Actualitate

CJ a acordat diplome de excelență. Yasmina Butilă și Alex Mușat, pe lista celor premiați

(FOTO) Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, conform statutului propriu, în semn de recunoaștere pentru activități deosebite, poate acorda diplome de excelență unor personalități marcante, care au făcut cinste județului în țară și în străinătate.

”Îmi pare rău că sunt doar diplome de excelență, pentru că cei care le priemesc merită cu mult mai mult, chiar recompense finaciare, însă legislația în baza căreia funcționăm nu ne oferă soluții pentru ca premii să fie mai consistente”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.

În cadrul ceremoniei de decernare a titlurilor de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, au primit diplome de excelență următorii:

1. Octavian Harșian – în semn de recunoaştere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism și pentru contribuția adusă la dezvoltarea agriculturii și viticulturii din județul Bistrița-Năsăud

2. Colonel rez. Virgil Petri – în semn de recunoaștere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism, la conducerea Structurii Teritoriale ”Probleme Speciale” și pentru deosebita colaborare avută cu instituția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

3. Colonel rez. Ioan Văsieș – în semn de recunoaștere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism, la conducerea Statului Major al Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan” și pentru deosebita colaborare avută cu instituția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

4. Colonel Gheorghe Oltean – în semn de recunoaștere a întregii activități, desfășurate cu profesionalism, la conducerea Direcției Județene de Informații Bistrița-Năsăud și pentru deosebita colaborare avută cu instituția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

5. George Pop – pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud, în calitate de secretar al orașului Năsăud, în perioada 2000-2016 și președinte al Asociației secretarilor U.A.T. din județul Bistrița-Năsăud, în perioada 2007-2016.

6. Viorel Suciu – pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud, în calitate de secretar al comunei Șieu, în perioada 1995-2016.

7. Alexandru Tăbăran – pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud

8. Marieta Valeria Burian – pentru activitatea desfășurată în administrația publică a județului Bistrița-Năsăud

9. Alexandru Mușat – favoritul bistriţenilor și ocupantul locului II la Show-ul TV ’’Vocea României” — sezonul VI, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute, a talentului şi modului în care a promovat imaginea judeţului Bistriţa-Năsăud

10. Yasmina Butilă – marea câştigătoare a trofeului „Next Star” România – sezonul VII, în semn de recunoaştere a excelentei performanţe, a talentului şi modului în care a promovat imaginea judeţului Bistriţa-Năsăud

11. Ionel Burduhos – antrenor Muay Thai Profesional Fight Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

12. Cosmin Botezat – antrenor Muay Thai Profesional Fight Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

13. Cristian Pleș – antrenor Muay Thai Profesional Fight Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

14. Adrian Baias – campion european Muay Tai – Profesional Fight Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

15. Bogdan Suru – vicecampion european Muay Tai – Profesional Fyght Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

16. Andrei Șunfelean – vicecampion european Muay Tai – Profesional Fyght Gym, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

17. Radu Sîngeorzan – antrenor emerit de Karate Kyokushin – CS Karate Bistriţa, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud Ia nivel naţional şi internaţional

18. Dragoș Sîngeorzan – dublu campion european la Kata — CS Karate Bistriţa, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional.

19. Cristiana Chirlejan – campioană europeană la Kata – CS Karate Bistriţa, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în pian sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

20. Ștefan Magdea – campion mondial la Frestyle K1 Light Boys 10-12 ani – Clubul Sportiv ’’Cătanele Negre” – Năsăud, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

21. Sorin Sebastian Arjoca – antrenor Clubul Sportiv ’’Cătanele Negre” – Năsăud, în semn de recunoaştere şi apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel naţional şi internaţional

22. Marius Muti – antrenor Clubul Sportiv Ilyo, în semn de recunoaștere și apreciere a performanței obținute în plan sportiv și pentru promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud la nivel național și internațional

23. Adrian Moldovan – pentru contribuţia adusă la dezvoltarea handbalului feminin bistriţean, prin promovarea echipei CSM Bistriţa în prima ligă de handbal feminin pentru prima dată în istoria handbalului bistrițean

24. Oana Chirilă – în semn de apreciere a performanţei obţinute în plan sportiv şi pentru contribuţia adusă la promovarea echipei CSM Bistriţa în prima ligă de handbal feminin pentru prima dată în istoria handbalului bistriţean

25. Alexandru Radu Moldovan – pentru „cel mai implicat antrenor secund” şi contribuţia adusă la dezvoltarea handbalului feminin bistriţean, prin promovarea echipei CSM Bistriţa în prima ligă de handbal feminin pentru prima dată în istoria handbalului bistriţean

26. Horațiu Pașca – pentru „cel mai implicat antrenor principal” şi contribuţia adusă la dezvoltarea handbalului feminin bistriţean, prin promovarea echipei CSM Bistriţa în prima ligă de handbal feminin pentru prima dată în istoria handbalului bistriţean.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS