Sport

Concurenți din cinci țări, la Enduro Heniu. Ce îi atrage la Prundu Bârgăului

Circa 200 de concurenți din țară și străinătate au ajuns la Prundu Bârgăului pentru a participa la ediția din acest an a concursului Enduro Heniu, considerată competiție de top în Transilvania. Zona superbă, organizarea excelentă și noutățile pe care le pregătesc în fiecare an gazdele sunt punctele forte ale concursului.

Participanții au venit din toată țara, dar și din Italia, Germania, Spania și Austria. Cu toții s-au adunat, vineri, în jurul orei 16.00, în curtea Colegiului Național ”Radu Petrescu” unde a fost amenajat și traseul de prolog.

”Pentru prolog, am amenajat o zonă cu tuburi de beton, de canalizare, unde se testează la maxim îndemânarea, o zonă de bușteni, alta cu butuci, alta cu piatră, zone spectaculoase. Trebuie multă atenție și îndemânare. S-a lucrat mult la siguranță. Am vrut să fie un traseu sigur, dar solicitant. Pe mulți i-a speriat prologul. Pentru mine și pentru colegii mei din organizare este de neînțeles de ce se tem de proba aceasta. Până la urmă, ce endurist este acela care se teme să sară peste niște bușteni? Eu îmi asum ce se întâmplă aici. Eu sunt cel care a gândit în mare parte prologul inspirându-mă din alte concursuri și de pe Youtube”, a spus Florin Bălan, viceprimarul comunei Prundu Bârgăului, totodată membru al Asociației Enduro Heniu.

Despre traseul din munte ne-a vorbit Bart Stroișteanu, președintele Clubului Master Bike Cluj, organizator la rândul lui.

”Enduro Heniu arată tot mai bine. Deja este o cursă de tradiție pe care o organizăm de aproape 10 ani. Avem foarte mulți prieteni care vin la noi pentru ospitalitatea bârgăuanilor și frumusețea locului. Traseul este unul foarte condimentat pentru acest sport, toată lumea îl apreciază. Vremea ne face câte o surpriză, nu neapărat rea. Am avut și ani în care surprizele au fost neplăcute când am avut și viitori, dar anul acesta vremea e bună. Sperăm să fie totul bine, să nu avem accidentări și să venim cu zâmbetul pe buze la sfârșitul cursei. În ce privește prologul, este unul tehnic, cu obstacole care, de cele mai multe ori, le întâlnim în traseele noastre. Înainte de prolog, nu le-am dat voie să testeze ca să nu facă prostii, să se accidenteze. După start toți vor avea adrenalina sus. Nu e nimic periculos. Toată lumea se va distra și va răsufla ușurată după o tură de prolog. Abia așteptăm să urcăm pe muntele Heniu care are multe zone accidentate. Noi alegem zone accidentate, pur și simplu prin sălbăticie. E acum o discuție despre cât de tare e afectat mediul de off-road după ce s-a întâmplat cu mașinile din Austria. Noi, care practicăm acest sport de mulți ani, am observat că, într-o zonă prin care nu am mai trecut câteva luni de zile, urmele noastre de motociclete dispar. În schimb, cele de jeep sau de mașini grele nu dispar ani la rând. Noi ne folosim de urmele lăsate de viituri, de locurile prin care s-au tras lemne. E adevărat însă că sunt și unii care nu respectă, dar pădure fără uscături nu există, așa cum bine se știe”, a spus Bart Stroișteanu.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a asistat și el la proba de prolog: ”Fiind un concurs cu tradiție, ne pregătim de fiecare dată să fie tot mai spectaculos, sper să facă față toți participanții. Sâmbătă va fi concursul pe munte. Ne bucurăm că au venit atât de mulți participanți. Se pare că muntele nostru, Heniu, îi atrage. În țară, aproape în fiecare săptămână e câte un concurs de enduro, în fiecare oraș. Uite că noi reușim să adunăm an de an sute de oameni. Traseele sunt bine stabilite, nu se abat de la ele. Nu știu dacă putem vorbi de o poluare, deși motoarele sunt turate, dar e vorba totuși de o zi. Tinerii trebuie să-și consume cumva adrenalina. Dacă nu le permitem nici atât, atunci unde?”.

Până vineri se înscriseseră deja 152 de participanți, dar în cursul zilei de sâmbătă vor mai sosi 30.

Concursul se desfășoară la clasele Pro, Experți, Hobby, Veterani și Fete.

Sâmbătă 27 mai (concurs 60-80 km clasele Pro și Expert, 40 km clasa Hobby)

  • 08:30 – ședință tehnică cu concurenții în locația taberei de bază
  • 09:00 – plecare din tabăra de bază în coloană organizată spre zona de start
  • 09:30 – start ziua 2
  • Timp maxim parcurgere traseu 6 ore din momentul startului
  • ora 18:00 festivitate de premiere

3 comentarii

  • Jinarsuu de anul trecut este o mare atractie + bargovencele albe, grase si frumoase !
    Despre ENDURO si distrugerile facute la tarana,flori si iarba, zgomotele produse vietuitoarelor sa nu aud.
    In schimb primarul nescolit se bucura si mai da si interviu.

    12
    3
  • Cand intri in curte la CIBELA ai intrat fix in lumea a treia de zici ca esti in Afganistan.
    Este de neconceput ca intr-o Bistrita Europeana sa fi intampinat cu o asemenea parcare.
    Primaria trebuia demult sa puna piciorul in prag privatilor care isi fac veacul acolo.

    2
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.