Actualitate

Clasa Confucius, înfiinţată la Bistriţa. Unde se ţin cursurile de chineză

La Bistriţa s-a înfiinţat Clasa Confucius şi a fost dezvelită o plăcuţă care atestă acest fapt în cadrul unei ceremonii găzduită de Centrul Cultural „Dacia” la care au participat autorităţile judeţene, dar şi oficiali chinezi.

Nicoleta Vlonga, reporter de liceu la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa, transmite că înfiinţarea Clasei Confucius a fost posibilă datorită proiectului înfiinţat de Institutul Confucius, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Română de Prietenie cu Republica Populară Chineză.


Clasa Confucius îşi va desfăşura activitatea la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa, oraş care în primăvara anului curent s-a înfrăţit cu provincia Hunan a Chinei.

Cursurile de chineză au început deja din toamna anului 2015 şi au fost predate de profesorul Shi Xiao Wang, iar susţinerea cursurilor la CNAM se datorează conducerii instituţiei, dar şi profesoarei Karina Ciurus şi bibliotecarei Nicoleta Butuza.

Ceremonia de luni a început la ora 12:00 cu discursul directorului român al Institutului Confucius, Nicolae Sera. S-au mai adresat asistenţei Radu Moldovan, preşedinte al Consiliului Judeţean, şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu. Ambii au vorbit despre importanţa cunoaşterii limbii şi culturii chineze nu doar pentru că acolo au fost descoperite tiparul, hârtia, praful de puşcă, busola sau pentru că este ţara care dispune de cel mai vechi sistem de scris din lume, ci pentru că Republica Populară Chineză, în viitor, „va deveni centrul de putere de referinţă la care ne vom raporta, precum au fost Grecia, Roma, şi sunt S.U.A şi Anglia”a subliniat Ovidiu Creţu.

Au maifost prezenţi Du Wei, reprezentant al Universităţii Zhejiang de Ştiinţă şi Tehnologie, Xia Junsuo, directorul chinez al Institutului Confucius, Remus Lungu, secretar al Asociaţiei Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză, filiala Bistriţa, Deack Zoltan, inspector general adjunct al ISJ BN, directoarea Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, Iulia Vlad.

Evenimentul a continuat cu dezvelirea plăcuţei care atestă înfiinţarea Clasei Confucius şi s-a încheiat cu un program artistic. Doi dansatori chinezi au oferit un moment intitulat „Legendele Chinei” care în urma dansului au derulat o bandă de hârtie pe care s-a scris cu caractere chinezeşti un mesaj, iar elevii clasei a IX-a D au interpretat un cântec în limba chineză. Cultura română a fost reprezentată şi ea prin doi interpreţi ai CNAM, dar şi o trupă de dansuri populare, coordonată de profesorul Nicolae Grigore. Ultimul moment a fost subliniat prin traducerea mesajului scris de cei doi dansatori chinezi: „Prietenia româno-chineză va dura pentru totdeauna”.

”Am avut bucuria să particip la ceremonia de inaugurare a clasei Confucius din Bistrița. Această clasă va funcționa în cadrul Colegiului Național Andrei Mureșanu și va da tuturor tinerilor din județul nostru oportunitatea de a studia cultura și civilizația chineză și limba chineză de la profesori veniți din China pentru implementarea acestui proiect. Institutul Confucius este o organizație non-profit ale cărei obiective sunt promovarea multiculturalității și a limbii și culturii chineze. Unul dintre aceste institute funcționează încă din 2009 în Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Babes-Bolyai. Le spun un bun-venit oaspeților din Republica Populară Chineză, îi felicit pe profesorii de la CN Andrei Mureșanu și Inspectoratul Școlar Județean pentru susținerea acestui proiect și le urez mult succes celor câteva sute de tineri care își vor rupe din timpul liber pentru a studia cultura și civilizația unui popor complex!”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.

Sursa foto: Reporter de liceu

clasa-confucius-2 clasa-confucius-3 clasa-confucius-5 confucuius-2

3 comentarii

  • Nici nu ar fi rău dacă s-ar preda și s-ar cultiva, în rândul tinerilor care vor constitui această clasă, învățăturile marelui filozof Confucius… p.s. nu mai știu exact dar țin minte că jud. Bistrița-Năsăud, ori nu orașul Bistrița s-a înfrățit cu provincia Hunan, dar nu bag mâna în foc…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS