Actualitate Politică

Ciobănică: Turismul poate fi un real motor de dezvoltare

”Turismul poate fi un real motor de dezvoltare în Bistrița și Bistrița-Năsăud. E nevoie de o abordare comună între municipiu și județ. Orașul are istorie, are edificii și clădiri de sute de ani, județul este unul verde din toate punctele de vedere și merită conservate locuri, chiar localități.

În aceste vremuri, oamenii caută locuri retrase, în natură, orașe cochete unde să petreacă câteva zile. Noi trebuie să ne adaptăm rapid și să răspundem pieței, cererilor și așteptărilor celor care vor să vină în Bistrița și în județul nostru.

Ca antreprenor eu fac parte din acest angrenaj, deși autoritățile nu m-au întrebat niciodată nimic, deși turism nu înseamnă un loc de cazare, ci mult mai mult, iar restaurantele și tot ce înseamnă artă culinară, mâncare tradițională sau specifică sunt parte a acestui domeniu, la fel de important ca și spațiul în care ajung turiștii.

Am în vedere o nouă abordare și multă promovare inteligentă pentru aceste locuri la care ținem atât de mult!”, spune candidatul Partidului Verde la funcția de primar al Bistriței, Dumitru Daniel Ciobănică.

(Articol electoral comandat de Partidul Verde – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200091)

3 comentarii

  • Si Piata Centrala este VERDE dar primarul Cretu si consilierii pesede si penele au votat ca piata sa devina GRI prin inlocuirea VERDELUI cu betoane, si dale pt a face loc la chrmase si petreceri in poarta bisericii . Si Linia Verde cu autobuze electrice va sacrifica zeci de copaci de aliniament odata cu marirea tramei stradale si astfel Linia Verde va deveni Linia GRI ! Halal sa va fie tovarasi din administratie !Sa vina POLUAREA !!!

  • Sigur ca da, turismul salveaza Bistrita. Turismul din Oltenia din care a venit Ciobanica la Bistrita. Noul brand va fi ‘vizitati Bistrita condusa de un oltean’.

  • Du te plătește furnizori și oameni care ți au lucrat, disperatule ca nici drekul nu te votează.
    Vrem oameni capabili nu drinkalai.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS