Nu am copii şi nici nu ştiu dacă m-aş descurca prea bine cu ei într-o lume Zurli. Am rezistat foarte puţin aseară la show-ul făcut de trupă, dar am avut timp să observ unele lucruri care, pur şi simplu, m-au îngrozit: fetiţe vopsite pe la ochi, băieţi isterici purtând coarne în cap şi urlând căţăraţi în spatele taţilor, mame obsedate de filmat cu telefonul mobil, cozi la maşina de făcut bani a trupei – a se înţelege de vândut produse aferente show-ului – de unde toată lumea cumpăra toate prostiile, mai puţin cărţi.
În primul rând, am fost uimită să constat cât de mulţi copii sunt în Bistriţa. Cu toate că particip la tot felul de evenimente dedicate lor, nu văd mai mult de o mână de omuleţi pe la bibliotecă, la concerte sau la teatru de păpuşi. Vin mai mulţi doar dacă sunt aduşi de la şcoală şi împinşi de la spate, mă gândesc. Aseară însă, la Gaşca Zurli, efectiv goneau spre parc sute de copii pe jos, în braţe, în cărucioare.
Spectacolul a început cu evoluţia unor fetiţe de câţiva anişori care, înţeleg eu, cândva vor să devină majorete. Bietele copile nevinovate erau pline de fard pe la ochi şi se chinuiau să se mişte în ritmul unor piese cu versuri uşor deocheate chiar şi pentru adulţi. Apropo de asta, nu e prima oară când constat că cei mari sunt de-a dreptul încântaţi că progeniturile lor de 5-6 ani ştiu pe de rost versuri pe care, în alte vremuri, ar fi roşit şi adulţii dacă le rosteau cu voce tare. Nu demult, Bistriţa a găzduit campionatul naţional de majorete, iar la final, Lidia Buble a susţinut un concert. Vreau să vă spun că majoretele de la 3 la 7 ani urlau cât le ţineau puterile: „Şi vreau să-ţi spun că mi-a fost dor/ Şi le-am spus şi fetelor/Tremur când mă atingi uşor/ Cum o faci, le spun doar lor// Şi mă anunţă c-a plecat/De iubire, supărat/Se întoarce, apare în noapte/Să fiu a lui jumătate//Are o dorinţa, da/Ne jucăm de-a dragostea/Şi ne iubim întruna/Inima e numai una”. În timp ce fetiţele vopsite ca nişte vampe ţipau din toţi plămânii cot la cot cu artista aceste versuri aproape imbecile mă gândeam unde a dispărut inocenţa. Pur şi simplu îmi era greu spre imposibil să privesc spre un copil care rostea aşa ceva cu guriţa lui şi să nu mă apuce groaza şi tristeţea. Mă gândeam aproape obsesiv la versurile eminesciene: “unde eşti, copilărie, cu pădurea ta cu tot?” care exprimă în sinteză acea etapă din viaţă în care descoperi tot ce e minunat, viu şi frumos.
Departe de mine gândul să pun vreo ştampilă pe părinţii din zilele noastre. Probabil le este foarte greu să-l ţină pe copil departe de această lume cu valori profund alterate. Greu spre imposibil, mă gândesc fiindcă versuri ca şi acestea le aude pe stradă, la şcoală, la televizor. Însă de aici până la a deveni tu ca adult extaziat când îţi vezi copilul răcnind aşa ceva cu gura lui e cale lungă.
Dacă stau bine şi mă gândesc eu văd adulţi care efectiv îi împing pe copii în direcţia aceasta, să facă tot felul de lucruri nepotrivite vârstei lor. În loc să-i îndrepte spre zone în care să-şi cultive imaginaţia, creativitatea, să-şi descopere talente, îi duc în zona facilă a show-ului de proastă calitate din care efectiv nu rămân cu nimic.
Mă gândeam aseară în timp ce mă uitam la mulţimea aceea pestriţă care era ochi şi urechi la spectacolul Zurli la faptul că odioşii de comunişti s-au priceput mai bine la educat copiii. La casele pionierilor, erau cercuri de aeromodelism, navomodele, se făcea sport de performanţă, dansuri populare, se cânta în cor, erau ateliere de pictură, de electronică. Foarte mulţi copii şi-au descoperit talente şi pasiuni pe care le-au cultivat o viaţă întreagă. Piloţii de azi ai Bistriţei au visat să zboare când construiau de zor aeromodele la Casa pionierilor. O spun chiar ei. Şoferii de elită ai Bistriţei au învăţat să-şi controleze emoţiile şi mişcările pe pista de karturi, şi exemplele pot continua.
Toate aceste activităţi erau gratuite şi mai sunt şi astăzi în instituţia numită Palatul copiilor. Din păcate însă, părinţii preferă să dea bani mulţi pentru tot felul de alte îndeletniciri care nu au niciun rol educativ. Dimpotrivă, aş putea spune. Nu-mi dau seama care sunt raţionamentele adulţilor. Probabil li se pare cool să îşi vadă copilul bâţâindu-se pe o scenă. Aşa pot filma fiecare mişcare cu telefonul mobil, au ce posta pe Facebook, au ce arăta lumii. În plus, dacă îl împingi pe cel mic devreme în lumea show-ului, ai foarte multă treabă. Trebuie să-i cumperi tot soiul de ţinute, dacă ai fetiţă să o duci la coafor, să o fardezi. Poţi face şi mai multe fotografii. Dacă o trimiţi la Palatul copiilor, ce să postezi? Cum stă şi aşteaptă să crească o plantă ca să o studieze, cum face calcule ca să-i iasă bine o construcţie? Desigur că nu. Numai aşa îmi explic isteria unei mame care, aseară, în timp ce fetiţa ei, majoretă, dansa pe scenă, s-a întors nervoasă spre soţul ei care discuta cu alt bărbat: “Filmează, mă! Ce dracu faci?”Speriat, bărbatul a ridicat telefonul mobil deasupra mulţimii şi a stat aşa, cu mâna ridicată până când aceeaşi femeie s-a întors şi i-a spus “Gata!”. Unghiul era prost, omului îi tremura mâna, dar ce contează? Şi-a îndeplinit misiunea de tată.
Cei de vârsta mea îşi mai aduc aminte probabil cum se sărbătorea pe vremuri ziua de 1 Iunie. O aşteptam cu mare nerăbdare fiindcă era momentul din an în care colecţionam diplome, ba de la concursul de desene pe asfalt, ba de la cel de biciclete. Am şi acum acasă un teanc. Dacă dansam pe vreo melodie, atunci aceea era “O lume minunată în care veţi găsi numai copii”. De existenţa fondului de ten am aflat după ce am terminat facultatea. Cu farduri nu mă dau nici astăzi decât extrem de rar şi de discret. În timp am început să apreciez frumuseţea naturală chiar şi a oamenilor în vârstă şi să detest refuzul unora de a îmbătrâni frumos. Nu aş da pentru nicio Gaşcă Zurli din lume cărţile copilăriei, umblatul pe dealuri după ierburi, desenatul pe asfalt. Mi-e dor să văd copii care trăiesc “vârsta cea fericită”, cum bine o numea Ion Creangă, şi nicidecum nu voi aplauda, oricât de expirată îmi veţi spune că sunt, adulţi care îşi încurajează micuţii să aleagă show-ul în locul cititului şi aplauzele în locul bucuriei pe care ţi-o dă propria creaţie, indiferent că ea e un desen, un aeromodel, un experiment reuşit.
Spectacolele Gasca Zurlii sunt educative tot timpul. Păcat ca din tot ce s-a intamplat aseară ati reținut doar dansul majoretelor care nu au legatura cu trupa. Ma gândesc ca pe vremea răposatului daca aveam posibilitatea sa vedem o data pe an o Gasca Zurli printre cercurile de aeromodelism, carting, sah sau altele nu o ratam.
Educativ ???la Deva ploua si zicea sa nu le punem umbrela ca nu are nimic ca ploua pe copii. sincer am doar 31 de ani dar nu mi s a parut deloc educativ sa arati copiilor cum sa te dai de pamant sa primesti ceva !copilul meu a fost dezamagit cand a aparut vrajitoarea si a zis sa plecam acasa(majoritatea copiilor si au pus manutele la urechi sau plangeau la momentul acela )concluzia :prefer circul (unde la doar 2ani a fost super incantat )decat gasca zurli pentru copilul meu
Circ? Sa vada ce? Cum animalele sunt chinuite, batute, nemancate doar pt distractia noastra????!!!
Ati mai scos un citat: „Traim intr-o lume profund aberanta”.
Unde ne sunt valorile si mai ales cum le promovam?
Felicitari pentru articol.
Un articol as spune eu , de foarte bun simt .
După mine , spectacolele Gasca Zurli , sunt mai degrabă o manea culturala , în care lipsa de profesionalism al trupei se simte imediat de către persoanele cu bagaj cultural .
Copiilor nu le poți cere părerea, pt ca ei ovationeaza tot ce-i colorat și copilăresc și face zgomot .
Dar pornind de la ,,tanti prezentatoarea „, o femeie care nu are carisma , rigida și fără pregătire actoriceasca , a cărei prezenta în spectacole nu are sens , și ajungând la ceilalți membrii care animeaza fără o regie , doar insiruind din 3 în 3 minute jurăminte și promisiuni , aceasta trupa este de un nivel mediocru care neavând încă rival pe piața, câștigă audienta fără sa facă nimic .
Un om care a animat publicul mic și f. mic , și a facut-o cu profesionalism a fost D-ul Rålea .
Corect articolul. Dar oare pentru această stare de fapt cine e vinovat? Atât părinții cât și sistemul de educație. Nu mai e cool sa citești pentru ca acum primești note pe referatele listate direct de pe net. Și exemplele primite prin tv și ziare arata ca dacă ești mai incult ești mai promovat și ești vedeta. Rar vedem promovate valorile și date de exemplu, rating se face din pseudovedete și scandal decât din Eminescu . Când vom învăța noi adulții să ne respectam valorile din nou probabil ca copiii vor reveni la inocenta lor.
Dar de ce nu faceti si spectacole educative pentru copii sau tot felul de concursuri pentru cei mici care sa le capteze atentia ca in afara de o gasca zurli la bistrita nu sa facut nimic pt cei mici.Draga doamna spunemi tu mie vre-o piesa de la gsca zurlii care e deochiata
Draga Ramona, tu ai dreptate cand spui ca, de fapt, oamenii isi aduc copiii la ceea ce li se ofera. Si ca, daca ar exista alternative, probabil multi parinti ar alege spectacole educative si creative pentru cei mici. Pe de alta parte, te rog mult sa nu te superi pe mine, dar incearca sa iti actualizezi gramatica. Nu e foarte greu. Spune-mi (adica sa imi spui mie); s-a facut (daca sa nu poate fi inlocuit cu a ei, se scrie cu liniuta).. Inca o data, te rog frumos sa nu consideri ca am scris randurile astea ca sa fac pe desteapta. Ideea ta e corecta si din cauza ca e prezentata cu greseli poate safie trecuta cu vederea. Asa se intampla in general!
gasca zurli e pt astia cu vre-o, ma bucur ca habar nu am cine e gasca asta.
Unul din cantecele Zurli. Judecati dvs cat de aproape de articol este: https://youtu.be/a8Dwoz9Rib8
superb cantecelul.
Cred ca din spectacolele astea copiii retin veselia si energia pozitiva.
Restul tine mai mult de ce e in capul parintilor ingrijorati. Doamna , faceti un test si intrebati copilul daca i-a placut si de ce. O sa fie relevant, cred eu, daca trebuie sa-l mai duceti la genul asta de spectacole sau nu.
Imi amintesc ca fetita mea, de altfel foarte cumintica, incepuse la un moment dat ( pe la 6 ani) sa prefere desenele animate mai agresive ( asa le vedeam eu- cred ca se numeau ” Capitain planet”) si am intrebat-o de ce-i plac nestiind cum sa interpretez ; raspunsul m-a uimit : „pt ca salveaza planeta”.
eu vedeam agresivitatea , ea vedea dincolo de ea.
De asta zic : vorbiti cu copilul. Cred ca unii din ei gusta, asa cum altii altii nu, genul asta de spectacole din motive diferite. Si cred ca motivele astea ar trebui sa ne ajute sa decidem , nu ingrijorarile noastre . Fiindca e un spectacol pt copii.
Ramona, ia o carte de gramatica cat mai urgent, ca esti praf, fata draga, la aceasta disciplina. Pacat de idei si de intentii, daca forma e atat de agramata.
Invata sa scrii corect romaneste si abia dupa aceea poti avea dreptul la o opinie, oricare ar fi ea. Altfel, risti sa nu te asculte nimeni
Am locul de muncă în imediata vecinătate a foișorului din parc. Nu am văzut spectacolul, dar tot timpul, după gălăgia auzită, muzica tare, îndemnuri la participare, am avut impresia unei improvizați fără nici o regie, așa cum se mai întâmplă în parc. Diferența a fost timpul lung al infernului sonor, toată după-masa. Plecând târziu de la muncă, la prima vedere, am fost surprins plăcut de mulțimea din parc, apoi mulțimea de copii și mămici purtători de coarne mi-au adus în minte imaginea turmelor de oameni ce se îmbulzesc la pupat moaște. La moaște oile bătrâne sunt mulse de ultimul leuț și plecă fericite cu o cruciulița ascunsă sub haine aproape de inimă, aici tineri pleacă încornorați la vedere, cu mămici mândre de că boii de azi vor avea urmași.
Nu sunt coarne ci cornete de inghetata :)) si mie ca mama mi-a fost greu sa stau atata in harababura … dar e singura distractie a copiilor in orasul asta . Noi aveam abra cadabra si sandi bell ei au zurli ! Alte activitati pentru ei nu sunt …sau nu sunt mediatizate … copiii mici nu prea sunt bagati in seama in acest oras . Ii ducem la dansuri,la innot ,la sporturi te miri de care ,dar asta pentru ca stim noi ca asa trebuie nu pentru ca le place lor .
Mie mi s-au parut a fi coarne. Mai exact niste pahare care trebuiau sa arate ca niste coarne. De ce as pune unui copil CORNETE de inghetata in cap ? Copiilor le place ceea ce ii invatam noi , adultii sa le placa. Si asta ramane, din fericire sau din pacate, pentru toata viata. Nu suntem programati genetic sa ne placa zgomotul, plasticul, artificialul ci tot ccea ce se apropie de natura.
dar daca ar veni o alta trupa cu spectacole de calitate, dar fara atatea „vedete”, credeti ca lumea ar merge? chiar daca pe afis nu e vreun nume sonor, dar copilul ar pleca mai mult decat fericit?
D-na , arata exact ca nite coarne, asta am fost impresia mea de cand i-am vazut prima data la tv….. femeia aia cu paharele pe cap nu e deloc amuzanta, putea sa isi faca niste codite haioase, de fetita nazdravana, nu sa isi cocoate paharele pe cap
Sunt total de acord cu opinia.
Spectacole ieftine de indobitocire electorala.
Tipul acesta de articol reprezintă unul dintre motivele principale pentru care urmăresc zilnic TIMPONLINE… Mi-aș dori să fie cât mai puțini oameni, semeni de-ai mei, care să creadă că toate aceste lucrurile rele, care se întâmplă în societatea noastră (nu numai în România) nu sunt aleatorii sau întâmplătoare și nici nu apar instant, ele au o cauză, o sursă și mai mult decât atât, sunt parte a unei paradigme mai mari…
dar ce este 7.400.000?
cred ca sunt voturile psd-ului… :)))))
Astea sint vremurile. Bune….rele…..astea sint.vor trece si vor veni altele.nu ne putem impotrivi.
Deci…
tocurile te ridică, cultura te înalță. Acum fiecare părinte înțelege ce vrea…
CLAR ,chiar daca sunteti o ziarista de mare valoare,ati ramas si o profesoara,un diriginte,si mai ales un OM de mare caracter.Acestea sunt cateva din motivele pentru care ma trezesc si ma culc citind TIMPONLINE.
PAREREA MEA!
Nu ai copiii asa ca taci din gura.
Decat sa ai dracusori isterici si pitipoance de mici mai bine fara
Mai bine fara. O prostie mai mare nu am auzit. De tine depinde sa nu fie isteric copilul. Un copil reprezinta mai mult decat comportamentul lui neadecvat.
E o rusine, ca cei care conduc orasul si judetul nu stiu ce spectacole sa mai faca, cu o saptamana inainte de alegeri. Ce campanie electorala e asta? Ceilalti candidati nu pot face spectacole electorale, cei care conduc pot. Asta nu e spectacol electoral pe banii nostri. Ce democratie e asta? Un singur tur de alegeri si actiuni electorale organizate doar de unii, cei care conduc. Domnilor, ce rost are sa mai organizati alegeri? Tot astia raman, nu se poate schimba nimic. Halal democratie.
Sunt curios saptamana viitoare ce biserica vor mai aprinde? Ha!
Da doamna Sabau, iata ce le place copiilor in ziua de astazi, numai sa invete sa nu ii pui.
Sunt cadru didactic, diriginta si profesor de matematica, dar la sedintele cu parintii tot mai putini parinti vin, sa incercam sa colaboram , sa remediem situatia scolara si disciplinara a elevilor. Dar bineinteles ca vinovatii pentru rezultatele slabe de la Evaluarile Nationale si Bacalaureat sunt tot profesorii.
Cred ca, in primul rand, pentru rezultatele slabe sunt de vina profesorii fara vocatie si daruire. „Profesorii” care mai curand eticheteaza si judeca decat sa incerce sa inteleaga, sau macar sa se asigure ca sunt intelesi. Fiindca asta le este sarcina, ca profesori, harul este motivul pentru care s-au „facut” profesori. Iar remarcile „acide” – mai curand acrite de suficienta – sunt de prisos.
Bine mai WES ca esti tu gica-contra…cand ti-or presta copiii serviciile Postei Romane si s-or intepa intre degetele de la picioare fiindca nu mai au vene valabile, sa te mai aud cu textele astea….Daca mai poti vorbi, pt ca e posibil sa-ti umfle un pic si gurita cu niste palmi ca sa te convinga sa le mai dai niste banuti de distractie
Îţi mai aduci aminte DOAMNĂ ?
Până mai ieri drumul preocupărilor noastre ducea in directii diferite şi , atunci cât vă observam, nu zăboveam deloc să apreciez preocupările Dv.
Constat însă, cu bucurie, că de-o vreme – poate mai demult , dar , mea culpa, n-am observat decât acum – v-aţi făcut o preocupare din activismul civic cel mai curat.
Sunt perfect de acord cu constatările dv. – deşi acordul total poate fi interpretat ca un semn de obedienţă.
Traim vremuri ABERATE şi ABERANTE, este adevărat. Cineva trebuie să clameze, şi nu în pustie, OAMNI BUNI – treziţi-vă. Am devenit nişte roboţi maimuţoi – ce imităm servil orice prostie ni se serveşte, fără a ne folosi capul decât pe post de capac gatului.
Este evident că nu ştim face educaţie , iar acest fapt începe să-şi arate „roadele”.
Cine seamănă vânt, culege furtună.
Totuşi, poate nu-i prea târziu : şcoala, familia, biserica, noi toţi împreună şi fiecare în parte mai putem face ceva pentru întoarcerea la frumos şi natural. Pana nu-i prea târziu.
Multumim, Doamnă !
Mda, un punct de vedere absolut corect al doamnei Sabău doar că trebuie să înțelegem evoluția extrem de rapidă a societății în care trăim. O parte din semenii noștri tratează această evoluție drept involuție, o ,,blasfemie” asupra perceptelor umane de acum 30, 40 sau 50 de ani.
Evident, educația comunistă a avut și efecte pozitive între multe negative așa cum educația post-comunistă are calități și defecte. Libertatea de gândire, exprimare și mișcare trebuie însă tratate ca drepturi fundamentale câștigate prin jertfe de sânge și nu simple mofturi. Nu uitați că și copilul trebuie să beneficieze de aceste drepturi. Dacă dorește să vadă Zurli mergem la Zurli sau la un concert Guns’n Roses , Paraziții, Frății Petreuș, etc. Deasemenea , mergem la teatru, operă sau stadion, îi punem cartea în mână , tabletul , sau orice gadget poftește cu explicațiile și Instrucțiunile de rigoare. Toate acestea determină copilul să facă o serie de alegeri care ulterior îi vor șlefui inteligența sau ignoranța în viața de adult. Cu alte cuvinte îl vor determina să-și pună singur eticheta de REUȘIT sau NEREUȘIT ca OM. Familia și școala plus societatea în care trăiește , după cum bine știți, îl pot trimite la Harvard sau în colțul blocului la spart semințe. Omit biserica deoarece…pare a sluji BANUL și MERCEDESUL în loc de ce/pe cine ar trebui să slujească /păstorească.
Deci, să lăsăm copilul să aleagă și să-i explicăm diferența dintre bun sau rău, cultură și incultură, tradiție și obiceiuri nefirești. Atât cât ne pricepem, desigur.
Prin traditie, prin evolutie înţelegem dezvoltarea, progresul, în sens bun. Este real că asistăm-participăm la o evoluţie a lucrurilor, care în prezent arată ALTFEL ca în trecut, dar calitatea lor – în sensul de evoluţie pozitivă – nu a fost validată la o scară – mică – a istoriei.
De-o trăi, om vedea, că niciodată n-o fost să nu fie cumva.
Parintii acestia macar isi duc copiii in parc sau la diverse evenimente mai bune sau mai rele, insa ce sa mai spunem de cei care isi trimit copiii, DOAR ,,afara , in spatele blocului”…la joaca.
De retinut: la orice eveniment unde ,,intrarea” este gratuita (moka pentru cine nu intelege), calitatea spectacolului este mediocra.
Fac parte din generatia copiilor cu cheia la gat. M-am jucat doar in curtea blocului. Eram zeci de copilasi si personal marturisesc ca m-am dezvoltat armonios. Verile le petreceam in natura si am fost cat se poate de castigata.
Mai bine sa se joace copilasi in curtea blocului, departe de tablete, reclame sau Pc. Departe de spectacole mediocre. Da! Sunt mai castigati.
Poate ati stat putin cam mult in curtea blocului. Daca mai stateati si pe la scoala aflati ca se scrie „copilasii” 🙂
„oldiebutgoldie”
Sa stii ca aceasta sectiune de comentarii nu este „Ora de gramatica gratuita”.
Nici macar nu poti fi sigur(a) de ceea ce a vrut sa spuna.
Exprimarea este corecta daca se refera la unii copilasi, lipsindu-i un „i” numai daca se refera la copilasi in general. Ambele variante pot da sens textului.
Incearca sa preiei si putina substanta pe viitor, din comentarii, daca tot te obosesti sa le citesti. Fiecare are dreptul la o parere a lui proprie fara a primi atacuri.
Sunt mămică , copilul meu nu știe de gasca zurli , are 2 ani si 7 luni și mergem la muzeu să vedem catacombele , acasă desenăm și pictam , dansam pe ” noi suntem piticii” sau ” oac – oac diri dăm” ,ne zbatem să zicem corect ” Rica nu știa să zică râu rățușcă rămurică” , mergem la teatru de păpuși și activități educative , încă nu facem aeromodelism însă pe la 3 ani o să încep să îl familiarizez cu circuitele electrice de baza , si abia aștept să îl înscriu la clubul copiilor , ca așa mic nu mi- l primesc 🙁 !
Rezonez complet cu acest articol deși sunt tânără , dar gasca Zurli va fi în top atâta timp cât sunt mămici care în parc nu lăsa fetiță de 4 ani să se joace în nisip ca își strica manichiura!
Noua ne place Gascsa Zurli, dar de place si nisipul..nu are nici o legatura Zurli cu nisipul..copiii trebuie lasati liberi sa isi exprime dorintele..am facut copii nu roboti…fiecare copil este unic in felul lui..de ce sa il modelam dupa gustul nostru, cum ne-ar conveni noua sa fie?..acum 50 de ani erau alte timpuri acum sunt alte timpuri…fiecare generatie cu moda ei sa zic asa…lasati copiii sa fie copii..nu roboti ca avem destui pe langa noi
Felicitari pt.articol.
Felicitari pentru articol!
Spectacole 100% electorale, marca PSD!
E plin de spectacole pana in 5 iunie. Paine si circ!
Pe vremuri când era Cenaclu Flacăra poate se auzea aceiași gălăgie , când era Abracadabra toții copil fiind si eu ne uitam ne bucurăm poate țipam , lumea se schimba ce ne plăcea noua nu mai este acum de actualitate nu aveți copii si este greu sa înțelegi dar fiecare este liber sa se manifeste cum crede ce sa mai zic de Adulți mergeți la un concert sa vedeți acolo manifestări ce o sa facem nu mai ascultam muzica mergem toți la biserica si gata fără petreceri evenimente etc . Când o sa aveți copii poate o sa îmi dați dreptate
Nu sunt de acord cu dna Sabau , copii trebuie sa se distreze iar trupa Zurli are cantece vesele, cu versuri usoare si pline de haz si chiar invataminte ( nu plecam cu strainii chiar daca ne ofera ceva bun) . Spune-ti de teatru de papusi, unde exista astfel de spectacole pentru ca de cand nu mai evoluiaza trupa de la Shoping Center sau Guliver nu am vazut alte anunturi in Bistrita . Nu avem cinematograf la care sa ruleze filme sau desene animate special pentru copii ( fara monstrii si cine stie ce roboti ) . In privinta fetitelor care au dansat, macar acestea fac miscare , fata de unii copii din public care abia se miscau din cauza burticii , iar in mana aveau o punga mare cu cipsuri sau vata pe bat. De ce nu initiati o campanie de miscare pentru cei mici in acest loc frumos din Bistrita care este parcul. Nu intelegeti ca majoritate merg la scoala sau gradinita, sunt in program cel putin 6 ore, chiar sa le ingradim comportamentul si in timpul liber ?
Problema e că părinții sunt Zurli, nu copiii…
ai pus punctul pe I….bv
Rautati gratuite!!!!
Gasca Zurli are unele dintre cele mai frumoase spectacole pentru copii. Inainte sa va laudati ca ai vostri copii nu au vazut nici un spectacol infomati-va despre ce e vorba!!!
Copiii mei au fost la Zurli cand aveau cam 3-4 ani, noi fiind invitati la diverse petreceri pe la firme, unde invariabil dadeai de Zurli peste tot. Nici macar la 4 ani ai mei nu au avut rabdare sa urmareasca schimonoselile si zbieretele din „spectacol”. I-a plictisit, nu i-au vazut sensul. Nu i-au captivat nici indemnurile de „cantati cu noi”, nimic. Imi amintesc ca pe moment, fiind micuti, mi-ar fi placut si mie sa ii vad cantand impreuna cu ceilalti, si le-am spus o data sa cante si ei, nu au vrut si nu am insistat. Acum au 9 ani si 10 ani, si in continuare refuza sa faca ce face toata turma. Si sunt mandra de asta.
Copiii invata ce vad la adulti, deci ei nu ai nicio vina. Alti ‘vinovati’ sunt cei din trupa care le baga pe gat copiilor porcarii doar pt ca ii incanta si ii determina pe copii sa le cumpere plasticele si hartiile colorate (alte resurse risipite in lumea consumerismului). De la vopselele exagerate pana la versurile de tot kktul (de cele de mai sus nici nu stiam, dar ma bucur ca am aflat de acum si nu la vreun concert la care as putea ajunge din greseala cu copiii)…toate sunt facute pentru a vinde. Nu conteaza ce invata copiii din ce fac ei, ci banii!!!
Versurile de care tocmai ati aflat Nu au nici o legatura cu spectacolele Zurli. Gasca Zurli are cele mai educative spectacole din tara. Copiii vor avea de castigat daca din greseala veti ajunge la spectacolele lor!
Din păcate trăim într-o lume ,,zurli”, în care se promovează la tot pasul agresivitatea, sexul şi incultura. Şi toate astea le sunt prezentate copiilor încă de la vârste fragede prin desene animate pline de monştrii care se luptă şi se ucid fără vreun sens, prin tot felul de videoclipuri deocheate cu tentă sexuală, prin muzica de proastă calitate cu aceeaşi tentă de agresiune şi sex…prin tot ceea ce ne înconjoară… De ce oare???…
simplu, ca să poți instaura NOUA ORDINE MONDIALĂ…
Draga Cristiana, foarte pertinent articolul, cresterea si educatia copiilor in Romania actuala este absolut o catastrofa (nu generalizez mai sunt si exceptii). Fetitele sunt incurajate sa se machieze si sa cante sau danseze tot felul de dansuri neadaptate varstei lor, se incurajeaza aparentele, show ul. Eu nu pot sa ma exprim despre concertul din Bistrita si nici despre Zurli deoarece nu ii cunosc, insa pot sa spun de fiecare daca cand ne petrecem vacantele in tara sunt socata sa vad felul in care unii parinti NU isi educa copiii. Eu sunt foarte curioasa sa va peste vreo 10-15 ani generatie copiilor de astazi.
Nu vad legatura intre Lidia Buble si Gasca Zurli. Un articol tendentios, care vrea sa faca vizualizari folosindu-se de un brand, care chiar promoveaza lucruri frumoase pentru copii!
Un pic cam aiurea articolulul…. gașca zurli chiar face un spectacol drăguț pt copii, cu cântece vesele și educative, cam gălăgios pt adulți 🙂 Nu cred ca are legătură proasta educatie, dezinteresul părinților fata de școală., carte, teatru. …cu gașca zurli. Ai mei copii ( 5 si 7 ani)iubesc cărțile, desenează pe asfalt cu creta, se dau cu bicicleta, iubesc naura, mergem la muzee si teatru de papusi, merg la palatul copiilor… dar mergem și la spectacolele Gașca Zurli, și la magicianul Robert….și le-a plăcut și la concertul Vama….
Respect pentru curajul de a scrie adevarul, chiar daca nu e trendy!
Acreala din acest articol e de inteles… Viata fara copii, fie ei buni sau rai, e frustranta si asta se simte in „analiza” facuta…mi se pare incredibil sa apreciezi atat de superficial fenomenul Zurli, care, iata, scoate in sali de spectacole mii, zeci de mii de copii si, crede-ma, nu pentru ca au versuri obscene, ca nu au!!! Faptul ca nu apreciezi culorile vesele din spectacol, e de inteles, cenusiul vietii tale ti-a pus stapanire si pe suflet… Dar am de dat exemplu o singura particica din acest spectacol, si le recomand tuturor celor care, fara sa aiba habar despre ce este vorba, se apuca sa comenteze pe aici. Ascultati Cantec pentru Maya. Eu plang de fiecare data, pentru ca vorbeste despre cat de mult ne straduim noi, parintii, sa ii facem fericiti pe copii, aducandu-le lucruri de care ei nu au nevoie, cand ceea ce isi doresc ei, este sa le fim aproape.
„Vreau sa fiu incurajata
Vreau sa nu mai fiu certata
Vreau sa-mi spui ca sunt frumoasa
Si atunci cand am nevoie
Vreau sa stai mai mult pe-acasa
Vreau sa-mi spui ca ma iubesti
Vreau frumos sa ma trezesti
Vreau sa-mi faci micul dejun
Si la scoala cand ma duc
Sa-mi spui drum bun.
Nu vreau soare, nu vreau luna,
Vreau pupic de noapte buna
Nu vreau sa ma-mbraci in stele
Vreau s-asculti visele mele.
Cam despre asta este vorba in spectacolele Zurli, dar tu n-ai de unde sa stii, ca era coada la mici si erai grabita, sa nu pierzi ocazia sa improsti cu noroi ceva ce, pe bune, chiar nu merita asa ceva…
Asa e. Articolul de mai sus e exagerat si deloc obiectiv.
Doamna nu numai ca nu cunoaste repertoriul,daca nu are copii e de inteles, dar in necunostinta de cauza se hazardeaza sa faca afirmatii rautacioase si deloc obiective,privind fenomenul din exterior.Unele melodii din repertoriul Zurli le-am invatat chiar eu la gradinita in anii ’70: „Deschide urechea bine”(daca tot se face comparatie cu o anumita perioada). Frustrarile personale nu justifica rautatea si acuzatiile nefondate.
Da…acru comentariu! Dati-mi voie sa punctez: decizia de a nu avea copii nu este comentabila!!! Asa am decis, chiar daca altii nu sunt de acord sau au impresia ca nu stim ce facem….cum ca am fi egoiste….etc….revenind la subiectul articolului: scriitoarea isi exprima punctul de vedere, nu cere nimanui parerea! Eu am fost un copil crescut dupa ambele societati: cea comunista si mai apoi cea democratica. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte si care imi face rau si acum este faptul ca nu exista „aplecarea” necesara asupra lucrurilor la care sunt/eram buna….nu se cauta directionarea mea inspre ceva in care puteam excela. Toti faceam ce faceau toti ceilalti. Si atat. Asta e spriritul de turma….cu respect, MM
Acest articol defaimeaza niste oameni care nu au legatura cu subiectul. Doamna, va recomand sa va documentati cand scrieti un articol care ar putea aduce un prejudiciu de imagine cuiva. Pare ca sunteti o „formatoare de opinii”. In aceasta calitate, va rog sa fiti documentata. Ceea ce descrieti in articol nu are nici o legatura cu gasca Zurli. Este pacat. Sunt de acord cu intreg articolul, aveti dreptate. Dar textul nu are nici o legatura cu titlul. Ceea ce descrieti nu are legatura cu persoanele respective. L-am citit pt ca m-a speriat titlul. Copiilor mei le place gasca zurli. Vazand titlul m-am alarmat. Dupa cum vad, degeaba. Dar altii poate nu au rabdare sau interes sa-l citeasca pe tot. Sau poate nu i-au vazut niciodata si isi formeaza o parere profund gresita din ceea ce au citit aici.
Va rog insistent sa va documentati, si poate sa reveniti asupra articolului. Nu vad un motiv pt care cineva ar vrea sa defaimeze un grup de divertisment pt copii, deci sunt sigura ca s-a produs o greseala. Sau, daca ramaneti la parerea dvs, as vrea macar un argument, unul singur, din ceea ce vedeti/ auziti la gasca zurli, care sa ii plaseze in acea categorie de oameni despre care vorbiti.
Nu inteleg legatura dintre Zurli si Lidia Buble (vina organizatorilor ca i-au pus pe aceeasi scena), iar faptul ca fetitele erau „vopsite” pe fata (machiate) este strict vina parintilor. Nu am vazut vreodata asa ceva la vreun spectacol Zurli. Tematica lor este educativa (atat pentru copii, cat si pentru parinti), iar in repertoriu se regasesc multe cantece din copilaria noastra. Daca ati fi fost atenta la standul cu produse, ati fi vazut ca exista si carti cu povesti. Un articol foarte prost si nedocumentat.
Dacă mă crezi, râd cu sughițuri…
Nu că am ceva personal cu Zurli, dar m-a deranjat de la început stilul lor agresiv de promovare, de dictatură pe nișă, de „ești cu noi sau împotriva noastră”, și doamne ferește să ai curaj să-i critici, că ei se sacrifică pe altarul educației să-ți salveze copilul din lumea monstruoasă în care tu, părinte inconștient și incompetent, l-ai aruncat…
Am citit toate comentariile, și mă mir cum încă n-a sărit și dna Mirela să te acuze că-ți bați joc de munca dumneaei, de această mașinărie bine unsă, ridicată, ce-i drept, de la firul ierbii, și acum pusă în mișcare pe tot plaiul mioritic să ia banii fraierilor…
Nici eu nu sunt Zurli…
Vă salut, doamnă!
„Nu vreau soare, nu vreau luna!
Vreau pupic de noapte buna!
Nu vreau sa ma-mbraci in stele!
Vreau sa auzi visele mele!”
Este um fragment din „Cantec pentru Maia” care contine un mesaj de la copil catre parintii care uita ca puii lor au alte nevoi decat considera ei. Nu mai stiu clar versurile, dar , la un moment dat, copilul din cantec solicita sa nu mai fie certat, ci sa i se spuna ca este iubit, ca este frumos si roaga parintele sa fie langa el cand are nevoie de asta.
Ce sa mai spun?! Daca are vreo legatura cu ce a scria acea doamna in articolul ei…eu ma declar mama denaturata pentru ca maine voi duce copilul la spectacolul Zurli!
Felicitari
Stimata doamna înainte sa scrieți acest articol trebuia sa așteptați sa înceapă spectacolul Gașca Zurli! Este clar ca nu aveți nici o idee despre ce vorbiți. …
Doamna din articol are dreptate doar referitor la lumea asa zis artistica in care sunt impinsi copiii de la varste mici. Exista si copii care fac treaba, copii talentati, care canta cantece de copii, nu se machiaza si nu poarta haine mulate la 5-6 ani. Depinde totul numai si numai de parinti, daca parintele va permite sau va incuraja ca fetita lui sa fie machiata si imbracata in sclipici, asa va fi. Daca nu, nu, iar aceasta uniforma dizgratioasa nu conditioneaza prezenta in lumea artistica a copiilor, care mai este si curata si pura si copilaroasa. Trebuie doar sa te duci acolo unde este asa.
In ceea ce priveste asocierea cu Zurli, aceasta este complet eronata si fara nicio legatura cu realitatea sau subiectul articolului. S-a incercat obtinerea de trafic pe spatele unui nume mare, cladit prin munca si dedicatie.
Daca ar exista mai multe produse ca Zurli pe piata, cu siguranta lumea copiilor nostri ar fi mai frumoasa si mai colorata.
D’șoara Sabău, a început să audă nenăscuții câini, pe nenăscuții oameni, cum îi latră! :))))))))))
Asocierea este tendentioasa asa cum o au in sange jurnalisti romani. Ce treaba are gasca Zurli cu restul?
Lumea se schimba in bine sau in rau fiecare are dreptul sa aleaga….. in ziua de azi uneori muzica devine ceva gretos…. sunt satul sa aud tot felul de fufe cu niste versuri de doi lei care duc spre sex…. zurli este o prostie…
Mie mi se pare un pic dus la extrem articolul. Momentul cu majorete, cu viziunea asupra caruia sunt complet de acord, nu cred ca apartine trupei, ci a fost adus de organizatori (de cele mai multe ori primaria). De altfel piesele Gastii Zurli sunt cantece vechi (‘Mi-o zis mama ca mi-o da’, ‘Azi am sa crestez in grinda’, ‘In padurea cu alune’), fara nicio legatura cu dsoara cu versuri obscene. Sunt complet de acord ca valorile s-au schimbat sau nu mai exista, ca activitatile de genul asta nu aduc neaparat plus-valoare, dar asta nu inseamna sa denigram niste oameni prin asocierea eronata cu niste pitipoance la moda – pana la urma spectacole pt copii s-au facut si in perioada pe care autoarea articolului o lauda. A plecat de la ideea ca nu e Zurli asociind Zurli cu majorete si non-valori din actualul showbiz, ceea ce mi se pare nepotrivit. Eu am descoperit Zurli de o luna si pt mine e cam acelasi lucru cu CD-urile Cutiuța Muzicala, ba chiar mai pun in scena si piese de teatru pt copii…
Articolul e un sofism clar de la cap la coadă. Se începe cu Zurli dar exemplele date nu au nimic de-a face cu cântecele lor sau cu ceea ce ei promovează (nici versurile, nici majoretele, nici alte exemple). Apoi se pune în antiteză un spectacol pentru copii cu alte evenimente ”culturale”, de parcă existența acestui spectacol neagă sau interzice asemenea evenimente. Trei: Majoritatea cântecelor cântate de Zurli sunt de fapt reinterpretări ale cântecelor vechi (Alunelul, Chiț-Chiț etc.). Cu siguranță doamna jurnalist le-a cântat și ea când a fost mică. Puținele cântece inventate de ei (vezi Cântec pentru Maya sau Yuppi) sunt chiar drăgălașe și potrivite pentru acest interval de vârstă. De verificat (versurile sunt chiar educative… pentru părinți!) înainte de a spune o minciună și de a-i da un titlu defăimător. Patru: Nimic nu este perfect. Evident că putem comenta ba asupra formei ”cornițelor”, ba asupra conținutului. Fiecare cu părerea lui. Dar să te legi de faptul că cei mici erau extaziați sau că exagerezi până la amploarea aceasta cu iz comunist, denigrând totul în comparație cu ”vârsta de aur”, de parcă vezi-Doamne Zurli sunt decăderea personificată, toate acestea sunt tertipuri jurnalistice de anul I. Și nu în ultimul rând: avem acces la informații, slavă Domnului. Dacă nu ne place ceva pentru copilul nostru, putem alege să nu îl ducem la astfel de spectacole. Post scriptum – Zurli nu sunt favoriții mei, dar felul în care se face jurnalism de baltă în acest articol mi se pare denigrator.
Și eu am crescut pe vremea când andre și 3 sud est cantau tot așa niște versuri. Și ascultam și mafia și altele muuulte, tot așa de slabe. Si la liceu rock agresiv si ce sa spun…nu sunt o depravată, au fost niște vremuri, acum mi se pare penibil, îmi încurajez copilul să facă lucruri mai de calitate dar, eventual, toti trecem prin aceeași vâltoare de anturaj, vremuri etc
Se intelege clar ca doamna sabau nu poate suporta zgomotul facut de copii, e de inteles din moment ce nu are, dar nu mi se pare corect sa vorbesti despre copii ca despre o pedeapsa sau un pacat pe care trebuie sa-l ducem toti parintii pentru faptul ca am indraznit sa-i facem.Daca si parintii dansei gandeau la fel clar nu ar fi facut-o.
„Progeniturile” sunt viitorul nostru doamna,dar nu poti intelege ce simte un parinte atunci cand copilul lui e fericit, nu ai cum.e simplu!
Cum poti critica parintii pentru cum isi educa copiii atata timp cat tu nu esti parinte? Se vede clar frustrarea ca nu o sa auzi vreodata” mami, te iubesc!”
PS. Esti putin comunista asa…
Putin zurlii tot esti.intotdeauna mi s-a parut asa.
De multi ani de zile spun acelasi lucru! De pe cand aceasta gasca nu era decat o mana de omuleti tropaitori prin Bucuresti. Va multumesc pentru articol!
Poate că articolul este puțin exagerat, dar puerilitatea textelor și înjghebarea unor scenarii pentru spectacole pe care d-na Mirela Retegan le considera „artă” spune ceva despre această trupă. Ei au ajuns sa fie un „Produs de consum” și ca orice „produs” dintr-o afacere el trebuie promovat și adus cu tot dinadinsul în fața publicului larg printr-o reclamă agresivă, pentru a fi „vândut”. Dacă această publicitate agresivă a ajuns să fie privită la rang de artă este ceva grav pentru societatea noastră. Cei care lucrează pentru copii știu că există și spectacole de calitate, artiști păpușari excepționali, regizori de spectacole pentru copii care fac cinste acestei meserii. Dau un singur exemplu d-nul Cristian Pepino un regizor exceptional care face spectacole pentru copii cu actori, papuși, costume, după scenarii ce sunt la un nivel excepțional. Spectacolele de teatru pentru copii nu ar trebui sa fie „diferite” ca și abordare și calitate față de spectacolele pentru adulți. Copiii sunt tot oameni dar mai mici, iar gustul estetic se formeaza de la varste foarte fragede.
Raul a fost facut doamna SABAU
De dupa revolutie si pan-acum
e gata de tarisoara asta no ofense
ar trebui inceput cu PROST TV
da ei au fost la inceput cu PORCARIA AIA numita vacanta mare
apoi au aparut altele si mai grotesti ABRACADABRA o alta magarie
pe Pruteanu l-au ras l-au renegat etc
apoi dupa prost TV a venit ANTENA o yeahhhh traiasca ROMANIA
tara asta mai poate inca sa duca e clar……apare ZURLI…….de unde dreaq apare
din incultura si impostura………
AU desfintat SCOLI, SPITALE etc….dar cel mai rau duc TARA asta spre KITCH
Si noi asistam multi neputinciosi la MANELIZAREA TARISOAREI
Ce putem face ca am ramas putin NE-ZURLI!
Felicitari pt ARTICOL
Mie imi pare bine ca multora dintre voi nu va place Gasca Zurli. Abia e mai lejer la spectacolele si asa prea aglomerate unde copii radiaza si se bucura ca isi vad idolii specifici varstei.