Social

CJE vrea o radiografie a condițiilor din școli și să știe dacă sunt respectate drepturile elevilor

Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud vrea să afle dacă și cât de mult sunt respectate drepturile elevilor în școlile din județ. Atât elevii, cât și profesorii sunt invitați să completeze un chestionar.

”RISEJ – Raportul privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean reprezintă inițiativa anuală prin care Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, unica structură de reprezentare a tuturor elevilor din Bistrița-Năsăud, realizează o monitorizare asupra respectării drepturilor prevăzute în Statutul Elevului și are rolul de a radiografia condițiile din unitățile de învățământ preuniversitar.

Formularul prin care se realizează consultarea este adresat atât elevilor, cât și cadrelor didactice, respectându-se aspectul bilateral al raportului realizat pe baza răspunsurilor primite.

Considerăm că asigurarea calității actului educațional poate fi susținută doar de un parteneriat eficient între beneficiarii direcți ai educației, cadrele didactice, părinți și autorități, iar acesta este motivul pentru care luăm în calcul toți actorii implicați.

Pentru a ne adapta recomandările la contextul actual, întrebările vizează inclusiv modificările apărute în acest an şcolar. Astfel, setul complex de propuneri care va fi adus în fața decidenților va aborda teme de interes, precum incluziunea educațională, curriculum, combaterea violenței, finanțarea educației, transportul elevilor etc.

Completează RISEJ şi ajută-ne să înțelegem cum schimbările din acest an au influențat actul educațional! Răspunsurile vor fi baza raportului elaborat la nivel județean, dar vor fi şi parte integrantă a raportului naţional”, a transmis CJE într-un comunicat. 

AICI puteți completa documentul.

Foto credit: Facebook CJE Bistrița-Năsăud

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS