Actualitate Recomandări

Nicolae Moldovan: Un test pentru partid. Forța PSD, puterea de organizare

Preşedintele executiv al PSD Bistriţa-Năsăud, Nicolae Moldovan, i-a anunţat pe membrii PSD din judeţ că duminica viitoare vor fi chemaţi cu toţii la vot să-şi aleagă preşedintele. În acest sens, a spus el, vor fi organizate secţii de votare în fiecare localitate.

„Pentru prima oară în viaţa unui partid, ne vom alege cu toţii preşedintele partidului prin vot direct. Se va întâmpla duminica viitoare. Vor vota toţi cei peste 7200 de membri PSD din Bistriţa-Năsăud. Ne vom organiza împreună cu preşedinţii de organizaţii. Va fi un test pentru un partid care ştie să se organizeze şi poate să o facă. Eu cred că forţa acestui partid a fost şi este dată de oamenii din fruntea lui care au o putere de organizare foarte mare. Cred că lucrul acesta a deranjat şi alte formaţiuni fiindcă noi, întotdeauna, printr-o bună organizare, am obţinut rezultate”, a spus Nicolae Moldovan, la conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, buletinele de vot pentru alegerea reşedintelui partidului au sosit deja, iar acestea vor fi distribuite în judeţ, urmând ca, în fiecare localitate să existe secţii de votare.

Social-democraţii mai au însă o misiune de la Bucureşti, să consulte populaţia în legătură cu aşteptările cetăţenilor de la partidele politice în general şi de la PSD în special. Vor fi aplicate, în total, la nivelul întregii ţări 4 milioane de chestionare, iar răspunsurile oamenilor vor sta la baza proiectelor politice pe care PSD le va face de acum încolo.

„Va fi şi congresul, iar apoi ne vom construi strategia politică şi de comunicare pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016. Trebuie să fim foarte bine organizaţi şi eu cred că vom demonstra din nou că ştim câştiga, aşa cum am demonstrat că ştim câştiga toate alegerile. Vom configura şi organizaţiile locale în vederea stabilirii clare a candidaţilor şi a echipelor capabile să câştige alegerile. Avem şi colegi primari, dar avem şi localităţi în care avem candidaţi surpriză chiar dacă acolo unii se cred foarte buni. Vom veni cu acei oameni valoroşi pentru a câştiga şi acele activităţi. (…) Vom deschide organizaţia pentru organizaţii sindicale şi nonguvernamentale prin atragerea membrilor acestora în grupurile noastre de lucru de unde ne vin multe doleanţe ale cetăţenilor. Vom deschide organizaţia spre tineri, un bazin de idei şi de bună organizare. Vom realiza strategii de imagine pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016 prin echipa de comunicatori, deja formată. Vom fi şi mai prezenţi în mass-media în următorul în aşa fel încât să fim vizibili în tot ce facem în activităţile noastre administrative”, a spus Nicolae Moldovan.

Preşedintele executiv al PSD a mai anunţat că şi site-ul organizaţiei judeţene a partidului va fi mai mult utilizat pentru ca toate acţiunile CJ şi ale administraţiilor locale să fie promovate. În plus, PSD a decis ca toţi consilierii judeţeni şi responsabilii zonali să fie prezenţi la evenimentele care se întâmplă în aria lor de responsabilitate, indiferent dacă acele localităţi sunt conduse de primari PSD sau de altă culoare politică.

Potrivit preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, pentru prima dată, preşedintele PSD România va fi votat de către toţi membri de partid, prin vot individual, iar simpatizanţii partidului vor avea şansa să îşi exprime opţiunile în cadrul unor chestionare.

„Pentru prima dată, preşedintele PSD va fi ales prin votul tuturor membrilor de partid. Nu e obligtoriu să fie toţi prezenţi, dacă nu sunt în ţară sau dacă nu pot veni la vot din diferite motive, dar se dă posibilitatea tuturor să voteze. Se vor organiza secţii de vot în fiecare localitate şi oamenii vor primi buletine de vot, va fi o comisie la nivel central şi la nivel judeţean“, a spus Liviu Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD a mai precizat că se va da posibilitatea şi simpatizanţilor, care nu sunt membri de partid, să se exprime.

“Ei nu vor avea drept de vot, dar îşi vor putea exprima opţiunile în cadrul unor chestionare. În acest fel, din punct de vedere al pregătirii pentru alegeri, veţi avea o radiografie a nivelului de pregătire organizaţională pentru fiecare candidat“, a mai spus Liviu Dragnea.

Alegerile vor avea loc pe data de 11 octombrie când în toată ţara se vor organiza secţii de votare în care membrii PSD vor putea să voteze până la ora 20.00. Voturile se vor centraliza la nivel naţional, iar rezultatul alegerilor va fi validat în cadrul Congresului PSD care va avea loc la Bucureşti pe 18 octombrie.

7 comentarii

  • Forța acestui partid constă în manipularea oamenilor săraci prin ajutoare sociale,spectacole ,mici si găleți din patru in patru ani,asfaltări pe pământ care se spală după trei ploi. Aveti mare dreptate domnule Moldovan ar trebui să vă fie rusine ca sunteți coleg cu oameni de genul lui Dragnea.

    • Inteligența și eficiența unui partid nu este proporțională suma calităților membrilor ci doar cu numărul lor. Ei știu exact câți membri au, alte partide ajung să aibă mai puține voturi decât membri declară că au. Poate unora nu le spune nimic democrația, dar votul pentru președintele de partid al fiecărui membru se numește democrație.

  • Intr-adevăr modul de alegere e democratic,nimic de spus ! Eu am o singura dilema: dupa ultimele dezvăluiri din presa mai candidează Dragnea? Il mai aleg ? Daca da, asta e o mare, mare problema de imagine si încredere !

    • Democrația nu poate rezolva toate problemele societății. Lipsa democrației este sursa tuturor problemelor. De 25 de ani zicem că trăim într-o democrație dar în veriga principală, partidul, democrația nu are nici un rol.

  • Forta unui partid este data atat de cantitatea si calitatea membrilor, cat mai ales de respectul celor care ii conduc pentru fiecare in parte!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS