Actualitate Recomandări

Compania Rombat Bistrița, amendată cu 657.000 de euro. Care este motivul

ACTUALIZARE Consiliul Concurenţei a sancţionat 12 companii de pe piața producţiei, distribuţiei şi comercializării de acumulatori auto (1 producător și 11 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de 3.291.715 lei (aproximativ 731.492 euro).

În cadrul investigației, Consiliul Concurenţei a constatat încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor în perioada 2008-2013 între producătorul Rombat SA Bistriţa și distribuitorii săi (Chimszed Impex SRL, Dova Com SRL, Fado Trade SRL, Fast Consignaţie SRL, Genamag SRL, Nelson SRL, Romprioxim Impex SRL, Rubin SRL, Super-Sim SRL, Tenet SRL şi Zetas Batrom Impex SRL).

Astfel, contractele încheiate între Rombat SA și distribuitori, în perioada 2008-2013, prevedeau clauze prin care se stabilea un preţ minim sau fix aplicabil la revânzarea produselor Rombat către vânzătorul final.

Prin încheierea acestor înţelegeri, părţile au intenţionat să îşi asigure reciproc beneficiul rezultat din vânzarea acumulatorilor auto Rombat, consumatorul final fiind obligat să plătească un preţ mai mare pentru aceste produse.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate producătorului Rombat, 2.957.894 lei (aprox. 657.310 euro) şi distribuitorului Tenet SRL, 71.521 lei (aprox 15.894 euro).

Toate cele 12 companii au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 30% din nivelul de bază.

Conform Legii Concurenței, sunt interzise orice înțelegeri între companii care denaturează concurența, în special cele prin care se stabilesc prețurile de vânzare sau cumpărare. Consiliul Concurenței încurajează companiile implicate în înțelegeri anticoncurențiale să contacteze autoritatea de concurență, să își recunoască participarea la încălcare și să furnizeze dovezi privind înțelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanțiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

Rombat a înregistrat în luna noiembrie 2017 cele mai mari recorduri din toate timpurile, pentru producție – 292.177 de baterii și pentru vânzări – 288.525 de baterii. Rombat este parte a grupului sud-african Metair Investments Limited, al treilea producător de pe piața de baterii din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Într-un comunicat de presă semnat de directorul general Ioan Repede, Rombat face câteva precizări cu privire la sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței societății și distribuitorilor săi:

”1. Investigația Consiliului Concurenței a avut ca obiect îngrijorarea autorității cu privire la câteva formulări neclare, ambigue, cuprinse în cadrul contractelor de distribuție din perioada 2008-2013.

2. În practică însă, Rombat nu a urmărit niciodată ca prin contractele încheiate cu distribuitorii săi să fixeze prețurile de revânzare ale acestora, aceștia din urmă având întotdeauna libertatea de a practica propriile politici de preț.

3. Consiliul Concurenței nu a probat în cursul investigației sale faptul că distribuitorii au aplicat în piață o politică de preț stabilită de Rombat.

4. În final însă, Rombat și distribuitorii săi au recunoscut culpa în utilizarea în perioada 2008-2013 a clauzelor contractuale neclare, interpretabile, având în vedere faptul că autoritatea de concurență poate sancționa întreprinderile și pentru încălcări de obiect ale legii (simpla existență în contracte a unor formulări care pot fi interpretate ca practici anticoncurențiale) – procedura de recunoaștere a faptei aducând o serie de beneficii întreprinderilor investigate ce apelează la aceasta”.

13 comentarii

  • Bine că între producătorii de tigari nu-i întelegere! Cum mama drecului când producătorul stabilește pretul maximal ,tu vânzător nu ai dreptul să pui un pret corect,ci trebuie să vinzi cu adaus comercial de 0,1% .Nu sunt fumator dar nu e corect după ce au cumparat marii producători de tutun toate fabricile la doi lei ,amarasteanul a rămas fara Nationale,Mărășești sau Carpati fiind obligat să cumpere doar de la multinaționale care lasă in tară cancerul și scot afară profitul.
    PAREREA MEA!

  • Rombatul este o firma serioasa, imi pare rau sa aud de astfel de intelegeri, dar
    pana la urma piata este cea care dicteaza trendul.

  • Ai dreptate Maria Rombatul pune painea pe masa la sute de oameni, bine da, cei ce praduiesc tara primesc pensii speciale. PACAT DE TARA ASTA FRUMOASA.

    • Ai mare dreptate.Pe cei cu pensii speciale nu-i intreaba de sanatate, pe rombat care da de lucru atator oameni sare repede statul sa faca dreptate.Pentru cine?Nea Ion se plange de producatorii de tigari.Pai primul lucru de care sa se planga este ca-i el fire slaba si nu se poate lasa de fumat.asta ar trebui sa faca nu sa-i injure pe producatori.Oameni de r….

  • D-le Repede? Mi-ar fi rusine sa mai fac un comunicat de presa!!! Nu cred ca ,Consiliul Concurentei ar avea interese sa sanctioneze ROMBAT ,fara un motiv anume!! Ce vreau sa va spun!…In perceptia foarte multor oameni care cumpara baterii de la firmele”CAPUSA”, pe care le „administrati”( in care majoritatea celor care profita sunt „fratii d-voastra”) ,nu aveti o imagine definita in bine !! Intotdeauna ,banii,interesele,etc…nu sunt placute DOMNULUI DUMNEZEU! Dar..fiind si d-voastra „pamantean”….! Nu vreau sa judec pe nimeni! Sa fiti sanatos ,d-voastra si toata familia!

    • Nu stiu ce intelegeti dvs prin „capusa”, cred ca confundati cu termenul de distributie, majoritatea firmelor lucreaza prin distributie, ca e Coca Cola, ca e un producator de masini etc.,putine firme vand direct, aceasta nu inseamna ca produsul ajunge mai ieftin la clientul final, pentru si firma producatoare are cheltuieli de distributie, vanzare… distributia este o veriga, normala, in lantul de vanzare de la producator la clientul final.

  • celmai bine pt Rombat ar fi sa inlocuiasca toti distribuitorii cu proprile magazine Rombat ,n ar mai exista nici o intelegere si nici un consiliu al concurentei care sa si exprime parerea

    • De cele mai multe ori aceasta practica s-a dovedit mai putin eficienta decat distributia, distributia daca este facuta de un firma separata aceasta intotdeauna va cauta sa fie profitabila, sa vanda, sa ajunga la clientul final.

  • D-le Alex, vorbiti ca unul care acum invata alfabetul. Confundati painea cu cutitul, aveti grija, cutitul nu se mananca. Ziaristi au un singur scop, sa-si vanda ziarul, cauta sezationalul, niciodata nu se vor scrie comunicatele in forma concreta si clara, cu o interpretare usor de inteles pentru cei care citesc, precum este realitatea. Cum va permite-ti sa judecati pe cineva de care nu stiti nimic?, sa face-ti referiri la anumite forme de asociere sau organizatii.
    Sa va fie rusine d-le Alex, daca aveti bun simt.
    Rombatul nu se opreste, fi-ti pe pace.
    Rombatul este o firma SERIOASA, cu salariti SERIOSI, sensul este numai inainte in frunte cu D-l Repede.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS