Actualitate

Cojoace care ajungeau la prețul unei vaci, purtate de cei mai bogați dintre bistrițeni, expuse la muzeu

(FOTO) Cojoacele, sumanele și pieptarele purtate de cei mai înstăriți dintre sași și dintre români în iernile de altădată pot fi admirate într-o superbă expoziție la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, concepută de muzeografii Gela Neamțu și Mirela Bologh sub forma unui proiect pe trei paliere care implică și copiii, invitați să-și imagineze cum era odinioară ”Iarna pe uliță”.

În expoziția al cărui vernisaj a avut loc joi seara sunt etalate 26 de cojoace și de sumane, respectiv 20 de pieptare, înfundate și despicate în față din cele 151 care se află în patrimoniul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

”Avem piese de port tradițional din toate subzonele județului, începând cu pieptare, cojoace și sumane, atât românești, cât și săsești, care sunt foarte frumoase, bogat ornamentate, cu piele, cu mătase, cu ciucuri. Cele săsești, despre care se spune că seamănă foarte mult cu cele românești, deși se știe că sașii au venit dintr-o zonă mai caldă, dar venind în zona Bistriței unde totuși este mai rece, au împrumutat o serie de piese de port din cel popular românesc. Mai avem cojoacele superbe care sunt foarte vechi, sumanele confecționate din pănură albă, maro, negre, albastre. Pe cojoacele săsești scrie anul în care au fost făcute, dar și numele persoanei pentru care a fost făcut, al proprietarului cojocului. Bogat ornamentate, cu un decor superb, ele provin din Bistrița și Livezile, din împrejurimile orașului. Sunt pe fond alb, brodate cu mătase și cu imprimeuri din piele. Toate aceste broderii au fost realizate cu ajutorul unor ștanțe pe care noi le prezentăm într-un catalog ce însoțește expoziția. Un astfel de cojoc ajungea să aibă prețul unei vaci și nu oricine își permitea să aibă un cojoc decât persoanele înstărite. Se lucra foarte mult la un cojoc de felul acesta. Cele românești provin din Nimigea, Monor, Năsăud, de pe Valea Someșului. Toate sunt cu ciucuri specific zonei noastre, cu broderii bogate, în diferite nuanțe și sunt superbe și merită văzute”, a spus Mirela Bologh, muzeograf.

Acestea sunt doar o parte din piesele de port pe care le deține muzeul.

”În colecția muzeului avem 151 de piese de port pe care le-am cuprins într-un catalog. Avem o cercetare etnologică de teren pe care eu și colega mea am inițiat-o în 2015 și este una continuă. Am strâns interviuri cu diferiți oameni. Din această cercetare de teren, pentru această expoziție am folosit interviuri cu meșterii cojocari, fotografii și documente vechi de familie pe care le-am cules, toate acestea apar în catalog, unde am mai inclus și documente din arhivă, deoarece piesele care sunt expuse aici sunt lucrate la sfârșit de secol XIX și la începutul secolului XX. Am vrut ca cei interesați de expoziție să se aproie cumva de oamenii care au creat aceste cojoace și noi zicem că, dintre cei pe care noi i-am selectat, unii au lucrat cojoace expuse. Am găsit în arhive la Regimentul de Graniță certificate de ucenici, cărți de meșter, contracte de ucenicie, chiar dosare cu burse acordate ucenicilor, ei acordau burse ucenicilor de cojocari”, a adăugat Gela Neamțu, muzeograf la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Ea a explicat că acesta este un proiect gândit în trei direcții: expoziția din această sală, catalogul care o însțește și un concurs adresat copiilor din județ: ”Am vrut ca, la acest eveniment, să avem parteneri și oamenii de lângă noi și să-i implicăm activ în ceea ce facem. Vrem ca oamenii să interacționeze cu ce se întâmplă la muzeu și de aceea am gândit partea de concurs pentru copii. În sala aceasta sunt expuse cojoacele din patrimoniul muzeului pe o parte, iar pe cealaltă parte imagini din poezia ”Iarna pe uliță!” de George Coșbuc, ediția din 1894, ilustrată de Felicia Avram Andrașiu, imagini care ne aduc mai aproape de iernile de mai demult. Pornind de la această poezie, copiii trebuie să prezinte un proiect sub orice formă vor ei. Am pus puține condiții pentru că noi considerăm că atunci când creezi, nu ai nevoie de multe reguli. Copiii pot să deseneze, să recite, să teatralizeze. Ne-am bucurat să vedem că multe școli din județ, nu doar din Bistrița, ne-au răspuns afirmativ provocării. Avem înscrise în concurs școli din Salva, din Pietriș, din Prundu Bârgăului, din tot județul. Proiectele copiilor vor fi susținute în această sală, vrem să fie o expoziție vie, mereu cu altceva. Vom filma toate proiectele, în 29 noiembrie vom posta toate filmulețele pe Facebook și, în funcție de voturile care vor apărea online, o clasă va fi premiată în perioada 20-22 decembrie la evenimentul Crăciun în Bistrița-Năsăud”, a adăugat Gela Neamțu.

Pentru ca tabloul Iernii pe uliță să fie complet, în expoziție mai apar o sanie, dar și fațada unei case. Expoziția va fi deschisă până în martie 2020.

https://www.facebook.com/complexmuzeal.bistritanasaud/posts/2191596814474144?__xts__[0]=68.ARCYSXBg0U_JQs3m23NkrJ_74NvLfQV39_iM83YVd345CR4AQ3_mfJXGcR67RykWekkTAtHe7_DMgUfH7BTYpixxkcWUmG7kub-MV8FFQSny_MqvYNmyhYtr-M5abQBnNi0YxyFJPKbPKrUPxqUJ4DXEPu-JFbRW18SSNiGqR8L6TWTzK1YpOLYWzuAa52ST2qNEtnYzsrMJc1k9GRLU7QST3RHrprKBHBkpdiaQJt-DMMKDIz-bpRvV6GWczGZ_fBk4At1piMN2PCAGnrVJN1kuBBzriGoiuc3qh7UxZo6I5hfiVcYUeBK1mOUBF0ZV5cAdgp0KPS_sS8WZzgR0Okwum0Wg&__tn__=-R

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.