Actualitate

Fii pregătit pentru deschiderea pârtiei! Simulator de schi la Bistrița, testat de campioni (FOTO)

Până la deschiderea Pârtiei Cocoș din Wonderland, prognozată să aibă loc în jurul datei de 15 ianuarie 2017, cei interesați se pot pregăti pentru sezonul de schi pe un simulator produs de Metal Fitness Bistrița.

 

Simulatorul de schi pe care îl puteți testa la sala de fitness Sangym și chiar cumpăra pentru a vă simți acasă ca pe pârtie antrenează echilibrul, coordonarea, reflexele și rezistența. Mișcările exersate pe simulator vor folosi apoi pentru coborârea pe zăpadă. Un astfel de aparat costă 2.600 de lei.

Florin Sângeorzan, managerul Metal Fitness, firma care a produs și un simulator pentru sanie, câștigător în competițiile de profil, a explicat care este sistemul și care sunt avantajele simulatorului de schi: ”Aparatul simulează mișcarea schiorului. Este practic un cărucior cu șase corzi elastice în funcție de greutatea corporală, cu cadru de ghidare. Are inclusiv bețe de schi. Simulatorul dezvoltă coordonarea și echilibrul, exersează balansul, antrenează mușchii, iar când intri pe pârtie ești deja antrenat. Oricine poate veni să se pregătească pe simulator sau îl poate achiziționa. Exercițiile sunt simple”.

Între două antrenamente la Piatra Fântânele, unde se pregătesc pentru competiții internaționale, schiorii Petrică Hogiu și Alin Cioancă, însoțiți de antrenoarea lor, Rodica Drăguș, participantă la Jocurile Olimpice de la Calgary din 1988, au intrat în sală pentru a utiliza simulatorul.

Încântat de aparat s-a declarat și profesorul Horia Ștefănescu, conferenţiar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, catedra de schi.

10 comentarii

  • Sa-i faceti unul cadou la Cretu de Mos Craciun, sa se antreneze, ca pana o sa fie zapada de schi la Bistrita o sa mai treaca multi ani…

  • NU S-A GASIT INCA FIRMA DE ADMINISTRAT TELESCAUNUL ?
    DOMNULE PRIMAR ,PE FETELE DV. DE LA ACHIZITII TREBUIA SA LE INFORMATI PENTRU ACEASTA ACHIZITIE CU CEL PUTIN 2 ANI CA POATE FACEAU CEVA.MAI MARE RUSINEA.PACAT DE INTENTIILE DV. BUNE CA SUNTETI SABOTATI PE FATA DE PERSONALUL PRIMARIEI FIE CU REA INTENTIE FIE DIN PROSTIE GENERALA.

  • Foarte inspirat dl. Sângeorzan… Ar putea face un contract cu primăria să livreze câteva sute de simulatoare dintr-astea, care amplasate de-a lungul părtiei Cocoş, ar rezolva problema zăpezii…iar asistații social să fie obligați să le folosească. Şi uite-aşa, văzută de la distanță, pârtia ar părea funcțională…Nu-i aşa?…

  • daca nu era frig ati fi urlat cat va tinea gura ca ce prostie a facut primarul ca a facut aceasta partie. Acum ca nu functioneaza telescaunul din unele motive care poate nu tin neaparat de primar sau angajatii primariei urlati ca nu puteti folosi partia. Cine dracu sa va mai inteleaga?

    • Ovidiu, de urlat, nu urlă nimeni!… Zilele astea sărbătorim 27 de ani de când în România s-a răsturnat un regim totalitar, ocazie cu care s-a căştigat cel puțin un drept: dreptul la liberă exprimare! Sau poate nu?… Se pare că vrei să mă contrazici…

  • Bravo domnului Sangeorzan si firmei Metal Fitness o firma de prestigiu atit la nivel national cit si la nivel european! La cit mai multe realizari pe viitor in toate domeniile de activitate colectivului de la Metal Fitness si un an bun cu bucurii si sanatate!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS