Timp de gândire

Cine suntem şi cine pretindem că suntem

Câţi dintre noi suntem în stare să recunoaştem cine suntem cu adevărat? Ca să putem da un răspuns sincer la această întrebare ar trebui să fim extrem de lucizi, iar multora ne place să trăim în propria noastră versiune asupra vieţii care de prea multe ori nu are nimic în comun cu realitatea. Avem două variante cu care putem defila: adevărul sau minciuna, dar cu ultima nu vom merge mai departe de mormânt.

Zilele trecute m-am plimbat preţ de o jumătate de oră prin cimitirul evreiesc printre pietrele simple, cu litere sculptate în piatră invers decât suntem noi obişnuiţi să citim, aşa că nu mi-am putut da seama ce scrie. Nu tu statui, nu tu coroane cu flori din plastic în ciuda faptului că mă aflam printre mormintele „poporului ales al lui Dumnezeu”. Mi-a fost mai clar ca niciodată că acela era un loc de trecere, ca o gară, iar pietrele funerare erau ca nişte umbre rămase pe peron. Cei pe care i-a ales Dumnezeu dintre toate neamurile au urcat demult în trenul sau corabia care duce spre El. De fapt, cea mai interesantă privire asupra morţii am găsit-o în „Cronicile din Narnia” de C.S. Lewis. Nu e tragică, nu e spectaculoasă, e firească şi are drept consecinţă o uimire. Lumea e dincolo e infinit mai bună decât tot ce am trăit aici pe pământ. Merită să citiţi „Cronicile” dacă vă temeţi de moarte.   

Ziua în care m-am plimbat prin cimitirul evreiesc m-a determinat, din nou, să mă gândesc la felul în care trăim. Putem trăi în adevăr, putem trăi în minciună. Avem liberul arbitru de partea noastră şi alegem drumul pe care mergem. Fireşte că mă deranjează şi pe mine cei care mereu găsesc o cale de a se furişa pentru ca să o ia înainte, care trişează ca să ajungă primii undeva. De multe ori într-o zi îmi spun că nu e drept şi că nu ar trebui ca alţii să se lase păcăliţi de şiretlicurile lor, de minciună, de ipocrizie. După ce supărarea îmi trece, întotdeauna trece, vorba Micului Prinţ, ştiu însă că nu sunt răspunzătoare decât pentru mine, pentru faptele mele, pentru drumul pe care mi l-am ales chiar dacă e mai greu fiindcă am ales să o iau pe jos şi să fac toţi paşii. Cine îmi va răpi mie frumuseţea drumului? Nimeni. Cei care trişează şi mint nu vor şti niciodată ce sentiment plăcut ai atunci când te ridici din genunchi şi porneşti mai departe bucurându-te de fiecare pas.

Trăim vremuri în care cine minte mai mult pare să fie câştigător. Fie are putere mai multă, fie bani mai mulţi, poziţii sociale mai bune. Doar pare. În realitate, fiecare om care minte ştie în străfundul său că nu e în regulă ceea ce face şi trăieşte mai mult sau mai puţin conştient de minciună. Plăteşte cu liniştea fiecare moment în care nu este onest cu sine însuşi. Istoria demonstrează că nota de plată vine întotdeauna atunci când trişezi. Nu trebuie neapărat să fie în bani. Ai luat-o pe scurtătură pretinzând că eşti mai bun decât alţii, ai încercat să minţi şi să profiţi de pe urma înşelătoriilor tale, dar cu ce preţ? Mult prea mare pentru a merita. Într-o bună zi tot se va afla cine eşti, iar acel moment va fi unul mai mult decât penibil, un soi de proiecţie pe un ecran imens, ca la campionatele mondiale, la care mulţi se vor uita şi vor râde fiindcă vor avea de ce.

Azi am stat de vorbă cu câteva femei trecute de 50 de ani de pe Valea Bârgăului despre Ziua Femeii din Mediul Rural care se sărbătoreşte mâine şi le-am întrebat cum se îngrijesc, ce fac să aibă un ten atât de frumos. Se spală pe faţă cu apă şi săpun dacă vreţi să ştiţi. Nu au trecut în viaţa lor pragul unui cabinet de cosmetică, dar arată infinit mai bine decât cele care sunt abonate. Unele nu au fost niciodată ca coafor, nu au auzit de balsam şi de măşti, dar au părul bogat şi frumos. M-am uitat la ele cu admiraţie, le-am ascultat vorbind atât de sincer despre greutăţile lor, dar şi despre felul cum trec peste ele. Nu s-au plâns, nu au pretins că vor altă viaţă. Nu a spus una că le lipsesc tratamentele cu alge sau cu ciocolată. Oamenii, aşa cum i-a lăsat Dumnezeu, sunt frumoşi şi arată bine chiar şi atunci când îmbătrânesc. Femeile de la oraş, speriate de riduri, pline de creme şi de măşti sunt infinit mai urâte decât cele cu care am vorbit eu. Adevărul îi face pe oameni să fie frumoşi şi să arate bine. Minciuna îi urâţeşte din toate punctele de vedere. Să nu îi invidiaţi niciodată pe cei care mint şi care pretind că sunt altcineva. Să vă fie doar milă de ei. Dacă nu au plătit încă, vor plăti scump. S-ar putea să nu ştim niciodată cum, dar ne vom da seama că au făcut-o.

 „Măreţia spirituală nu are nimic de-a face cu a fi mai grozav decât alţii. În schimb, depinde în totalitate de a fi atât de mare pe cât poţi fi tu” (Henri Nouwen)

 Cristiana Sabău

13 comentarii

    • bun titlu, apropo de cine e presa si cine pretine ca e. poate n-ati aflat, dar Bistrita are un nou lider in presa, verificati pe trafic ranking. e ziarul lui viluta care a depasit si bistriteanul. muhahaha. sa te tii acuma la concursul cine fura mai tare.

  • Am cunoscut, chiar in anturajul meu, femei care si pe vremuri, se dadea cu tot felul de alifii, si chiar aratau bine atunci. Dar dupa zeci de ani cand le-am vazut iar, erau de nerecunoscut, zbarcite la fata, de-ti venea mila de ele.!
    Altele, care la tinerete erau mai modeste, naturale, si la batranete artau mult mai bine, si tot natural.!!

  • Oricatcat ne-am dori, minciuna nu va fi eradicata fara scolarizare serioasa. Ea, scolarizarea adevarata, este de fapt solutia, singura, eradicarii tuturor tarelor de care sufera acest popor. Toate depind de rapiditatea cu care acest popor poate fi civilizat. De fapt despre asta vorbim, despre civilizare. Ca frumusetea vine din interiorul nostru, au aflat aproape toti. Cum se ajunge la ea, nu stiu inca multi. Oricum, nu cred ca femeile din oras, mult mai chinuite ca cele de la tara de stresul asigurarii veniturilor pentru casa si copii, mai triste si mai cenusii, nu sunt mai putin de inteles si admirat pentru forta lor, in comparatie cu cele de la tara, care in general traiesc in aer curat, muncesc poate cate o bucata de pamant, ingrijesc gospodaria, si cam atat. Nu le urla sefii in cap, nu le impune nimeni termene, nu se duc frustrate la serviciu pentru minim opt ore (o treime din viata), nu trebuie sa faca poate fata cererilor copiilor, care datorita confruntarii permanente cu colegi din familii cu bani, vin si ei acasa frustrati. Nu cred ca este cazul sa ridicam statui nimanui. Desi aparent viata la tara pare grea in comparatie cu orasul, eu sunt convinsa ca este invers. Uzura psihica este mult mai nociva decat cea a efortului fizic. Iar minciuna,furtul, inselaciunea, exista si la tara si la oras.Si acolo (poate chiar ceva mai mult decat in oras), oamenii vor sa para altceva decat sunt, chiar daca nu fizic. Sa nu uitam ca Octavian Paler spunea cu multa dreptate, ca suntem un popor de tarani, ca in orase aproape nu exista cetateni care sa nu aiba macar bunicii proveniti dintr-un sat”.Deci sa nu ne iluzionam, civilizatia va aparea in Romania, peste inca vre-o doua generatii.

  • Frumusețea din interiorul omului este greu de pătruns, dar este fascinantă, chiar dacă apare câte un rid pe obraz sau părul se albește.
    Minciuna, fățărnicia urâțește sufletul, chipul și o ținuta impunătoare nu mai pot păcăli pe nimeni, hidosul din interior se simte.
    Să ne îmblânzim uni pe ceilalți, atunci vom fi fără seamăn în lume, unul față de celălalt. Cam așa îi spunea vulpea, Micului Prinț.

    • Nici nu am mimat sau afirmat vreodata, ca as fi facut-o. Mi-am petrecut insa in tinerete vacantele in familiile unor foarte buni prieteni pe care i-am respectat si ii respect si acum, am idealizat multa vreme viata la sat, ca poate multi altii ce nu mai aveau neamuri la tara, am mers pana acolo incat mi-am cumparat casa la tara,am avut in permanenta contact cu oameni de la tara, dar asta nu ma face sa le ridic statui din tandarile orasenilor. Mi se pare absurda antiteza din articol. Sunt cu totii oameni. Si cu totii romani, nascuti in vremurile pe care le traim cu totii.

  • Școlarizarea, spui Alina, ar fi soluția împăcări noastre cu noi înșine. Școlarizarea a pierdut mult din rosturile ei, educația. Școlarizarea pune accentul doar pe instruire. Educația țăranului român, a copilului crescut la țară, se baza pe valorile creștine. Civilizația orașului înlocuiește educația creștină cu o moralitatea interesată prea mult de valori materiale. Sunt născut într-un mic oraș industrial, venit la Bistrița am găsit un frumos sat în curs de industrializare. Am găsit oameni cu bun simț fără egal, dar cu o rigoare și disciplină necesară în industrie, îndoielnică. Nu cred nici eu că trebuie ridicate statui, dar la împăcare dintre noi mai avem de lucru.

    • Dupa parerea mea, educatia, fie ea crestina sau laica, este singura in stare sa aduca valorile la locul lor. Cand isi pun intrebari si inteleg suficient, oamenii se echilibreaza si percep inutilitatea minciunii, hotiei, inselaciunii, efemeritatea si inutilitatea puterii si falsa valoare a materialului.

  • Viata traita in simplitate ne aduce mult mai multa fericire si satisfactie.Nicio fiinta umana nu traieste de doua ori aceasi viata , este foarte adevarat ca suntem duplicitari prin natura ,dar de ce sa alegi (pentru ca tot ceea ce ni se-ntampla este alegerea noastra)sa traiesti ziua in minciuna ,cu riscul de a nu dormi din cauza remuscarilor.Viata noastra este un adevarat ghid pentru copii nostrii,ne plangem ca „nu ne asculta” ,dar veti avea surpriza de a-i vedea ca ne imita findca ei stau cu ochii pe noi.Am gasit zilele acestea un motto:”Exista oameni atat de saraci incat tot ceea ce au sunt banii…….”Lucrul cel mai dificil e sa ne cunoastem pe noi insine,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.