Actualitate

Au citit şi ne-au uimit. Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” s-a transformat într-o imensă sală de lectură

(FOTO) De Ziua Culturii Naţionale, elevii, profesorii, dar şi personalul administrativ al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa au ales să citească, împreună, timp de 30 de minute. „Uimeşte (-te). Citeşte!” s-a numit proiectul lor.

La ora 11.30, prin staţia de amplificare a şcolii s-a dat startul unei jumătăţi de oră de lectură, un proiect iniţiat de profesoarele Irina Vlas, Venera Roth-Gross şi bibliotecara Nicoleta Buzuta. De la directorul şcolii, până la personalul administrativ, toată lumea a pus mâna pe carte şi a început să citească.


„Ideea proiectului a fost în urma unei discuţii între noi două (Irina Vlas şi Venera Roth-Gross-n.r.). Am aflat că, în Franţa, se întâmplă asta o dată pe lună şi tot personalul unei şcoli îşi întrerupe activitatea şi citeşte o oră. Ne-am propus să facem şi noi acest lucru şi ne-am gândit că astăzi, fiind Ziua Culturii Naţionale, e potrivit, deşi ne-am fi dorit să facem acest lucru de Ziua Cititului Împreună care este în 16 februarie, doar că atunci suntem în plin Bacalaureat şi nu putem”, a spus profesoara Irina Vlas.

Elevii au fost îndemnaţi să vină la şcoală cu cărţile pe care le citesc şi chiar să aducă şi cărţi pentru alţii pe care, apoi, să le doneze bibliotecii şcolii.

„De la clasa a II-a în sus, fiecare persoană din şcoală a citit din cartea ei. Celor mici din clasa pregătitoare şi din clasa întâi le-au citit doamnele învăţătoare. Elevilor le-am cerut să mai aducă şi de acasă cărţi pentru cei care au uitat şi apoi să le doneze bibliotecii şcolii. În faţa fiecărei săli de clasă sunt cărţi pentru cei care au uitat să-şi aducă de acasă cărţile. În această epocă a tehnologiei la care trebuie să ne adaptăm, am vrea ca elevii noştri să mai citească şi carte scrisă, aşa că încercăm să-i stimulăm, să dezvoltăm şi cultura organizaţională. Suntem o şcoală foarte mare şi e foarte greu ca oamenii să facă ceva împreună şi considerăm că elevii trebuie să îndrăgească cititul. Cum am putea să-i determinăm să citească decât oferindu-le şi un exemplu personal? „, a spus profesoara Venera Roth-Gross.

 

Directorul şcolii, profesoara Iuliana Vlad, a salutat iniţiativa colegelor sale: „E un proiect foarte frumos pe care l-am promovat la nivel de şcoală având în vedere că avem deficienţe la capitolul dragoste de carte şi lectură. Noi, generaţia noastră, ne umpleam sufletul cu lectura. Descoperirea cărţii are multe valenţe educaţionale care se concretizează în timp prin rezonanţa intelectuală, prin modalitatea de a-ţi îmbogăţi în permanenţă cultura, de a o împrospăta, de a fi, până la urmă, fascinat de existenţa zilnică”.

Tot astăzi a avut loc proiectul educațional – „ Vrem să fim coolturali! Memento Eminescu”, realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc”. Evenimentul a fost coordonat de prof. Aurelia Hîruța și Monica Strungar, respectiv de bibliotecara Rodica Bădăluță, colaboratori prof. Ionela-Silvia Nușfelean și prof. Karina Ciuruș. Invitat – scriitorul Olimpiu Nușfelean.

2 comentarii

  • M as fi bucurat sa vad” emulatia literara”,in jurul bustului poetului nepereche,din Piata Eminescu,Locul ar fi trebuit sa fie neincapator,pentru sute de bistriteni ,care ar fi adus un firesc omagiu, geniului poeziei romanesti.
    In viata a fost neinteles,dupa moarte uitat.
    N am vazut o jerba ,depusa de municipalitate sau institutiile de cultura ,care ,probabil,serbau la cald „Ziua Culturii”..
    Recunosc, ca mi ar fi placut, sa aud recitate versuri, din poemele eminesciene ,de catre mici si mari .
    Nu a fost sa fie, nici la 168 de ani ,de la nasterea poetului national.
    Intrerupeti ,un pic,activitatile” vitale”,pe care le aveti si recititi” Epigonii”.
    E doar o forma de respect,pentru El si voi.
    Cu prietenie.PCT

  • Cred că, dacă Mihai Eminescu ar vedea, cum oameni cu carte îşi bat joc de cultura la a cărei „construire” a transpirat din greu, s-ar răsuci în mormânt citind titlul proiectului educaţional „Vrem să fim coolturali ! Memento Eminescu” realizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, al cărui nume a fost la fel batjocorit, botezând un club cultural, ce funcţionează în cadrul Bibliotecii Judeţene cu denumirea „Coşbook”, de către nişte funcţionari ai instituţiilor culturale. Dar atâta ştiu, atâta pot. Bravo lor pentru ideile năstruşnice prin care realizează nişte proiecte educaţionale culturale.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS