Social

Comune mici, interese mari. Aleșii care au făcut ce au vrut cu avutul public, dați în judecată

Agenția Națională de Integritate (ANI) a deschis un proces la Tribunalul Bistrița-Năsăud prin care cere anularea a două hotărâri de consiliu local din 2015 și 2017, printre pârâți aflându-se și Avram-Ucu Cornea, fost viceprimar al comuneidemis în urma unei hotărâri a CL Silivașu de Câmpie din data de 8.12.2021.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 07.01.2022.

Întrucât site-ul Primăriei Silivașu de Câmpie nu are arhivate decât documente din 2020 încoace, putem doar să presupunem că este vorba de acele hotărâri privind închirierea suprafețelor de pășune care constituie domeniul public al comunei Silivașu de Câmpie, de 7,1 ha, respectiv 6,7 ha, pe care le-a votat pentru a fi date în favoarea sa fostul viceprimar Cornea în mandatele de consilier local 2012-2016 și 2016-2020 și, cel mai probabil, a încasat bani de la APIA sub formă de subvenții.

În 2019, Cornea Avram-Ucu a fost declarat de inspectorii ANI în conflict de interese administrativ. Între timp și mandatul primarului din Silivașu de Câmpie Ioan Tiberiu Cămărășan a încetat de drept din aceleași motive. Prefectul a emis ordinul în luna noiembrie 2021. Atât fostul primar, cât și fostul viceprimar au candidat din partea Alianței pentru Silivașu de Câmpie, ei fiind membri ALDE.

Toate acestea s-au întâmplat într-o comună care, la recensământul din 2011, avea puțin peste 1000 de locuitori.

România are 3.228 de primari care administrează tot atâtea „unități administrativ-teritoriale“ (UAT), respectiv comune, orașe sau municipii. Însă 375 de comune au sub 1.500 de locuitori, arată datele din 2020 ale Ministerului Dezvoltării. 90% din localitățile mici nu reușesc să plătească nici măcar salariile angajaților și aleșilor locali. Mai multe AICI.

2 comentarii

  • Prin prezenta noastra la vot legitimam astfel de netrebnicii.In Romania trebuie de urgent facuta o reforma amninistrativa si una parlamentara.Sa avem un parlament suplu si cel mult 6 regiuni cu comune cumulate.Altfel vom plati vesnic fripturisti si aventurieri .

  • Politicul nu vrea ordine și disciplină în țară, știu ei de ce. Dar totuși, mai sunt 8 ani, ca să facem 40, cât a rătăcit Moise prin pustiu după dezrobirea egipteană până a dat cu toiagul în Marea Roșie. Acum avem pe „E Ciucă al nostru” dar va veni și „Moise al nostru” să dea cu toiagul în Parlament și să să facă ordine. Astfel se simte pucioasă de Kazahstan…!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS