Social

Clubul Lions, în vizită la Preventoriul Ilişua. Ce daruri minunate au primit copiii

Pentru a marca „Săptămâna Demnității Copilului”, membrii Clubului Lions Bistriţa au făcut o vizită la Preventoriul de la Ilişua unde sunt internaţi copiii care provin din familii diagnosticate cu TBC. Leii le-au dăruit acestora nouă biciclete, două trotinete, jucării, haine şi detergenți.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a clubului, bunurile au fost cumpărate cu bani donaţi de membrii clubului, dar şi de prieteni ai acestuia – Bistritz Byke, Giuliano Bertelli şi Elena Dumitrescu.

“Scopul a fost ca pe lângă donația propriu-zisă, să fim în mijlocul micuților, să-i ajutăm să se țină pe biciclete, să se simtă iubiți și încurajați. Și acest scop a fost atins pe deplin”, au scris leii pe Facebook.

Lions 1 Lions 2 Lions prima Lions 4

„În partea a doua a zilei, toți copii prezenți au fost duși într-o excursie la Aerodromul din Bistrița. Deși nu au putut zbura, fiind prea mici, sub îndrumarea colegului nostru Paul, au urcat pe rând la manșa avioanelor, au dirijat zborurile din turnul de control și au ridicat deocamdată zmee pe cer. Unii au întrebat cât trebuie să învețe ca să se facă piloți și sunt hotărâți să o facă. La final am încheiat ziua cu o pizza și un suc de fructe. Bucuriile au fost de ambele părți, nu s-a putut decide care parte a fost mai mare”, se menţionează tot aici.

Lions 7 Lions 6 Lions 5 Lions 8

Cel mai mare mulţumesc a venit din partea unui copil trist care le-a spus tuturor că motivul pentru care se află în starea respectivă este acela că “se termină ziua”.

“Restul cuvintelor sunt de prisos. Fiți alături de noi în continuare în acțiunile viitoare. Fiecare din voi poate oferi o bucurie celor aflați în nevoie!”, ne îndeamnă Clubul Lions Bistriţa.

Sursa foto: Facebook Clubul Lions Bistriţa

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS