Actualitate

Colibiţa: Un elev de clasa I, ţinut în genunchi şi cu mâinile sus de învăţătoarea care îl trimisese la bar

Un copil de clasa întâi din Colibiţa, Marin Dologa, a fost pedepsit aspru de învăţătoarea lui Paulina Pavel pe care, susţin părinţii lui, ar fi supărat-o întrucât a cumpărat de la barul la care l-a trimis două pachete de chipsuri în loc de unul, iar un pachet l-ar fi desfăcut pe drum. Supărată, învăţătoarea l-a scos pe hol, în genunchi, cu mâinile sus. Mama lui l-a găsit aproape amorţit.

Familia Dologa are trei copii, doi mai mici şi unul în clasa întâi. Doamna Dologa ne-a spus că joi, în jurul orei 11.00, s-a dus la şcoală cu cei mici să-l ajute pe cel mare să predea cărţile.

„L-am găsit pe coridorul şcolii în genunchi cu mâinile sus. I-am spus să se ridice. Copilul plângea că e amorţit. Am intrat în clasă să văd ce s-a întâmplat. Învăţătoarea râdea şi mi-a spus să-mi spună copilul ce s-a întâmplat pentru că ea nu poate să-mi spună. Într-un final, mi-a spus că i-a dat patru lei şi l-a trimis în pauza de zece la magazin, la bufet, mai exact să-i cumpere o pungă de chipsuri. Copilul a cumpărat două pungi. Una a desfăcut-o pe drum şi a mâncat-o el. Ajungând la şcoală, doamna învăţătoare s-a enervat că de ce a luat două pungi şi a minţit că au costat trei lei şi restul nu l-a mai luat şi pentru asta l-a ţinut din pauza de la zece până la 12 când am ajuns eu la şcoală în genunchi, pe coridor. În pauza de 11.00, l-a dus după ea în faţa cancelariei şi l-a ţinut şi acolo. Toţi copiii au râs de el şi l-au umilit în ultimul hal. Presupusa doamnă directoare, în loc să-l ridice şi să-l trimită în clasă, s-a dus şi a răcnit şi ea la el din spusele altor copii mai mari”,a  declarat ea.

Femeia a spus că a sunat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi că se va prezenta cu o declaraţie. Vineri s-a dus din nou la şcoală, iar acolo a găsit mai multe fetiţe care, pretinde ea, scriau „nişte declaraţii false”. „Fetiţele scriau că băiatul meu a avut un comportament urât, că a scuipat şi aşa mai departe şi că de aceea l-a pedepsit învăţătoarea. Chiar dacă s-a întâmplat aşa, ea trebuia să ia măsuri atunci când s-au întâmplat lucrurile acestea, nu ieri când l-a pus în genunchi timp de două ore”, a declarat ea.

Familia Dologa vrea acum pedepsirea învăţătoarei pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete.

Contactată telefonic, educatoarea Livia Pavel, coordonatorul Şcolii Colibiţa, a declarat: „Să fiu sinceră nu era o pedeapsă atât de mare. E o învăţătoare foarte silitoare. Eu sunt educatoare la grădiniţă, eu nu mint. Eram înăuntru şi nu am văzut totuşi cât a stat.  Nu ştiu ce s-a întâmplat. A minţit copilul. Nu e firesc să fie ţinut un copil pe hol în genunchi cu mâinile sus”, a spus doamna Pavel.

Întrebată cum este posibil ca un copil de clasa întâi să fie trimis la bar să cumpere chipsuri unui cadru didactic, Livia Pavel a spus: „Asta s-a întâmplat, dar nu este corect”. Ea a declarat că a stat de vorbă cu învăţătoarea Paulina Pavel şi i-a spus să nu se mai întâmple aşa ceva.

„Eu am întrebat ce a făcut copilul de stă în genunchi, el nu mi-a răspuns şi atunci mi-a explicat doamna. (…) Noi vom merge la şcoala de centru pentru a preda cataloagele şi vedem ce măsuri se vor lua”, a declarat coordonatorul de centru.

Contactată telefonic, învăţătoarea Paulina Pavel (foto) ne-a spus că l-a rugat pe copil să-i cumpere o pungă de pufuleţi, iar el a venit cu una de chipsuri şi fără rest, ceea ce, în opinia ei, este furt.

„A furat tot timpul de la colegi şi acum l-am pedepsit pentru că a minţit în legătură cu restul”, a declarat ea. Învăţătoarea mai spune că băiatul are totuşi calificativ „foarte bine” la purtare şi recunoaşte că nu a folosit instrumente didactice să-l pedepsească. Aşteptăm punctul de vedere oficial al ISJ în acest caz.

ACTUALIZARE Familia Dologa ne-a contactat să ne spună că nu va depune nicio plângere la ISJ întrucât problema s-a rezolvat pe plan local, la Bistriţa Bârgăului, iar învăţătoarea şi-a cerut scuze şi a spus că nu va mai face aşa ceva în viitor.

Cristiana Sabău

Sursa foto: Facebook

15 comentarii

  • in cazul acesta sunt doua variante:1. ori isi dau demisia amandoua. 2 sau daca nu aleg prima varianta sa fie date afara din sistem, e simplu.

    • In acest caz, de vina este invatatoarea, ea nu avea de ce sa trimita un elev, indiferent ca era la ora sau in pauza, sa ii cumpere cipsuri, traim in Romania si asta nu mai e demult o scuza, ar trebui sa fim trasi la raspundere cand facem niste fapte rele.

  • Cum pedepsim pe cei ce au renovat Scoala Gimnaziala Jelna (spre exemplu), iar acum o inchid? Asta da studiu de fezabilitate !!!

  • Am informatii, dar dupa cum vedeti, in ultima perioada, comentez tot mai rar materialele. Opiniile multora dintre cei ce fac comentarii, denota atata spirit revansard, superficialitate, rautate, s.a., incat mai nou, prefer doar sa citesc (evident atat cat imi permite timpul). Succes in tot ceea ce faceti doamna Cristiana Sabau.

  • Ziarista Cristiana Sabau ar trebui sa se informeze in legatura cu acest CAZ nu numai telefonic si sa creada spusele celor din jur in necunostinta de cauza. Asa putem face rau unor persoane pe care nu le cunoastem .De unde a stiut ea adevarul daca nu a fost la fata locului,sa i-a declaratii personal de la persoanele implicate . Asa putem spune orice despre oricine ca sa fim si noi in centrul atentiei cu o stire. VAI DE EA PRESA SI DE ELE INFORMATII NEPRECISE SI DE EA ZIARISTA…..:)))) ZIARISTOAIE ,ZIARISTICUTA,ZIARISTICICA SI ,,ZIARISTINIMICA,, :)))))))) Asa se poate numi aceasta creatura pentru informatiile postate.

  • Subiectul acestei ştiri este bazat pe declaraţii făcute de cei în cauză, cei care acuză şi cei care se apară. Judecata îi aparţine cititorului aşa cum e corect.
    Chiar dacă aş fi mers la Colibiţa, tot nu aş putut face altceva decât să discut şi să înregistrez aceleaşi vorbe pe care le-am auzit la telefon. În cazul în care nu aţi aflat, ca oameni nu suntem omniprezenţi. În plus, nu sunt organ de anchetă ca să folosesc detectorul de minciuni. Mă bazez pe buna credinţă a celor care mă informează, motiv pentru care îi şi citez. Folosesc de asemenea verbele „declară”, „spune”, „susţine”.
    Pe de altă parte, familia Dologa m-a sunat sâmbătă noaptea în jurul orei 23.00 să mă ameninţe cu „avocaţii”. Nu am înţeles de ce şi cred că nici cei doi soţi. Văd că mai nou nu se mai ameninţă cu „avocatul”, ci cu „avocaţii”. E noua tehnică de intimidare după cea de postare de comentarii calomnioase sub umbrela anonimatului. .
    Tuturor celor care insistaţi cu ameninţările vă spun doar atât:
    1) eu nu risc să scriu ştiri cu subiecte sensibile fără să înregistrez fiindcă ştiu prea bine că oamenii uită de la mână până la gură ce au declarat.
    2) ameninţările cu „avocaţii” mă amuză. Nu uitaţi că s-a scos calomnia din Codul Penal, iar dacă vreţi să-mi cereţi ceva în Civil, trebuie să plătiţi.
    3) e amuzant să citeşti comentarii pline de greşeli gramaticale scrise de unii care vor, vezi Doamne, să te pună într-o lumină proastă.

  • Anonimul este un civilizat, un smecheros iesit de la bingo care vrea sa o jigneasca pe una dintre una cele mai bune ziariste. Urat din partea anonimului!

  • Oamenii de buna credinta ,,sunt pe cale de disparitie,, nu mai fiti asa credula doamna ZIARISTINIMICA . TOT SATUL VA POATE CONFIRMA ,daca ati veni la fata locului sa strangeti informatii corecte ,Acesti oameni de buna credinta care sunt pe cale de disparitie v-ar confirma ca aceasa mama ,,DACA SE POATE NUMI MAMA,,i-si trimite copilul prin toate bufetule satului dupa tutun si alcool la orice ore din zi si din noapte.Aceasta este o fapta foarte,foarte grava comisa de aceasta mama care nu poate rezista fara tutun si alcool.Fapta acestei mame este mult mai grava decat a acelei invatatoare care este inconjurata de copiii care-i are in grija ,ASA CUM ARE O CLOSCA GRIJA DE PUII EI .Din imaginea postata de mai sus reiese ca este foarte apropiata de copii si iubita de acestia.Nu cred ca i-a pedepsit asa cum spuneti doamna ,,ZIARISTINIMINCA,,.

  • Din păcate, doamna învăţătoare a recunoscut cu vocea ei că a trimis copilul la bufet. Deţin această înregistrare fiindcă am contactat-o şi am discutat cu ea. Tot dânsa mi-a spus că acest copil fura, dar avea „foarte bine” la purtare, ceea ce nu este normal. Furtul e o faptă condamnabilă care se sancţionează prin scăderea notei la purtare. Sper că sunteţi de acord că cel mai puţin normal este ca un profesor să trimită elevii, în timpul orelor, la bar.
    În privinţa părinţilor, reclamaţi-i la Protecţia Copilului dacă dvs. consideraţi că au un comportament abuziv şi aveţi dovezi. Aici vorbim de o întâmplare de la şcoală.
    Nu sunt credulă şi, întrucât eu vă respect şi vă răspund civilizat, deşi continuaţi să jigniţi, v-aş ruga să încercaţi să faceţi la fel în cazul în care mai postaţi comentarii.

  • ZIARISTINIMICA CRISTIANA SABAU ce informatii precise ati mai adunat de la acei oameni,care azi spun una maine spun alta?
    Isi schimba declaratia pt ca MINT, si se tem .
    La numele ZIARISTINIMICA se mai poate adauga si numele CREDUNILIMICA.
    DACA VRETI SA MAI FACETI VREUN REPORTAJ VREODATA ADUNATI INFORMATII DE LA FATA LOCULUI NU TELEFONIC.
    NU AVETI NICI O DOVADA PRECISA SI CORECTA CA SA ACUZATI NISTE OAMENI PE CARE NU II CUNOASTETI
    CU STIMA ANTONICA PENTRU !!!!!!!!!!!!!!ZIARISTINIMICA CEA CREDULINIMICA!!!!!!!!!!!!!!!

  • Doamna Sabau, o discutie prelungita cu niste oameni frustrati, nu duce nicaieri.

Apasă aici ca să comentezi

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS