Actualitate

”Colibița: Distracție în siguranță”, o campanie ISU Bistrița-Năsăud

Electrica

ISU Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Consiliul Județean și ADI Turism, desfășoară pe toată durata sezonului estival campania de conștientizare ”Colibița: Distracție în siguranță”, care își propune să contribuie la creșterea gradului de informare și reducerea riscurilor.

Campania vizează prevenirea incidentelor de tip înec în zona lacului Colibița, o destinație turistică tot mai frecventată în sezonul estival. Scopul principal este promovarea unui comportament responsabil în rândul turiștilor care aleg activități de agrement în apropierea apei.

Mesajul campaniei este clar: ”Siguranța nu este opțională. Viața ta contează. Alege distracția în siguranță”.

Grupurile-țintă ale campaniei sunt adolescenții, considerați o categorie vulnerabilă, și persoanele care consumă alcool sau substanțe interzise și se implică în activități de înot sau navigație pe lac.

La inițiativa ISU Bistrița-Năsăud a fost organizată o întâlnire cu operatorii de turism din zona Colibița, în cadrul căreia au fost prezentate principalele direcții ale campaniei și capacitățile de intervenție ale unității în zonă. Reprezentanții unităților de cazare și agrement s-au raliat demersului, exprimându-și disponibilitatea de a susține mesajul campaniei atât prin afișarea materialelor informative în locațiile proprii, cât și prin promovarea acestora în social media. În cadrul întâlnirii au fost prezentate resursele de intervenție ale ISU în zona Colibița, timpii de răspuns, bilanțul recent al misiunilor și atribuțiile echipei de scafandri din cadrul inspectoratului. De asemenea, au fost discutate modalitățile prin care pot fi diseminate informații utile turiștilor, prin colaborarea cu personalul din pensiuni, hoteluri și alte unități de cazare.

Campania este însoțită de afișe, pliante și bannere distribuite cu sprijinul ADI Turism Bistrița-Năsăud în punctele de interes turistic. De asemenea, a fost realizat un clip video care va fi promovat în mediul online, pe platformele Facebook, Instagram și TikTok.

Pentru evitarea unor situații tragice, salvatorii recomandă respectarea următoarelor măsuri de siguranță: Nu intrați în apă sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise. Purtați vestă de salvare pe toate tipurile de ambarcațiuni. Evitați deplasarea cu ambarcațiuni la lăsarea serii sau pe timp de vizibilitate redusă. Înotați doar în locuri special amenajate. Supravegheați copiii în permanență, chiar și în zone aparent sigure. Respectați semnele de avertizare și recomandările salvatorilor.

@isubistrita

🔥🚒 Colibița e pentru distracție, nu pentru tragedii! 🤿💦 Respectă regulile, salvează vieți! 🎥 Distribuie clipul campaniei „Colibița: Distracție în siguranță” și ajută-ne să prevenim înecurile în zona lacului! 🔁 Dă share, poate chiar salvezi o viață! #ColibițaÎnSiguranță #ISUBistrița #SalvatoriÎnAcțiune #FiiResponsabil #VacanțăFărăRiscuri

♬ Inspiring Motivation for a Cinematic Background – AurbanniAudio

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.