Social

”Școala de mers pe munte” a scos până acum peste 100 de ”absolvenți”

FOTO Peste 100 de persoane au fost inițiate în tainele muntelui la ”Școala de mers pe munte”, proiect realizat de Asociația Tășuleasa Social. ”Absolvenții” i-au promis muntelui, pe care și l-au făcut prieten, că se vor întoarce.

”Școala de mers pe munte” a ajuns la jumătatea grupelor. Peste 100 de oameni s-au inițiat în ale muntelui cu trainerii noștri. Codrin, Fane, Vasile, Jean, Doru, Miruna și Cristi au oferit din cunoștințele lor, din experiențele lor pe munte, tehnici de supraviețuire pe munte, cursuri de prim ajutor, de orientare și de echipament. La școala noastră vin oameni care n-au fost niciodată pe munte, însă la plecare îi promit Muntelui că se vor întoarce. Au învățat să-și pună cortul în tabără, chiar si cu ochii închiși! Nu vor uita nici poveștile, seara târziu, din Poiana Arsuri. Unii dintre ei chiar și-au depășit limitele și au urcat pe Vârful Pietrosu la 2.103 metri! O atmosferă plina de vivacitate, de trăiri intense la Tășuleasa Social. Să ne vedem pe cărări, dragi prieteni!”, a menționat Asociația Tășuleasa Social, care a demarat acest proiect în 15 august

Alte serii de temerari vor participa la acest program până în data de 12 septembrie.

La ”Școala de mers pe munte” s-au putut înscrie persoane neexperimentate cu vârsta peste 18 ani, interesate să afle mai multe despre drumeţie montană/ hiking şi geografie montană, mediul înconjurător şi protejarea acestuia, precum şi legătura dintre aceste noţiuni şi voluntariat. Obiectivul principal al proiectului este training-ul persoanelor tinere dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ sănătos prin dobândirea cunoştinţelor necesare referitoare la mersul pe munte şi prin punerea acestora în practică. Obiectivul secundar al proiectului este educarea comunităţii locale din Dorna Candreni cu privire la mediul înconjurător, la protejarea acestuia şi la potenţialul turistic al cadrului natural din zonă. În acest scop, 10 persoane tinere din zonă vor fi selectate, instruite şi certificate ca ghizi locali de turism.

Persoanele selectate participă la workshop-uri, în cadrul cărora dobândesc informaţii teoretice şi practice despre cum se merge pe munte, despre cum trebuie să se comporte sau cum să acţioneze în diferite situaţii în timpul drumeţiei: orientare turistică, cum se campează, ce fac în caz de furtună pe munte, noţiuni de prim ajutor şi multe, multe altele. După aceste cursuri, participanţii aplică cele învăţate în cadrul unei drumeţii de 2 zile în Munţii Călimani împreună cu instructori atestaţi. Fiecare participant petrece 4 zile şi 4 nopţi, dintre care două în campusul Tăşuleasa Social şi două pe munte (plecarea se face în dimineaţa celei de-a 5-a zi).

Aici puteți vedea galerii foto.

1 scoala de mers pe munte ts 2 scoala de mers pe munte ts 3 scoala de mers pe munte ts 4 scoala de mers pe munte ts

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.