Actualitate

Clubul Monarhiștilor Bistrițeni: Acțiuni de Ziua Regalității

(FOTO) Clubul Monarhiştilor Bistriţeni şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Bistrița-Năsăud, au organizat în contextul Zilei Regalității o ceremonie cu depunere de coroane de flori și aprindere de lumânări la monumentul închinat foştilor deţinuţi politici din parcul de la Lamă.

1 marius pop florin bor ziua regalitatii 16 2 ziua regalitatii 16 3 ziua regalitatii 16 4 ziua regalitatii 16

”A devenit o tradiție să organizăm în parteneriat cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici o acțiune de comemorare a martiriului foștilor deținuți politici, care merită oricând să ne amintim de ce au pățit pentru libertate și democrație. Ori de câte ori putem, trebuie să aprindem o lumânare și să ne gândim cu pioșenie la ei”, preşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, dr. Marius Pop.

În aceeași zi, în Pădurea Schulerwald a fost programată o demonstrație de tir cu arcul, cei interesați putând să afle noțiunile de bază ale tirului cu arcul și să încerce tragerea. Invitat special: Aurelian F. Bacinschi – președintele Federației Române de Tir cu Arcul. Cei prezenți au fost invitați și la un ”Picnic regal”.

5 ziua regalitatii 16 6 ziua regalitatii 16 7 ziua regalitatii 16 8 ziua regalitatii 16

Conducerea Clubului Monarhiștilor Bistrițeni va participa marți 10 mai la un Garden Party în parcul Castelului Peleș din Sinaia, organizată de Casa Regală a României. Familia Regală va ieși în balcon să salute invitații, iar trei avioane vor survola zona. În acea zi se împlinesc 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României.

9 ziua regalitatii 16 10 marius pop ziua regalitatii 16 11 ziua regalitatii 16 12 ziua regalitatii 16

Camera Deputaţilor a decis anul trecut ca data de 10 mai, care a fost Ziua Naţională a României din 1866 până în 1947, să fie zi de sărbătoare naţională, fiind ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I (1866), Independenţa de stat (1877) şi încoronarea primului rege al ţării (1881).

La data de 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României. Carol a păstrat această titulatură până în 1881. În 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul  de Independenţă din 1877-1878 a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate de Carol. În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar la data de 10 mai 1881, Principele Carol a fost încoronat Rege al României.

1 monarhisti tir arc 2 monarhisti tir arc 3 razvan citu monarhisti tir arc 4 monarhisti tir arc

4 comentarii

  • Multe zile libere au romanii astia.daca nu sunt sfinti…
    …sint ,,regi,,. Daca nu sunt regi …..sint……gasesc ei ceva acolo.doar sa nu munceasca.

    • da ce să vezi mai sunt și unii care nu muncesc în weekend și pierd timpul cu prostii de genul comemorării deținuților politici, celor care au suferit în închisorile unui regim dictatorial, odios și stupid… noroc că în afară de aceștia în rest e plină țara de oameni muncitori, deștepți și care se ocupă cu lucruri serioase…

    • Pentru vanitatea unora, expunerea publica e scopul. Motivul nu conteaza.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sammuiel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS