Social

Comuna Feldru, în sărbătoare de Sfântul Ioan. Peste o mie de oameni la eveniment

Momente festive în comuna Feldru de Sfântul Ioan, ocazie cu care a avut loc un dublu eveniment: ieşirea la pensie a preotului Ioan Iliş după 42 de ani de activitate misionară în comună, şi instalarea oficială a noului preot, Ioan Clapa, care a slujit, în ultimii cinci ani la Piatra. Tranziţia s-a făcut în prezenţa protopopului Năsăudului, Ioan Dâmbu.

Potrivit consilierului local ALDE Ştefan Sîngeorzan, la Sfânta Liturghie oficiată de şase preoţi, au asistat peste o mie de credincioşi, inclusiv primarul comunei, Grigore Ţiolan şi consilierii locali. Întreaga familie a noului preot a fost şi ea prezentă la slujbă, atât părinţii pr. Clapa, cât şi soţia, profesoară de muzică la Sîngeorz-Băi, dar şi copilul lui. Au mai fost numeroşi credincioşi şi prieteni din Spermezeu, localitatea de origine a preotului, respectiv multe persoane din Piatra, localitate în care a slujit în ultimii cinci ani, şi care s-au îmbrăcat în costume populare în cinstea acestui moment.

„La sfârşit, preotul Iliş a primit în dar de la preoţi un veşmânt preoţesc. I l-a înmânat părintele Toader Grigore împreună cu care a slujit 25 de ani. De asemenea, din partea părintelui nou instalat toţi copiii care au participat la slujbă au primit cadouri. La sfârşit, toată biserica a cântat La mulţi ani! în cinstea tuturor Ionilor, dar mai ales a celor trei preoţi: Ioan Iliş, Ioan Clapa şi Ioan Dâmbu. A fost un moment de trăire sufletească deosebit”, a spus Ştefan Sîngeorzan pentru Timp Online.

2 comentarii

  • Cu permisiunea dumneavoastra vreau să multumesc și pe această cale părintelui Ilis Ioan pentru tot ce a făcut pentru locuitorii com.Feldru sa-i doresc multă sănătate și multi și fericiti ani.Mult succes părintelui Ioan Clapa,iar tuturor feldrihanilor un an nou binecuvântat ,cu sănătate și împliniri.LA MULTI ANI!

  • cele mai calduroase si sincere urari de respect pentru preotul com feldru fiind cel mai longetive preot din com noastra si un mare om sufletist si de mare ajutor intregi crestinetati din feldru .in numele diasporei din feldru eu dan galben frim transmitem .la multi ani preotului ILIS IOAN .si cal iubim cu toti feldrihani pentru tot cea facut pentru intreaga comuna si fara diferente …vrem sal invitam sa fie de sf marie in centrul satului nostru cudiaspora si toti care doresc .sa fim binecuvantati de dumnealui in activitatile ce le facel ca si voluntari si din placere pentru toata com feldru …dom parine feldru te iubeste la multi aniiiiiiiiiiiiii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS