Actualitate

Concert extraordinar Anita Hartig. Președintele CJ i-a oferit un buchet de flori (FOTO-VIDEO)

Cunoscuta soprană Anita Hartig a susținut, alături de Noua Orchestră Transilvană și Filarmonica Transilvania Cluj – dirijor Petronius Negrescu, un concert extraordinar la Centrul Cultural Dacia, în organizarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud prin Centrul Județean pentru Cultură. În program, lucrări de mare popularitate din creația compozitorilor familiei Strauss și arii din opere celebre.

”Ne găsim încă sub auspiciile Anului Nou, dar fiindcă au trecut 12 zile putem să-l numim concert de Noul An”, a spus în deschidere directorul CJC Gavril Țărmure, care a adăugat că legendarul director al Operei de Stat din Viena, Ioan Holender, a afirmat public că de la Ileana Cotrubaș până în prezent Anita Hartig este cea mai mare cântăreață din România.

La concert au asistat și președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenț, deputatul Doina Pană, viceprimarul Cristian Niculae, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, senatorii Ioan Deneș și Ioan Simionca, administratorul public al județului Florin Moldovan, secretarul județului Mica Oprea, fostul președinte al CCR Augustin Zegrean, consilierul județean Doris Moldovan.

Președintele CJ Radu Moldovan i-a oferit, ”în calitate de mesager al cetățenilor”, un buchet de flori sopranei Anita Hartig: ”Îi mulțumesc în numele dvs. că și-a făcut timp să înceapă noul an alături de noi. Suntem mândri de tine!”.

În pauza spectacolului, cei prezenți au fost invitați să ciocnească o cupă de șampanie.

”Un spectacol inedit de o valoare inimaginabilă! Într-un cuvânt, Anita Hartig! Am avut plăcerea și onoarea să fiu la unul dintre cele mai frumoase și uimitoare spectacole, cu una dintre cele mai minunate voci ale lumii, soprana Anita Hartig, care este originară din Bistrița! Mulțumim frumos, pentru emoția pe care ai transmis-o, pentru energia vocii tale și pentru bucuria oferită întregii săli! Felicitări, Anita Hartig, ești o mândrie pentru județul nostru!”, a postat la final, pe Facebook, Radu Moldovan.

”O seară minunată cu soprana de renume mondial Anita Hartig și Filarmonica Transilvania Cluj, oferitî de Consiliul Județean. Când cele doua instituții sunt la concurență, câstigă… bistrițenii!”, a scris deputatul Doina Pană pe Facebook.

”Anita Hartig, solistă a Oprei de Stat din Viena, soprana care a reușit să facă Bistrița și România cunoscute în lume prin talentul său uimitor, a concertat la Centrul Cultural Dacia. Nu putem fi decât recunoscători pentru că ne-a dat ocazia să ascultăm arii celebre, interpretate de o voce care de obicei farmecă publicul vienez”, a menționat Cristian Niculae.

Soprana Anita Hartig (n. 1983) este cetățean de onoare al municipiului Bistrița din anul 2015. Încă din copilărie i-a plăcut să cânte, fiind membră a corurilor de la şcoală şi biserică. A urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, şi-a continuat pregătirea şi a colaborat, între timp, cu numeroase orchestre simfonice naţionale. A câştigat numeroase concursuri de canto. În anul 2006, Anita Hartig a debutat în rolul „Mimi” din opera Boema, la Opera Naţională din Cluj-Napoca. Debutul internaţional a venit trei ani mai târziu când, pe scena Operei de Stat din Viena, a interpretat rolul Musettei din opera La Boheme de Giacomo Puccini. Anita Hartig a debutat la „Scala” din Milano în anul 2012, interpretând rolul „Mimi” din opera „Boema”. La începutul anului 2013, Anita Hartig a debutat la Royal Opera House din Londra, în frumoasa producţie semnată de John Copley a operei Boema. Debutul la Metropolitan Opera din New York, dar şi la Opera Bastille din Paris, a avut loc în 2014.

 

10 comentarii

    • Dacă erau toți iar nu era bine.. unii mai au de lucru peste program și nu își pierd timpul sa comenteze de rău pe timp online. Au fost cu toții tare frumoși și eleganți. Mai vrem astfel de evenimente în oraș. Bravo!

  • Din pacate s-a ajuns in situatia de a transforma absolut orice eveniment intr-o campanie electorala permanenta! Pur si simplu ti se face greata cand ii vezi pe toti adunati acolo!

    • da de ce draga Ovidiu nu ai dus si tu un buchet de flori, asa cum se practica in acest gen de evenimente???? Cineva trebuia sa o faca asa este frumos.Si pana la urma politicienilor le este interzis sa participe sau ce? erau din toate zonele politice, oameni simpli, profesori, doctori, pensionari…..acuma ca presa pune fotografii numai si numai cu reprezentantii politicii este felul lor de a-si face meseria. Sigur nu a comandat cineva in mod special sa fie fotografiat de 100 de ori. Presa se poate limita si la a distribui numai fotografii cu cei care se produc pe scena, dar ei considera ca trebuie sa incarce 100 de poze in care musai sa apara o fata publica. De ce? nu stiu! dar toti au dreptul sa participe.

    • Din păcate sunt singurii care mai apreciază cultura și astfel de artiști din acest oraș… dacasă tu preferi sa te delectezi stand cu burta în sUS în pat unii au alta mentalitate și trăiesc prin astfel de evenimente.

  • Anita este divina, din pacate publicul din Bistrita nu este unul educat.
    Dragi bistriteni, la spectacolele de opera exista o eticheta pe care un public educat o respecta.De la modul cum ne imbracam si pana la modul cum ne manifestam, ne aratam respectul pentru artisti si pentru ceilalti spectatori.
    Nu va grabiti sa aplaudati atata timp cat ultima nota a ariei si ultimul acord al orchestrei nu a reverberat in sala dar si in sufletul dumneavoastra.
    Lasati o farama de tacere, nu aplaudati inca de la jumatatea timpului de reverberatie al ultimului acord.Lasati o farama de tacere, ca si cum dupa performanta artistilor v-ati tine o clipa rasuflarea.
    Abia apoi, dupa ce ultimele reverberatii s-au stins si ultimul gest al artistului s-a consumat, dupa ce v-ati tinut rasuflarea, abia apoi aplaudati furtunos.
    Nu aplaudati ca la manele.
    Barbatii nu trebuie sa se afiseze doar in camasa, ca la nuntile de manelisti.
    Nu se felicita cu bravo ! o cantareata de opera !
    Corect este brava ! daca performerul este femeie.
    In cazul in care performerul este barbat se felicita cu bravo !
    Daca se felicita mai multi artisti aflati pe scena, inclusiv orchestra, atunci se felicita cu bravi !
    Dragi organizatori, e foarte bine ca oferiti publicului bistritean spectacole de foarte inalta tinuta.La urmatoarele spectacole, educati spectatorii oferindu-le pe langa programul spectacolului si un cod de eticheta tiparit.

    • Barbatii nu trebuie sa se afiseze doar in camasa, ca la nuntile de manelisti.
      Oare cui ii suna?

    • Aprecierea dvs este una cât se poate de corectă. La asemenea concerte nu poți merge ca și recent coborât de pe tractor , smokingul negru , cămașa albă și papionul fiind recuzite absolut obligatorii. Despre păpușile Barbie prezente la eveniment, ce să mai zic…
      Concluzia este că acești cetățeni social- democrați sunt absolut habarniști în materie de ,,bune maniere” capitalist-imperialiste , haute-couture parizian, etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS