Actualitate

Clădirea principală a Colegiului Național Liviu Rebreanu Bistrița rămâne deocamdată tot cum este

Clădirea principală a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița nu va fi reabilitată anul acesta întrucât ea aparține Bisericii Evanghelice, iar statul român nu acordă bani decât pentru lucrări aflate în proprietatea sa. ”Am avut finanțarea în buzunar”, a spus viceprimarul Cristian Niculae, care speră că se vor schimba criteriile de acordare a banilor europeni în așa fel încât să poată fi finanțată investiția pe POR.

”Am avut finanțarea (guvernamentală – n.r.) în buzunar. Anul trecut, când am discutat cu cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, ne-au promis că, până în 31 decembrie 2018 nu se ating de banii pe care i-au prevăzut pentru această lucrare. Nu știu dacă ne-au scos sau nu de pe lista proiectelor reactualizate pentru 2019. Din păcate, nu am reușit să îi convingem pe cei care sunt proprietarii corpului A ai Colegiului Național Liviu Rebreanu că nu putem folosi acești bani decât dacă ne transmit și proprietatea acestei clădiri sub formă de donație cu sarcini sau cu titlu gratuit. Domnul primar s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericii Evanghelice, inclusiv cu cei de la Sibiu, cu reprezentanții Forumului Democrat German. Au existat numeroase întâlniri pe această temă. Mie îmi pare extrem de rău pentru acești 9 milioane de euro pe care i-am avut puși deoparte. Guvernul României a înțeles această necesitate, dar banii aceștia pot fi alocați doar în anumite condiții, iar noi nu îndeplineam acele condiții legate de proprietate”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Potrivit acestuia, în toate discuțiile avute cu proprietarii clădirii, reprezentanții Primăriei Bistrița au încercat să convingă cealaltă parte că nu ”mută” clădirea din locul în care este și nici nu îi schimbă destinația.

”Oricum clădirea ne-a fost dată în administrare cu titlul gratuit pe aproape 100 de ani. Singurele condiții erau să o întreținem, să nu îi schimbăm destinația și să fie menținută secția germană. Eu înțeleg că faptul că ai o anumită proprietate îți dă o anumită încredere, dar, în acest caz, eu cred că orgoliile unora au fost mai mari decât interesul colectiv, din păcate. Clădirea are probleme și necesită urgente lucrări de reabilitare. Este păcat că am avut această oportunitate și nu am putut să o punem în practică. Am fost cel care s-a bătut pentru ea. Aștept cu interes lista de investiții să vedem dacă totuși cei de la Ministerul Dezvoltării nu ne mai așteaptă o perioadă de timp în care să mai putem purta discuții și în care se mai pot face niște pași. Eu încă nu-mi pierd speranța. Altfel, va trebui ca, pe viitor, să găsim alte soluții, poate pe viitorul POR. Din bani europeni s-ar putea să avem șansa asta fiindcă se schimbă criteriile de acordare a acestor bani europeni în fiecare exercițiu financiar, chiar și în același exercițiu cum s-a întâmplat cu reabilitările termice unde am depus documentațiile de trei ori. Eu bănuiesc că pe următorul POR vom realiza și această investiție. Biserica Evanghelică am putut-o reabilita pe POR fiind într-o situație similară în ce privește proprietatea. Inițial, era eligibilă pe POR reabilitarea corpului A a CNLR. Din păcate, tot ei au venit și au spus că, dacă e clădire monument istoric și nu intră în circuitul turistic, nu se poate reabilita pe POR”, a spus el.

Proiectul de reabilitare a Corpului A de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” a fost prins la finanțare prin PNDL 2 cu suma de 8,9 milioane euro, fonduri guvernamentale. Lucrările ar fi durat doi ani în condițiile obținerii banilor.

”Dacă am discuta de un monument istoric care ar fi folosit ca o biserică o dată pe săptămână, n-ar fi niciun fel de problemă, am face cu banii noștri și am termina în zece ani. Dar cine poate închide acea clădire timp de zece ani? Noi trebuie să avem sursă de finanțare care în maxim doi ani să pună la dispoziție banii. Dacă nu, lucrurile o pot lua într-o direcție aberantă. Și doi ani este foarte mult și va fi foarte greu să se descurce, de aceea am făcut înainte școala elementară, ca să avem un corp în plus, și celelalte clădiuri, ca să se descurce cu clasele și în clădirea școlii gimnaziale. Mai mult de doi ani să închizi acea clădire nu creed că vor accepta nici profesorii, nici elevii, nici cetățenii. De aceea spun că nu este posibil să finanțăm noi”, a spus primarul Ovidiu Crețu AICI.

22 comentarii

  • Exact asa cum si spune primarul: ” condiții erau să o întreținem, să nu îi schimbăm destinația și să fie menținută secția germană. ”
    Asa e contract si daca nu intretineti, atunci nu v-ati tinut la contract care este cu zero (0) chirie si deci trebuie facut alt contract cu chirie sau pur si simplu desfintat scoala si punct. Sau o cumparati la pretul de piata. Cum ar fi? Solutii sint multe dar primaria se pare ca e neflexibil si doreste pur si simplu socializarea ca si dupa razboi III fara sa dea in schimb nimic. O donatie fortata fara dezpagubire, fara nimic.
    Haideti, cine ar dea casa gratuit primariei, ca sa faca ei ce vor cu el?

    • Domnule Walter Born, care vii ne dai lectii, ne pui la punct si ne inveti pe toti , te rugam sa privesti ce s-a realizat pe linga corpul A al CNLR mai precis in campusul colegiului la celelalte cladiri, la baza sportiva, salile de sport , cantina, internatul, dotarile si apoi spune-ne ca primaria nu face nimic si vrea totul gratis
      Prin grija cui credeti ca s-au facut acele modernizari?
      Da, le-or fi facut sașii! Haideti sa fim seriosi!

    • Oare ce i-ar fi oprit sa înceapă lucrările de reabilitare dacă aveau banii? Chiar credeți ca nu sunt informați cu privire la ce se întâmpla in orașul nostru? Viceprimarul spune clar motivul pt care nu se ca reabilita iar Dvs veniți cu polemici.

    • pai atunci biserica evanghelica sa reabiliteze cladirea aia ca este un pericol!!!!!!!!!!!! sau asteapta sa ia foc ca si turnul bisericii si apoi sa vina primaria si altii sa o reconstruiasca???ok! sa ramana la ei dar sa o faca la standarde europene!!!Inauntru este dezastru!!!!!

  • De la mic la mare, de jos in sus, bunurile materiale inca ne conduc viata! In cazul nostru, cladirea Colegiului „Liviu Rebreanu” are acte de proprietate pentru Biserica Evanghelica, care, daca ar administra-o direct, NU ar avea mijloace finaciare. In toata aceasta chestiune nesolutionata dupa 1990 se uita niste lucruri: 1) timpurile, prioritatile societatii si oamenii lor s-au schimbat; 2) proprietara de azi a cladirii nu ia in calcul DREPTUL la instruire a generatiei de AZI, cu cetateni romani tineri de diferite nationalitati si religii; la bugetul anual al Bisericii Evanghelice si a Primariei Bistrita au contribuit stramosii oamenilor de azi…
    Undeva problema se aseamana cu cea a cladirii din Str. Garii nr. 2, unde pana in 2012 a functionat Biblioteca Judeteana. Cladirea a fost retrocedata proprietarului actual, dar acesta nu mai poate sa o intretina! Uitati-va ce jalnic arata! Ea a fost construita in 1905 de un avacat renumit a timpului, pe nume Dan. In anii nationalizarii a lasat un document ce se gaseste la Arhiva orasului in care specifica ca lasa cladirea „pentru vesnica folosire” ca Biblioteca a orasului. Dupa 1990, in urma unui proces cu multe semne de intrebare, cladirea a reintrat in posesia urmasilor avacatului Dan. Pana in 2012 ea a fost administrata prin finantare de stat. Azi 23 ianuarie 2019 nu mai are nici o destinatie! Intreb: „Ce s-ar intampla cu cladirea Colegiului daca Primaria orasului ar construi un spatiu modern de elita pentru elevii municipiului?”… Gandul zilei: ” Înainte oameni erau fericiţi cu mai puţin. În zilele noastre, aceştia sunt nefericiţi şi bolnavi, devenind necinstiţi, lucru care îmi cauzează multă durere. Vreau ca ei să fie fericiţi, sănătoşi şi să trăiască paşnic.” – SIVANANDA, indian de 120 de ani

  • Esecul negocierilor denota incompetenta administratiei PSD de la municipiu . De fiecare data cand e vorba despre investitii de anvergura , oamenii astia se impiedica de incompetenta lor . Au pierdut o finantare de 9 milioane de euro si acum arunca vina pe reprezentantii Bisericii Evanghelice , cei ursuzi . Ovidiu Cretu ar trebui sa se ia de mana cu viceprimarul Cristian Niculae si sa demisioneze la pachet , poate i se face cuiva din privat mila si le da si lor ceva de lucru , dupa competente .

    • Tu vorbești despre bani publici si despre lucrul în privat? Tu care ai lucrat la stat pus de PD-L șef la firma de pază a CJ !
      Tu cu ce te ocupi acum, cu tastatura ? :))))))
      Oamenii de care vorbești tu au adus 9 milioane de euro de la Guvernul PSD .
      Popa Krauss nu a fost de acord sa doneze clădirea . Atunci sa si-o țină lui.

    • in schimb negociereile purtate de PDL SI PNL au fost o reusita totala nu??????? era dezastru pe Liviu Rebreanu pe vremea voastra stimate domn. Dezastru!!!!

  • Biserica Evanghelica si Colegiul Liviu Rebreanu reprezinta emblema orasului. Sunt sigura ca se vor depune toate eforturile pentru reabilitare.

    • Emblemă este pentru unii. Pentru alții, gen doamna Tabără nu este, căci tocmai a desfințat o clasă că sunt rezultate prea bune la Liviu Rebreanu. E bine că lasă clase teoretice la licee care au 1-2 absolvenți care își iau bacalaureatul.

  • Dom profesor CNLR
    Dacă postarea dv. exprimă viziunea socială și pregătirea intelectuală cu care vă înfățișați copiilor, atunci jalea se explică.
    Ce-au a face mărețele realizări ale guvernului , pe care cu mândrie patriotică le invocați (în fapt niște modeste construcții, acolo, făcute cu bani muuulți, în timp de ani de zile) , cu patrimoniul comunității evanghelice ?
    De când ar fi obligată această comunitate și în temeiul căror motivații să ”doneze” clădirea (auzi, să doneze !! și moșul , chiabur fiind, și-a donat voios nevoie mare, toate acareturile CAP-ului)

    • mai bina sa o lase sa pice la pamant???? ca nu au forta financiara sa faca ceva cu ea, fiindca au alte prioritati!!!

    • Bravo elevule, oameni cu mentalitatea ta pot schimba România de astăzi.

  • Radu mamii Radule !
    Dacă averea cuiva este într-o stare de relativă degradare (mai ales ca urmare a folosinței ei gratuite de către un comodatar nerecunoscător), ți se pare natural ca proprietatea aceluia să fie donată (nu vândută) utilizatorului ?
    De ce – la limită, comunitatea evanghelică n-ar vinde – altcuiva, oricui, clădirea și terenul, pentru că, proprietară fiind, ar putea !
    Ori dreptul de proprietate este garantat numai când îi privește pe unii, mai egali ca alții ?
    Sper ca gândirea și atitudinea față de proprietate să intre în făgașul natural, să ne depărtăm de epoca colectivismului.

  • Unii, cu mentalitate comunista, nu inteleg sensul dreptului de proprietate, in legatura cu posesorul, GIMNAZIULUI SASESC, unde functioneaza pe baza de comodat Colegiu National Liviu Rebreanu din Bistrita, comportandu-se conform proverbului „Îi dai un deget şi-ţi ia toată mâna.” Dupa cum se stie, Gimnaziul sasesc a fost înfiinţat pe langa Biserica Evanghelică, iar clădirea actuala, construita in 1911 a trecut în proprietatea statului pe perioada comunista, apoi dupa revolutie a fost retrocedată către comunitatea germană, care a concesionat-o primariei orasului, gratuit pentru 99 de ani, cu conditia pastrarii sectiei germane.
    Cladirea Gimnaziului Evanghelic a fost construită după planurile arhitectului vienez Paul Brang, in timpul lui Georg Fischer – al 99-lea director al Gimnaziului. Acesta a preluat conducerea Gimnaziului sasesc în anul 1882 şi l-a condus până în 1914. Mai întâi au fost achiziţionate terenurile de pe Aleea Măcelarilor (azi bulevardul Republicii). Finanţarea a fost asigurată prin vânzarea vechilor clădiri (situlte in centru langa Biserica Evanghelica). Suma era departe de a fi suficientă, aşa că Georg Fischer a iniţiat o amplă acţiune de donaţii la care au participat toate instituţiile săseşti din oraş. Cele mai generoase donaţii: băncile Credit und Vorschussverein şi Bistritzer Distrikts Sparkassa AG. Pe 1 aprilie 1908 s-au demarat lucrările – care au costat, în final, 496.959 coroane, fără a fi incluse aici cheltuielile pentru canalizare şi instalaţia electrică, iar clădirea a fost dată în folosinţă la începutul lunii septembrie 1910. Astfel in urma cu cativa ani scoala a aniversat un secol de existenta. In acest timp, pe parcela de dimensiuni generoase au fost construite terenuri si sali de sport si spatii de relaxare. Un merit deosebit la amenajarea acestei incinte revine regretatului profesor de biologie Livius Gubesch, cel care impreuna cu generatii de elevi a pus bazele Parcului Dendrologic. De aceea, nu trebuia mutat aici bustul lui Liviu Rebreanu. Chiar daca acum liceul poarta numele, marelui scriitor, acesta este atat de bine cunoscut incat nu mai era nevoie de alte reprezentari. Mai degraba in fata cladirii ar trebui sa stea alaturi de bustul dezvelit recent al fostului director Georg Fischer, cel care a contribuit la construirea cladirii si bustul regretatului profesor Livius Gubesch, de care se leaga existenta Parcului Dendrologic.
    Prin contractul de comodat, primaria are obligatia de a efectua lucrari de întreținere a cladirii, să nu îi schimbe destinația și să fie menținută secția germană.
    Cand vine vorba de bani, se stie ca primaria Bistrita a pierdut fonduri europene in cadrul proiectului ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Desi se stia din timp ca daca proiectul nu va fi realizat până la 31 decembrie 2015 cheltuielile reprezentând lucrări neexecutate până la data susmenţionată vor fi suportate din bugetul Municipiului Bistriţa pe anul 2016. Din pacate au mai ramas de executat lucrari in valoare de 17.900.000 lei, reprezentand mai mai mult de 60% din valoarea proiectului, bani cu care s-ar fi putut demara lucrarile de reabilitare a corpului A de la CNLR.

    • Tov. director vlad,

      Ati copiat frumos ceea ce priveste istoricul cladirii in stil pontist. Ceea ce il priveste pe Rebreanu, locul bustului sau este in curta Scolii Generale Nr. 2, acolo unde Rebreanu a fost elev la Polgári fiú iskola. Iar bustul lui Gubesch, un profesor tiran, de tip comunist, care ii obliga pe elevii sai, sa se tunda la zero, si sa „oxigeneze solul”, adica sa sape o gropa de un metru cub in gradina liceului, la fel nu are ce cauta in fata cladirii. Doar bustul lui Georg Fischer are ce cauta acolo.

      Podanu

  • N-aș fi intrat în această polemică (confruntare între susțănătorii și oponenții unei idei), dacă nu aș avea o experiență personală în acest sens. Am întâlnit o problemă similară într-o localitate din județ, aproape identică, în care o școală în care pot învăța elevii a patru clase primare care are și o locuință pentru familia învățătorului, construită în anul 1906, proprietate a Bisericii Evanghelice CA, cu sediul în Sibiu, este gata să se ruineze, deși se putea reabilita. În loc să se reabiliteze, datorită prevederilor legislației în domeniu (prin care statul nu permite să se aloce fonduri doar pentru imobilele aflate în proprietatea statului, a organelor administrației locale) s-a abandonat soluția reabilitării, costruindu-se o altă clădire din elemente prefabricate, în care vara te sufoci de căldură, iar iarna nu este destulă căldură pentru a asigura un climat propice pentru desfășurarea programului de învățământ. Mai există în localitate și o școală construită în 1923, care se afla în aceeași situație de degradare ca cea descrisă mai sus, dar aceasta era și este în proprietatea statului. În sfârșit, prin luna octombrie sau începutul lui noiembrie, s-au găsit resurse pentru reabilitare și o societate comercială particulară care are obiect de activitate construcții civile și s-au apucat să o reabiliteze. Am luat legătura cu proprietarul, respectiv cu Episcopia Evanghelică CA din Sibiu, cu Excelența Sa Episcopul, care mi-a răspuns că proprietarul este în discuții cu organele locale din județ, pentru a ajunge la o înțelegere spre salvarea imobilului ajuns în paragină, care, la fel ca și școala construită în 1923, face parte din patrimoniul istoric național. M-am liniștit după acest răspuns, dar faptul că acea clădire se degradează cu fiecare zi ce trece, mă face să cred că dialogul încă nu s-a terminat. Dacă s-ar face o simplă modificare în legislația din domeniu, și anume ca prin încheierea unui contract de închiriere între proprietar și organul administrației locale să se poată aloca suma necesară pentru reabilitare în schimbul chiriei, până la acoperirea sumei utilizate efectiv (documentată prin acte legale), iar chiria să se plătească doar după rambursarea către proprietar a întregii sume, s-ar rezolva două probleme: am avea spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității educative și s-ar rezolva și problema unui imobil pentru patrimoniul istoric național. Lipsește doar voința părților și a statului român de a realiza modificarea aceasta în legislația din domeniu. Nu trebuie nici să obligăm proprietarul să renunțe la un bun prin orice fel, dar nici să privim cum devine o grămadă de moloz. Aceeași rezolvare se poate face și la clădirea veche a Colegiului Național Liviu Rebreanu și la alte clădiri aflate în aceeași situație.

  • Zicea unul că am câștigat dreptul la o gândire liberă, dar am pierdut gândirea.
    Corect, Gânditorule, iată că mai gândesc oameni.
    Ce-ar fi însemnat pentru MAN (Marea Adunătură Națională numită Parlament) să dea o lege care să permită investirea în bunurile imobile ale altora, dacă aceste bunuri sunt destinate procesului de învățământ pe nu anumit număr de ani.
    Așa ne lamentăm, ministerul nu dă bani pentru astfel de investiții, se pierd fondurile europene greu accesate și totul rămâne cum a fost.
    Românesc, prea românesc.

  • Cristian Niculae, ce ar fi sa va donati dumneavoastra cuiva locuinta personala primind in schimb doar promisiunea ca, aceasta nu va fi mutata si nu-i va fi schimbata destinatia, adica la fel cum sugerati sa faca sasii.
    Nu va este rusine ?
    Unii dintre voi, zisii polititieni, va credeti mai destepti decat sunteti de fapt.
    Ipocritilor !

  • pt aia care nu vad numai donatii/ adica niste oameni au construit ceva frumos, pt educatia copiilor, statul a nationalizat si acum statul vrea sa primeasca totul de gratis . parca suna a stil a unor colorati nu a unor oameni cu scoala. Stiti ca la bistrita, rotaru/ mare mafiot , unu din vilcea a primit despagubiri pt un teren, de circa 800 de miliarde, din care valoarea reala era doar de 20? deci statu sa plateasca daca vrea sa aiba, ca are de unde . Nu vrea, sa isi faca altul.pina cind pe munca altora sa beneficieze mafiotii din Bucuresti? adica nu vrea sa cumpere liceul sa dea 1000 de miliarde sau cit o fi, da in schimb da despagubiri supraevaluate unor mafioti. unii , de origine colorata sau invatat doar sa cerseasca si sa primeasca gratis de la cei ce muncesc. Sintem romani nuu ? si asta ne ocupa tot timpul. Cersetoria romaneasca e cunoscuta in Franta mai ales. Unii nu au invatat sa recunoasca munca altora , vor totul de gratis, sa poata fura in buzunarul propriu banii care ar fi trebuit sa iii plateasca pt scoala. Alo psd/isti , mai terminati cu cersetoria si furtul banului public in buyunarul propriu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS