Actualitate Recomandări

Care este programul președintelui Klaus Iohannis la Bistrița

”După cum s-a văzut și în primul tur al alegerilor prezidențiale, favorabilitatea pentru președintele Klaus Iohannis în județul Bistrița-Năsăud este una substanțială, uriașă. Este și motivul pentru care mâine președintele Klaus Iohannis va fi la Bistrița, pentru a le mulțumi direct, nemijlocit, bistrițenilor, locuitorilor județului Bistrița-Năsăud pentru încredere și în același timp pentru a-i asigura și a ne asigura pe toți că este partenerul nostru, partenerul celor care locuim în Bistrița-Năsăud, alături de Guvernul României, în efortul de a ridica județul de la ultimul județ din România ca venituri printre județele prospere”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a menționat că are ”un moment de satisfacție, de bucurie” pentru că invitația pe care i-a adresat-o președintelui Klaus Iohannis la Cotroceni, de a veni la Bistrița, a fost acceptată.

Președintele României, Klaus Iohannis, va ajunge sâmbătă 16 noiembrie la ora 14.00 în Piața Centrală, pe latura estică a Bisericii Evanghelice, înspre pietonalul Liviu Rebreanu.

Apoi, se va deplasa spre sediul PNL Bistrița-Năsăud de pe pietonal, unde va avea discuții cu conducerea și primarii partidului timp de 15-20 de minute, după care, tot pe jos, va merge la Sala Polivalentă prin Piața Morii.

În fața Sălii Polivalente președintele Iohannis va face declarații de presă, iar la ora 15.00 va începe mitingul electoral, la care vor mai participa, printre alții, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Alina Gorghiu, Dan Motreanu.

În primul tur, candidatul PNL Klaus Iohannis a câștigat alegerile în Bistrița-Năsăud cu 48,76%, rezultatul în municipiul Bistrița fiind de 48,05%.

Klaus Iohannis a mai fost la Bistrița în 17 septembrie 2014, în perioada electorală de dinaintea scrutinului de acum cinci ani.

19 comentarii

  • Bistriță de struți și creți,
    Repugnată-n cântăreți,
    Bistriță cu arteziene
    De camarazi, razi și pene,
    Bistriță crunt imbecilă,
    Ce votează cu Dăncilă,
    De la Beclean înspre Șanț
    Suci și deneși fac bilanț,
    De la Matei spre Tihuța,
    Trec lingăii cu periuța
    Și de la Teaca la Zagra,
    Ne joacă la alba-neagra.
    Prietene, cum să regreți
    Bistrița de struți și creți?

    • Salut
      Rog cetatenii din Bistrita, care au fost
      la meditatii la dl Johannis, sa-l ajute sa-
      si reaminteasca :
      1. Cat costa o sedinta de meditatii la dl.
      Kwj ?
      2. Daca primeau chitanta pt sumele platite
      3. Daca banii se dadeau la vedere dau in plic.
      4. Daca stiu din sursa credibila , ca dl Kwj a declarat la fisc si a platit taxe pe
      sumele incasate.
      Va multumesc

  • Eu numai pentru faptul că doar PSD a sustinut referendumul pentru familie o să îi votez mult și bine. Și apoi nu au ceilalți candidați mai străluciți. Cred că toți creștinii practicanți ar trebui să facă la fel și mai ales pocăiții

    • Destul de rau ca jumatate dintre noi au inca mentalitati din anii 50. In anii 50 cred ca procentul celor care ari fi votat scoaterea partidelor istorice in afara legii era de 80-90%, de aceea a si fost posibil sa le elimine din viata politica in aplauzele maselor, dar tot e bine ca e pe trend descendent.

    • Asta e de fapt si motivul pentru care oameni precum Werner ajung presedinti si au sanse si la al doilea mandat.

      Acuma votam sa nu iasa „analfabeta” de care se teme Werner sa participe la o dezbatere cu ea.
      In 2009 lumea l-a votat pe „anticomunistul” si „antisecuristul” Petrov, de spaima sa nu iasa „omul rusilor” – actualul secretar general adjunct al NATO. Atat poti fi de usor de fraierit astia fini, care bubuie de inteligentza. =))

  • Asteptam cu nerabdare sa auzim de la el: PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd …psd, PSD, PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd …..PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd…..PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd

    Daca USR o sa castige multe voturi la urmatoarele alegeri, o sa auzim: USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr, USR, USR, esere, usr

    Doar si cu PSD a facut protocoale, cu Adrian Nastase, pe urma: PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd …psd, PSD, PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd …..PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd…..PSD, psd PE-SE-DE, Psd, PSD, psd

  • o să spună be he he (ca veorica) – be he he , să înțeleagă și ciobanii de ce-i proastă oaia când se cakă-n lapte.

    • Va considerati ciobani? Ca Werner strict voua vi se adreseaza. nu cred ca la pupancureala respective o sa participe si votanti ai lui Dancila. Deci „be he he” o sa va spuna voua, iar voi ii veti raspunde „be he he”. =))

  • Toti cei ce va luptati muncitoreste sa va aratati talentul ,uneori indoielnic,ati face mai bine sa mergeti maine sa-l vedeti pe presedintele care onoreaza prin prezenta acest micut ,cochet si ordonat municipiu,care poarta amprenta inaintasilor sai,pe care speram sa nu-i compromitem prin atitudinea noastra.Oricat de invrajbiti am fi,sa recunoastem ca alegerea Bistritei pt acest turneu electoral e o recunoastere pozitiva pt noi.

  • “Care este programul președintelui Klaus Iohannis la Bistrița” este titlul articolului si eu am sperat ca in sfarsit are si Iohannis un program politic, are ceva de spus oamenilor, dar din pacate am realizat ca nu despre asta e vorba… Iohannis nu are nimic de spus, doar un slogan slab, pueril, gol… ”o Romanie normala”…hai sa fim seriosi….un intelectual, cu o pregarire eminenta nu foloseste astfel de fraze fara sens, fara un mesaj…
    Sa- l votez? Totusi de ce? Nu am auzit de la el mai nimic referitor la o strategie fiabila de incredere. Slab. Numai penelistii au aparut ca ciupercile cum ca vor aduce raiul pe pamant de acum incolo. Bla blauri ieftine, de care ne-am saturat, sincer.
    Pe cine sa votez? Sincer, nu stiu….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS