Actualitate Recomandări

Circa o sută de șoferi din județ au picat, în opt luni, la DrugTest. Ce droguri au consumat, lacunele legii

În primele opt luni ale acestui an, circa o sută de șoferi din județ au fost prinși conducând ”sub influența substanțelor psihoactive”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud care a contabilizat numărul șoferilor depistați pozitiv cu aparatul DrugTest.

”Testările cu aparatul DrugTest se fac doar de către Serviciul Rutier atunci când în avem bănuiala că un participant la trafic conduce sub influența unor substanțe psihoactive. Codul Penal, la același articol 336, incriminează atât consumul de alcool, cât și de substanțe psihoactive, iar fapta este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani”, a spus Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud pentru Timp Online.

Legea însă nu face distincția între consumul de droguri din urmă cu șapte zile și consumul înainte de a se urca la volan

”Am atras atenția de nenumărate ori că, în ce privește consumul de alcool, infracțiune este atunci când alcoolemia depășește 0,8 mg/litru de alcool în sânge. În schimb, în ce privește drogurile nu există nicio limită, iar gradul de remanență a substanțelor psihoactive în sânge diferă de la individ la individ. Asta înseamnă că cineva a putut consuma în urmă cu o lună droguri, iar la un control al Poliției Rutiere de azi să fie pozitiv. Nu avem o valoare și un prag. Conducătorul auto va fi condus la spital, vor fi recoltate probe ce vor indica substanța consumată. Dar nu există concentrații minime de substanțe psihoactive, cum există în cazul alcoolului. În primele opt luni din acest an, am avut aproximativ 100 de șoferi depistați pozitiv cu aparatul DrugTest, ceea ce înseamnă că au consumat substanțe psihoactive. După testare, au fost conduși la spital pentru analize de sânge. Din rezultatele testărilor noastre, a rezultat că cei mai mulți au consumat metamfetamină și canabis”, a spus Crina Sîrb.

Ce face Poliția pentru prevenirea consumului de droguri în școli

”Colegii mei de la Biroul Siguranță Școlară, împreună cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au focusat toate resursele pe segmentul acesta preventiv. Împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au fost desfășurate multe activități atât în cursul anului școlar, cât și în perioada vacanței de vară. A fost folosit orice prilej pentru a interveni și a informa tinerii în legătură cu consecințele consumului de droguri, atât legislative, cât și sociale și psihologice. În ce privește combaterea traficului de droguri, această latură revine DIICOT și colegiilor noștri de la Crimă organizată. Fiecare școală are un polițist din cadrul IPJ care este răspunde de ceea ce se întâmplă în școală. Poliția are atribuții pe violență și alte infracțiuni din Codul Penal, mai puțin în ceea ce privește infracțiunile prevăzute în Legile 143 și 194 – legi care se referă la prevenirea traficului și consumului de droguri. În cazul comiterii unei infracțiuni, orice polițist poate interveni în primă instanță, iar în urma constatării, sesizează mai departe organele competente. Directorii și profesorii ne-au solicitat să facem activități de prevenire a consumului de droguri. La fiecare solicitare, am răspuns prompt”, a adăugat Crina Sîrb.

Ce va schimba legea pe care vor să o modifice deputații PSD

O inițiativă legislativă pentru modificarea Legii 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu substanțe psihoactive, care să permită controale inopinate și teste antidrog în școli și la festivaluri, a fost anunțată de deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan, susținuți de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Ei vor ca “în cazul în care există sau se presupune în mod justificat că există un risc de a se efectua operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente, reprezentaţii legali ai inspectoratelor judeţene de poliţie pot dispune organizarea unor controale inopinate operative în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente”. În cadrul acestor controale în unităţile de învăţământ şi la festivaluri, pot fi utilizate şi mijloace de testare antidrog omologate.

”Refuzul persoanei de a se supune testării în cadrul controlului operativ inopinat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”, scrie în proiectul de lege, unde se mai menționează că, “în situaţia în care echipa de control urmează a desfăşura controlul în unităţile de învăţământ cu elevi minori, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copiilor vor asigura prezenţa unui psiholog”.

Potrivit proiectului, vor fi considerate zone de risc unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar, publice sau private, locaţiile de desfăşurare evenimente şi orice alte zone unde există indicii că se desfăşoară fără drept operaţiuni care au ca obiect produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Aparatul DrugTest Drager 5000 nu poate măsura şi care este cantitatea de droguri consumată de o persoană, ci poate doar să indice prezenţa în corp a mai multor tipuri de substanţe interzise. E vorba de amfetamină, benzodiazepină, Delta-9-tetrahidrocanabinol (THC), cocaină, metamfetamină, opiacee, metadonă, ketamină.

Conform medicului Gabriel Gorun, citat de Libertatea, testele de droguri nu detectează prezența noilor substanțe psihoactive, cunoscute ca „legale” sau „etnobotanice”, deși sunt cele mai consumate droguri în rândul tinerilor din România, după canabis.

Etichete

6 comentarii

  • Daca pica testul e bine sa caste ochii bine cu cine fac scoalz de soferi, sunt instructori care l care lipsesc de la ore si asta e motivul….elevii sunt autodidacti si….pica testul

    3
    1
  • Așa și… dacă bagă poliția în școli și îi testează pe tineri, după aia ce face poliția? Le dă notă pe extemporal la educație civică? Le scriu părinților? Le fac propunere de mărire a notei la purtare? Îi înscriu în PSD?

    4
    4
  • Haideți in control in toate cartierele mi-a zis copilu ca are colegi din Ghinda e plin de copii Drogați și fete dar dacă nu vine nimeni in control numai vb !! Seara sunt Întâlnirile beau alcool Și alte prostii !

    5
    1
  • Deci spui matale domnu cc ca ar trebui ca autoritatile sa lase dealerii ,traficantii si sa educe lumea ,mai ales tinerii ,sa consume moderat .

  • degeaba se dau legi si controale drastice. se ascund mai bine toti, consumul nu il opriti. traficul,nu il opriti. terminati cu prostiile si circul asta degeaba. Fiecare sa isi asume pe sanatatea lor, nu pe reguli si legi care is absolutamente nulitati.

    2
    1
  • De 1 luni aceleasi povesti obosite despre prinderea soferilor drogati si aceeasi scuza ca nu avem legislatie sa deosebim consumul de droguri care influenteaza direct soferul in timpul testarii si consumul mai vechi care indica doar prezenta unei substante interzise dar nu ne mai intereseaza ca afecteaza sau nu afecteaza conducerea autovehiculului in timpul controlului rutier.. numai in Romania e posibil asa ceva..de fapt noi suntem o tara cate tinem muuulllt de tot la tradirii si obiceiuri..daca prindem un infractor care a furat cateva milioane de coco i dam tot 5 ani ca la unu care a furat 3 rude de salam si 2 pite..taru lui kkt voda ..si mai vreti sa se intoarca romanii din diaspora in caz de razboi..ca aia de prosti s or dus in alta tara…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui haha Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS