentarii subiecte pe care chiar nu aveti cum le intelege daca nu le traiti personal. Nimeni nu zice ca Ponta nu a muncit pentru teza lui dar nu a muncit corect sfidand o regula de baza, proprietatea intelectuală.
Hai sa va zic o chestie, amandurora. La cate „SRL-uri de diplome” exista in Romania, nu ma mai mira nimic. Hai sa lasam faza cu doctoratele si sa punem in balanta ce au facut oamenii respectivi pentru Romania/Bistrita. Ioan Oltean in cei muuulti ani de mandat in Parlament a reusit performanta de a-l pune pe Botis ministru, rezultatul il stim cu totii. Nu contest ca a reusit sa aduca bani in judet, dar suma e infima. In cealata parte, Victor Ponta, asa, corup si plagiator cum il numiti, a facut in 3 ani mai multe pentru tara si judetul nostru decat Oltean in toti anii lui de mandat. Vreti exemple? Simplu: Au fost o groaza de proiecte bune blocate in ministere, iar Ponta a deblocat fondurile, aici putem face referire la drumul ce leaga Bistrita de Tg. Mures. La nivel de municipiu, Gara Bistrita a fost facuta cu ajutorul lui Ponta, care a deblocat niste fonduri frumusele. In alta ordine de idei, tot in mandatul lui Ponta s-au achitat datoriile facute de Boc si ai sai baieti destepti catre FMI. Altceva?
Nu exista limita de varsta si criterii etnice, religioase sau sociale atunci cand vine vorba de politica. Nu mai ganditi cu posteriorul. De aia a ajuns tara in rahatul in care e, pentru ca unii se auto-proclama elitisti.