Social

Comuna Dumitra se dezvoltă. Intravilanul creşte cu circa 200 de hectare

Primăria Dumitra a decis să crească suprafaţa din intravilan cu circa 200 de hectare întrucât, în ultimii ani, s-au edificat construcţii noi, iar comuna s-a dezvoltat. Astfel, potrivit noului Plan Urbanistic General (PUG), numai la nivelul localităţii Dumitra vor fi scoase din intravilan suprafeţe de 51,21 ha şi vor fi introduse în intravilan 176,28 ha. De asemenea, la nivelul localităţii Cepari vor fi scoase din intravilan suprefeţe de 24,67 ha şi vor fi introduse în intravilan 49,82 ha, iar în Tărpiu vor fi scoase din intravilan suprefeţe de 20,02 ha şi vor fi introduse în intravilan 58,36 ha.

„Terenurile introduse în intravilan reprezintă zone în care terenul bun de fundare şi existenţă utilităţi şi drumuri care au dus la o dezvoltare a zonei în ultimii ani. De asemenea s-au introdus în intravilan suprafeţele necesare pentru dezvoltarea unor funcţiuni noi – zonă turistică sau pentru dezvoltarea masivă a unor funcţiuni existente, susţinând astfel direcţia de dezvoltare actuală a comunei”, susţin autorităţile locale prin vocea primarului Gheorghe Bălăjan (FOTO).

Conform unui document depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului, suprafaţă de 23,22 ha a fost introdusă prin PUG-ul actualizat ca spaţiu destinat depozitului ecologic de deşeuri din localitatea Tărpiu. Aceasta suprafaţă cuprinde atăt amenajările deja existente legate de acest depozit cât şi terenul necesar realizării proiectului existent.

„Terenurile scoase din intravilan reprezintă zone care din cauza naturii terenului de fundare, a pantelor prea mari a versanţilor sau a lipsei infrastructurii de drumuri şi utilităţi în zonă, implicit zone în care ridicarea construcţiilor ar presupune costuri mai mari”, se arată în document.

Bilanţul teritorial propus al comunei Dumitra se va compune din: extravilan: – terenuri arabile – 2162,49 ha;  pășuni-fâneţe – 3300,40 ha; vii – 4,65 ha;  păduri – 1830,87 ha; livezi – 101,40 ha; ape – 83,44 ha; căi de comunicație – 86 ha;  terenuri neproductive – 52 ha; curţi-construcţii – 2,41 ha.

Intravilan: – terenuri arabile – 390,94 ha,  pășuni -fâneţe- 287 ha; vii – 1,32 ha; păduri – 0 ha; livezi – 26,60 ha;  ape – 10,56 ha; căi de comunicație – 69 ha ;  terenuri neproductive – 13 ha; curţi-construcţii – 112,35 ha.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS