Actualitate

CJ acordă zece titluri de Cetățean de onoare al județului

Consiliul Județean reia acordarea titlurilor de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud. Anul acesta vor fi oferite zece astfel de distincții, festivitatea de decernare urmând să aibă loc în luna decembrie.

Vor primi titlul de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud:


* prof. univ. dr. Ioan Bolovan (membru corespondent al Academiei Române, fost prorector al UBB) – ”pentru vasta activitate de cercetare științifică și publicistică despre istoria modernă și contemporană a României, precum și pentru construirea primei baze de date demografice privind populația istorică a Transilvaniei în epoca modernă”.

* Ioan Nicolaie Băciuț (poet, critic și istoric literar) – ”pentru eleganța și finețea scriiturii, remarcabila activitate literară, publicistică, cultural-artistică și pentru promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud, în țară și străinătate”.

* prof. univ. dr. Ioan Sbârciu (artist plastic) – ”pentru cariera de excepție în domeniul artistic și pentru contribuția esențială la dezvoltarea comunității artistice naționale și internaționale”.

* dr. Vasile Lechințan (istoric, arhivist, prozator), post-mortem – ”pentru întreaga sa activitate dedicată istoriei Transilvaniei și descoperirii valorilor românești”.

* Emanuel Babici (fost director la IMGB, UZINSIDER – din care face parte Comelf, secretar de stat la Ministerul Industriei) – ”pentru contribuția deosebită la dezvoltarea economică a judeţului Bistriţa-Năsăud și la implementarea unor proiecte majore de modernizare a industriei metalurgice și construcțiilor de mașini”.

* Traian Larionesi (administratorul grupului de firme Frasinul) – ”pentru aportul de excepție adus mediului de afaceri din județul Bistrița-Năsăud, prin dezvoltarea unor afaceri de succes și pentru realizarea de proiecte inovative”.

* Virginia Linul (creatoare de costume populare) – ”pentru realizarea cu migală a creațiilor populare tradiționale, autentice și pentru promovarea valorilor culturale populare din Țara Năsăudului și ale județului Bistrița-Năsăud, în țară și străinătate”.

* Gavril Balint (fost mare jucător) – ”pentru cariera de excepţie ca jucător și antrenor de fotbal şi pentru contribuția importantă la creșterea prestigiului judeţului Bistriţa-Năsăud la nivel național şi internațional”.

* Mircea Popa, cunoscut ca Mircea Bravo (actor) – ”pentru cariera de succes și pentru promovarea imaginii comunității din județul Bistrița-Năsăud”.

* Iosif Ciunterei (etnolog) – ”pentru întreaga activitate etnografică și promovarea culturală a județului Bistrița-Năsăud și a României în lume”

Proiectele de hotărâre urmează să fie aprobate în ședința CJ din 25 noiembrie.

Până anul acesta, 35 de persoane au primit titlul de Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud: Ioan Birişiu, Marcel Lupşe, Liviu Maior, Heinrich Schnatmann, Lucian Sănmărtean, Georg Lecca (în 2014), Paul Ilieş, Vasile Zbâncă, Pompei Cocean, Emanoil Viciu, Gabriela Szabo, Miron Duca (în 2015), Adrian Crișan, Dumitru Protase, Andreea Grad, Emil Iugan, Cleopatra Lorințiu (în 2016), Ioan Lumperdean, Alexandrina Vasilichi, Anuța Cătuna, Virgil Pop, Dorel Goia (în 2017), Ioan-Aurel Pop, IPS Andrei Andreicuț, Ioan Manci, Liviu Zăpârțan, Ioan Repede, Ștefan Dărăbuș, Cristian Bodnar (în 2018), Niculae Gheran, Mircea Gelu Buta, Ioan Suciu, Ioan Scurtu, Rareș Fortuneanu, Raul Gălan (în 2019).

Titlul reprezintă cea mai înaltă distincţie conferită de CJ unor persoane române sau străine, indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. El se conferă celor care, prin activitatea desfăşurată, şi-au adus o contribuţie deosebită la promovarea prestigiului judeţului în plan naţional şi internaţional. Acordarea titlului conferă titularului următoarele drepturi: a) de a lua cuvântul în cadrul şedinţelor Consiliului Judeţean, la dezbaterile materialelor care privesc comunitatea; b) de a participa la toate manifestările desfăşurate sub patronajul Consiliului Judeţean; c) accesul gratuit în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud; d) accesul gratuit la spectacolele organizate de Centrul Judeţean pentru Cultură. Posesorul titlului are următoarele obligaţii: a) promovarea imaginii judeţului Bistriţa-Năsăud; b) susţinerea dezvoltării economice şi sociale a judeţului Bistriţa-Năsăud; c) susţinerea intereselor judeţului Bistriţa-Năsăud şi ale ţării.

9 comentarii

  • Mișulică dragă, cum și cât a făcut cunoscut orașul Beclean și județul Bistrița Năsăud, Mirciulică, n-au făcut-o toți politicienii la un loc. Ia vezi câte titluri de onoare a zeci de comune și orașe au Neluțu mexicanu, Răducu, Elena Udrea et comp. Din moment ce nu se dau bani, sau alte avantaje materiale, e mai mult simbolic, atunci merită din plin și Mircea Bravo, dar și Iosif Ciunterei.
    PĂREREA MEA !

    28
    20
  • Iosif Ciuntirei cu siguranță, felicitări.
    Mircea bravo din cate știu nici nu este actor și sunt atâția pe care orașul nu i baga in seama.
    Despre Larionesi ce ziceți?
    Sa auzim de bine

    22
    9
    • Vaii Maria ce „elevată” ești la sloave.Eu consider că Timponline este un „ziar” pentru toată lumea.Se pare că ai coborât la nivelul nostru al cititorilor acestui „ziar”…Eu citesc Timponline pentru faptul că are de toate pentru toți. Faptul că Mircea Bravo face bani din ceea ce face e meritul lui. Nu știam că ești un critic de actori..sau mă rog ce te crezi tu..Și invidia are locul ei în viață,dar pe unii îi roade… Apropo’s..nu sunt Mircea Bravo. Bine că sunt puși cetățeni de onoare toți hoții care au „reușit” în viață prin mijloacele prin care un om simplu este închis cel puțin să zicem minimum 5 ani. Timp Online nu este nici pe departe IMDB. Nu te lăsa..poate vei deveni un critic bun…..

      5
      5
  • Să faci glume nu înseamnă neapărat că eşti şi un actor important ! La teatru aţi auzit de Radu Afrim, cel mai important regizor ? Să mergi cu telefonul pe la babe nu înseamnă că eşti etnolog, o poate face orice ziarist. Unde sunt cercetările etnologice adunate apoi în studii de specialitate, nu am văzut unul de la tânărul reporter. Munca de cercatare înseamnă să stăpâneşti acest domeniu, să participi la cele mai importante conferinţe ştiinţifice alături de universitari şi specialiştii ţări, ceea ce el nu a făcut niciodată, pentru că nu stăpâneşte termenii ştiinţifici. Să pui în cărţi ceea ce culegi din lumea satului, nu doar să ai un telefon în mână. De Vasile Filip care a scris cel mai amplu studiu de colinde- Universul colindei româneşti, o carte foarte importantă, aţi auzit ? De creatorii ce strică costumele populare, iar vai ! Până la Băciuţ este Aurel Rău, 92 de ani, decanul scriitorilor bistriţeni, ce a condus 50 de ani cea mai importantă revistă a Transilvaniei, Steaua, apoi Dinu Flâmând, Dan Coman şi alţii. Vai de noi şi de ei cetăţeni de onoare! Şi de ei politicieni !

    41
    9
  • Ar trebui să mai reflectăm privind cetățenii de onoare. A devenit o treabă siropoasă, ce-i prea mult nu-i sănătos. Fenomenul s-a bagatelizat atât de mult încât nici „Pensatul” care a tăiat pensiile speciale în 30 de zile nu ne mai poate convinge. România merge spre faliment, valorile naționale sunt tot mai rare similar cu capra neagră din Carpați și noi ne înghesuim cu cetățeni de onoare, generali fără armată, doctori „fără de arginți” iar țara se golește de medici.

    38
    1
  • Cum bine a punctat d-l Gavrila N. Moldovan cred si eu ca ce-i prea mult nu-i sanatos. In genere mi se pare ca exista un fel de concurs intre Primaria Bistrita si CJ Bistrita Nasaud cam asa cum este intre cele doua entitati care acorda titluri de frumusete pentru domnisoare , Miss World si Miss Univers .( A nu se confunda cu MIS Grup!) Te si intrebi uneori , oare care dintre cele doua titluri o fi mai valoros ? (Sa fii cetatean de onoare al Bistritei sau sa fii cetatean de onoare al judetului…). Altfel , nu ar trebui sa ne miram prea mult intrucat s-ar putea sa fie un fel de plan de acordare in fiecare an . Oameni de valoare vs titluri de onoare! Tin sa remarc ca adevaratele valori nu au nevoie de titluri pentru a ramane in istoria neamului dupa cum cei cu titluri nu inseamna ca sunt (intotdeauna) oameni de valoare.

    16
    2
  • Aurel Rau , Vasile Filip , Dinu Flamand, Dan Coman, poate la anu….
    Maria, esi o femeie citita
    Nu avea aceleasi pretenti de la politicieni

    10
    3
  • Ne amintește de poezia Analfabeților a lui Adrian Păunescu, analfabeții fiind aici politrucii vremurilor noastre:

    “Şi voi v-aţi decorat voi între voi
    
Când lupta este în desfășurare.”

    Studiu de caz: În România cetățenilor de onoare Mihai Eminescu n-a fost ales niciodată nici într-un județ, nici într-un oraș, onorabil. El nici n-avea nevoie de așa ceva și ar fi respins cu siguranță acest titlu dacă i s-ar fi acordat.

    “V-am spus, concetăţeni analfabeţi,

    Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte…”

    15
    2
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gavrilă N. Moldovan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS