Recomandări Social

Colibiţa, „lacul lebedelor”. Şcoala de Balet Ovidiu Danci şi-a mutat cartierul general la munte (FOTO)

Colibiţa a devenit, vara aceasta, un veritabil lac al lebedelor. Şcoala de Balet Ovidiu Danci şi-a mutat cartierul general la munte unde au loc patru serii de tabere a câte 15-16 participante. Deja, au avut loc două serii şi mai urmează încă două. Fetiţele care se află zilele acestea la Colibiţa au avut marea şansă să întâlnească o stea a baletului mondial, pe Judith Turos, care a venit tocmai din Germania să le împărtăşească din vasta ei experienţă de prim-balerină.

 

„Ceea ce facem noi aici este o alternativă la taberele clasice. M-am gândit să le ofer acestor fete oportunitatea să studieze şi în timpul vacanţei baletul aici, la munte, unde avem toate condiţiile, iar fetele se pot dedica total dansului, baletului, gimnasticii ritmice. Aici, la Colibiţa, împreună cu Laura Boldor, am conceput un program foarte frumos, avem o sală foarte frumoasă, invitaţi extraordinari care au venit şi ne-au sprijinit. E important ca fetele să nu întrerupă antrenamentul niciodată. Dacă vor să ajungă balerine, prim-balerine nu se poate decât cu disciplină, cu dedicaţie, cu foarte multă muncă. Am invitat-o aici pe Judith Turos, o stea a baletului mondial, ca fetele să vadă că se poate să ajungi departe dacă munceşti şi ai talent. Judith e un foarte bun exemplu că, atunci când eşti pasionat de ceva şi munceşti, îţi sunt deschise toate drumurile”, a spus Ovidiu Danci.

La rândul ei, profesoara de gimnastică ritmică Laura Boldor a spus că, în primul rând, în tabără fetele învaţă să se descurce singure: „Multe dintre ele sunt pentru prima dată într-o tabără. Chiar şi la 5 ani învaţă să-şi pregătească hainele, să fie foarte organizate, cum să mănânce, cum să mănânce, să se spele. Au parte aici de un program, de disciplină. Pe urmă, rămân cu amintiri. Şi eu, ca sportivă, am rămas cu amintiri din astfel de tabere. Apoi fac o pregătire de bază, aerul de aici e foarte bun, natura. Facem antrenamente în aer liber. Noi stăm tot timpul în sală, iar faptul că aici respirăm aer curat, afară, face ca ele să primească o rezistenţă care le ţine tot anul. Fac activităţi, se împrietenesc foarte tare, iar prieteniile acestea durează mult. Nu toate vor ajunge balerine de profesie, dar ceea ce învaţă acum legat de ţinută  le va fi de folos toată viaţa. Este o educaţie specială ceea ce primesc aici”.

Timp Online a realizat şi un interviu cu Iudith Turos pe care îl vom publica în ediţia de joi.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS