Actualitate

CJ începe demersurile pentru ca SJU Bistrița să devină spital clinic de urgență

Consiliul Județean începe demersurile pentru demararea procedurilor de înființare a Secției clinice de Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița și pentru obținerea statutului de spital clinic județean de urgență, proiectul de hotărâre fiind aprobat joi de plenul CJ.

”În 2021 s-a aprobat protocolul privind colaborarea cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, în vederea asigurării condițiilor de desfășurare a activității de învățământ superior și postuniversitar din domeniul sănătate în județul Bistrița-Năsăud, prin Spitalul Județean de Urgență Bistrița, în scopul consolidării calității actului medical.

Un spital clinic trebuie să aibă pe lângă relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată și secţii/compartimente clinice care să asigure asistenţă medicală, să desfăşoare activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC), secție care să facă parte din structura organizatorică a unității sanitare. Secția propusă pentru obținerea statutului de secție clinică este Secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, în cadrul căreia este încadrat cu ½ normă, pe durată nedeterminată, un cadru didactic titular la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, asistent universitar angajat cu normă întreagă, pe durată nedeterminată la Disciplina Medicală VII-Medicină Internă, departamentul Medicină Engleză.

Prin dobândirea statutului de secție clinică pentru Secția Medicină Internă, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița se vor putea desfășura pe lângă activităţi de asistenţă medicală și activități de învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC) pentru studenții de la programul de studii asistență medicală generală. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt încadrați și alți medici cu studii doctorale sau doctoranzi, care desfășoară activitate fiind remunerați cu plata cu ora/cadre didactice asociate la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș. Pe măsură ce unii dintre medicii încadrați în spital vor deveni titulari într-o unitate de învățământ superior acreditată, se va putea solicita ulterior, în completare, statutul de secție/compartiment clinic/ă universitar/ă și pentru alte secții/compartimente.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița întrunește toate condițiile profesionale, didactice și tehnico-tehnologice pentru a oferi studenților un cadru de instruire de calitate. În ceea ce privește infrastructura tehnico-tehnologică existentă în cadrul secției propuse, menționăm că spitalul pune la dispoziție spațiile dedicate din cadrul secției vizate și asigură baza materială necesară pentru desfășurarea activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă.

După obținerea avizului Ministerului Educației și emiterea ordinului Ministerului Sănătății de aprobare a înființării secției clinice de Medicină Internă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, conducerea unității sanitare va efectua demersurile necesare pentru includerea secției nou înființate în structura organizatorică a spitalului”, se mențioenază în proiectul de horărâre al CJ.

Etichete

1 comentariu

  • Prin definitie, Spitalul Clinic Judetean este o unitate sanitară publică cu paturi, care înafara gamei de servicii medicale, precum cele preventive, curative, de recuperare şi paliative, de îngrijire în caz de graviditate şi maternitate, precum şi a nou-născutului dispune de conditii necesare desfăşurării procesului de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, de educaţie medicală continuă, precum şi de cercetare ştiinţifică medicală.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS