Actualitate

Cod galben în Bistrița-Năsăud. Cum va fi vremea în perioada următoare

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben valabil pentru județul Bistrița-Năsăud vineri 14 iunie, între orele 12.00 și 23.00: fenomene de instabilitate atmosferică accentuată.

În intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei, și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.

Bistrița-Năsăud este și sub cod galben hidrologic pe Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior. Fenomenele vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

Conform prognozei până în 23 iunie, în Transilvania săpămâna aceasta vor fi mici oscilații ale regimului termic, astfel maximele se vor situa în medie între 24 și 28 de grade, cu cele mai mici valori în zilele de 14 și 15 iunie, apoi vremea se va încălzi și va deveni local călduroasă, astfel valorile termice diurne vor tinde spre medii de 32 de grade, mai ales în perioada 19-21 iunie. Media temperaturilor minime va fi în general constantă de 13…15 grade, exceptând nopțile de 15 și 16 iunie când va tinde spre 11…12 grade. Până în 15 iunie vor fi perioade cu instabilitate atmosferică și averse, local cu caracter torențial, apoi doar trecător și pe spații mai mici va mai ploua.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.