Cultură

Concert de excepţie susţinut de elevii Liceului „Tudor Jarda” în Biserica de la Coroana (FOTO)

Biserica de la Coroana şi-a deschis porţile, joi seara, pentru Concertul de Crăciun susţinut de elevii Liceului de Muzică "Tudor Jarda". Deşi rezervaţi la început cu aplauzele întrucât se aflau în biserică, oamenii aflaţi în incintă au depăşit orice barieră şi i-au aplaudat furtunos pe cei care l-au lăudat atât de frumos pe Dumnezeu cu talentul cu care au fost înzestraţi.

Cât de frumos şi de înălţător a putut răsuna muzica în casa lui Dumnezeu! Copii de toate vârstele, tineri frumoşi, talentaţi, cu toţii profesionişti fără doar şi poate au reuşit să-i facă pe oameni să se bucure cu adevărat de apropiata sărbătoare a Naşterii Domnului.

Aşa cum se ştie, Biserica Ortodoxă a fost mult timp rezervată în a permite concerte instrumentale în lăcaşuri de cult, însă, cu siguranţă, cei care au acceptat ca în biserică să răsune viorile, orga, clarinetele nu au de ce să regrete. Prin fiecare melodie, interpretată la instrumente sau vocal, elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” au arătat talentul cu care i-a înzestrat Dumnezeu, au transmis emoţie şi bucurie. Dacă la început oamenii au bătut sfioşi din palme, pe parcursul concertului au fost din ce în ce mai dezlănţuiţi, convinşi, probabil, că şi Dumnezeu se bucură şi apreciază munca tinerilor care s-au pregătit cu atâta seriozitate pentru concertul de Crăciun.

Totul a fost minunat, de la piesele de Mozart şi Bach, la colindele cântate de copiii din corurile „Allegretto” şi „Anotimpuri”, la minunatele cântece vechi interpretate de Ansamblul de muzică tradiţională “Doruri bistriţene” cu solistele Lenuţa Filipoi  şi Ioana Leonte. Elevul Vlăduţ Sărmaş a cântat dumnezeieşte „A sosit Crăciunul” şi „Din cer senin”, fiind acompaniat de Lavinia Cigu.

Preoţii Bisericii de la Coroana au fost entuziasmaţi la rândul lor, iar părintele Nicolae Feier nu s-a putut abţine să nu-i servească pe cei mai mici dintre colindători cu multe bomboane.

Florin Săsărman a încheiat concertul de Crăciun, organizat de Protopopiatul Ortodox Bistriţa, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” şi Comanderia Templieră Bistriţa.

Pr. Alexandru Vidican– protopopul Bistriţei: „Aceşti copii au primit de la Dumnezeu darul cântatului peste care distişii dascăli au pus tot ce au mai bun şi mai de preţ pentru ca tinerii muzicieni să poată ajunge să cânte pe marile scene ale lumii. Acest concert se datorează comisarului şef Liviu Olariu şi directorului Liceului de Muzică Tudor Jarda, Claudiu Şular. Mă bucur de prezenţa dumnevoastră, a doamnei inspector general Camelia Tabără şi a altor personalităţi. Prezenţa dumneavoastră o considerăm o formă de respect şi consideraţie pentru efortul acestor copii şi a dascălilor”.

Prof. Claudiu Şular – directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda” : „Liceul de Muzică se doreşte a fi o fărâmă din viaţa educaţională, spirituală şi culturală a Bistriţei, iar faptul că acest program de Crăciun al liceului nostru se desfăşoară în acest an în această biserică ecumenică, putem spune, ne onorează. Este o bucurie să onorăm invitaţia părintelui protopop şi a domnului comisar şef Olariu. Suntem onoraţi de prezenţa profesorilor, a părinţilor. Tuturor vă dorim sărbători binecuvântate şi toate cele bune”.

Comisar şef Liviu Olariu– Comanderia Templieră Bistriţa: „În urmă cu 700 de ani s-a pierdut tezaurul templier. Pe lângă vestea bună a Naşterii Domnului, vă mai aducem una: templierii bistriţeni au găsit tezaurul în tradiţia bisericii străbune şi, însoţiţi de elevii de la Liceul Tudor Jarda, am venit să vă dăm această veste minunată. Părintele protopop a acceptat să ne găzduiască, să ne încurajeze şi iată-ne prezinţi aici. Vă dorim şi noi sărbători fericite. Doamne ajută!”.

AICI găsiţi mai multe fotografii de la concert.

Tudor Jarda 1 Tudor Jarda 3 Tudor Jarda 4 Tudor Jarda 5 Tudor jarda 6 Tudor Jarda 7 Tudor Jarda 8 Tudor Jarda 9

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS